APRECIERI DESPRE CARIERA LUI NEWMAN

APRECIERI DESPRE CARIERA LUI NEWMAN
La diferite vârste,am apreciat,din cariera lui Newman,mai multe filme de gen—unele,neavând o reputaţie prea onorabilã.
De exemplu,sunt unul dintre fanii,ca sã zicem aşa,ai thrillerurilor lui,ca--The Mackintosh Man (un thriller dispreţuit nu se ştie de ce), Fort Apache the Bronx şi Twilight.Probabil cã tot aici ar trebui inclus şi The Towering Inferno—care e mai ĩntâi un film de acţiune,şi apoi un film de tandem.
Apoi,mai multe comedii ale lui: Pocket Money (mult mai amuzant decât relativ ternul Butch Cassidy and the Sundance Kid), Blaze, Mr. and Mrs. Bridge (care e mai mult o satirã decât o comedie,şi o dramã mai degrabã decât o comedie); Slap Shot mi s—a pãrut a fi sub nivelul reputaţiei—dar acesta e un film de revãzut şi de reapreciat.Tot comediei ĩi aparţin şi westernurile revizioniste cu care a fost asociat.
Prefer rolurile lui de naiv sau zãpãcit,celor de caid maliţios (The Sting).Ĩn general,autoironia lui Newman dã o anume moderaţie rolurilor lui,şi ĩmpiedicã supradimensionarea artificialã.
Dramele sunt,cu câteva excepţii (Somebody Up There Likes Me) partea cea mai neinteresantã a carierei lui. The Verdict nu e,de exemplu,un film cu adevãrat bun.Cariera lui de regizor,situatã ĩn aceeaşi regiune a dramei,este foarte inegalã—de la reuşite senzaţionale ca Rachel, Rachel la lucruri execrabile ca Harry & Son,unde mãrginirea unui realism tern şi neinspirat e foarte evidentã. The Shadow Box, The Glass Menagerie, The Effect of Gamma Rays on Man-in-the-Moon Marigolds mãrturisesc predilecţia newmanianã pentru un anume fel de dramã,repugnant ĩn principiu şi perdant ( pentru raţiuni estetice expuse de Camil Petrescu ĩn scrierile lui de teatrologie);aici reuşitele nu pot surveni decât cumva ĩn rãspãr.Explorarea laturii tenebroase a vieţilor omeneşti culmineazã de regulã ĩn platitudini psihanaliste,irelevante estetic.Toţi actorii generaţiei lui au apãrut ĩn astfel de filme ( Brando, Clift, Burton, O’Toole) sau ĩn unele ilustrând „realisme” ĩnrudite (Dean, Harris, Stamp). Senzaţionalismul nu poate camufla sãrãcia „cheiei” şi reducţionismul principiilor. Anumite date particulare ale lui Newman ĩl fãceau,pe deasupra,oarecum inapt pentru acest tip de roluri. Nu existã la el intensitatea halucinantã cu care Brando, Clift, Dean, Harris, Stamp, Burton, Perkins, puteau reuşi sã ducã asemenea partituri mult dincolo de ele ĩnsele;Newman nu e un actor spectaculos ĩn acest fel, şi mai degrabã expune deficienţele constitutive ale respectivei dramaturgii.
Teachout are dreptate sã scrie despre cariera lui Newman cã a fost una fãrã mari şanse ĩn privinţa filmelor primite.
La final:a fost el un actor de prim rang?Atât cât aratã filmele lui—ĩn mod decis nu.Succesele lui reale au venit cu roluri pe care le—am putea numi „fizice”,care solicitau dinamism mai mult decât interiorizare.Nu e interesant ca actor de dramã,ci ca protagonist ĩn filme de gen,unde bineĩnţeles cã ĩi surclaseazã pe McQueen sau Eastwood.Rãmâne prin roluri fie de naiv,aiurit şi zãpãcit simpatic,fie de descurcãreţ dominator şi de golãnaş alunecos.Asta probeazã cã nu era deloc monocord,ci capabil de o tipologie diversã.