UCENICII

UCENICII
Eu cred cã adevãrul este de partea tezei cã Iisus şi—a ales ca ucenici mai ĩntâi oameni din popor nu fiindcã aceştia ar fi fost creduli,infantili—ci,dimpotrivã:fiindcã tocmai aceştia erau cel mai puţin dispuşi de a fi convinşi facil.Ei erau ultimii care sã fie fermecaţi de cãtre un filozof,de cãtre darurile teologice ale lui Iisus—ultimii care sã ia poezia drept mântuire.
Acei oameni simpli erau ultimii care sã fie tentaţi de „poezie”,de simboluri,de metafore,de mituri.Nu credulitatea o cãuta Iisus,nu „simplitatea” ĩn sensul de slãbiciune a minţii—ci,dimpotrivã, rezistenţa—minţi prgamatice,de meseriaşi,complet imune la farmece literare sau la forme teologice abstracte,la speculaţii—oamenii cel mai greu de pãcãlit.
Asentimentul lor urma sã vinã mai ĩncet—şi sã fie cu atât mai solid.Nişte teologi experimentaţi ,versaţi ĩn Scripturi,ar fi priceput imediat (ceea ce s—a şi ĩntâmplat:v. Iosif,Nicodim, autorul celei de—a patra Evanghelii)—dar nu şi aceşti oameni solizi,rezistenţi la farmecul literar,etc..Pe ei nu—i puteau cuceri nişte fabule şi mituri—tocmai pentru cã ei erau cei mai increduli,cel mai puţin predispuşi la credulitate.Asta cãuta Iisus—incredulitatea,imunitatea la mituri şi speculaţii.
Minţile ucenicilor erau mãrginite,ĩnguste,lente,greoaie—dar şi imune la „idealism”,la „doctrine morale”,la „frumuseţea idealã”.Ceea ce ĩi mãrginea ĩi şi fortifica totodatã.
Nu nişte galileeni naivi,creduli,uşor de amãgit şi—a ales Iisus ca ucenici—ci nişte oameni cu desãvârşire practici,atenţi la concret,imuni la ceea ce e secundar.Oamenii „simpli” sunt ultimii de pãcãlit cu mituri,ei ar fi ultimii care sã urmeze şi sã iubeascã un visãtor,un utopist.Companie ingratã, dar solidã.
Ar fi trişat Iisus dacã se ĩnsoţea de filozofi,de poeţi—aceştia sunt vulnerabili la utopii,la idealisme,la surogate.Lucrãtorii aleşi de cãtre Iisus ca ucenici nu sunt.
Existã şi ĩn popr clase predispuse la credulitate evlavioasã—nu acetora li s—a adresat Iisus pentru a—şi alege ucenicii.
Oamenii simpli formaţi prin activitãţi practice sunt ultimii dispuşi la infantilisme,la credulitãţi puerile—Iisus nu şi—a ales ucenicii dintre babele pioase din preajma sinagogii,ci dintre pescarii şi lucrãtorii imuni la sentimentalisme,la „poezie”.
Probabil cã de aceea ĩi şi lasã Hristos pe ucenici sã se dumireascã,sã ĩnţeleagã singuri,sã concluzioneze,sã ajungã la concluzii—fãrã a—i forţa,fãrã a le spune dinainte la ce concluzii trebuie sã ajungã—tocmai fiindcã ar fi fost ceva inutil cu astfel de oameni,care nu lãsau sã li se spunã ceea ce trebuie sã priceapã.
Hristos le mai spune şi cã Spiritul colaboreazã la aceastã ĩnţelegere a lor superioarã la care au reuşit sã acceadã.
Credinţa fãrã semne nu e credinţã „oarbã”,ci credinţã din ĩnţelegere—adicã ceva e priceput, elucidat.Se trece la un alt nivel.Credinţa celor care „nu au vãzut” nu ĩnseamnã credinţa credulilor,ci a celor care au analizat,au desluşit şi au ĩnţeles,au ajuns la o ĩnţelegere.