Arta lui Newman

Trebuie sã dãm o ideee exactã despre identitatea artisticã a lui Newman—care, fãrã a fi de nivelul lui Mastroianni, Fresnay, Gabin, Clift, Cagney şi Stamp, nu e ĩnsã nici ĩn liga McQueen, Bronson, Gibson, Connery,etc..
Era un actor fizic şi de comedie—nu unul de dramã;dar un actor fizic ĩn accepţie superioarã. Ca actor de drame şi de filme „realiste”,e relativ neinteresant şi insipid.Ca şi actor fizic,era scãpãrãtor şi,cum am scris deja,superior chiar şi lui McQueen—ceea ce e enorm.
Ştiu cã el a ţinut mult la dramã,la teatru,la o anume dramaturgie sinistrã şi cinicã.A ţinut mult sã facã teatru,sã joace dramã,sã facã roluri de dramã;dar nu era asta vocaţia sau aptitudinea lui.Ĩn schimb,ca actor fizic Newman e depãşit de puţini—de un Belmondo, de Sinatra, transcendentul Philippe , marii interbelici (Grant, Bogart şi Gable), dar nu de mulţi.Asta ĩnseamnã cã a dus arta rolurilor fizice pânã cât de departe s—a putut.
Şansa lui n—ar fi ĩnsemnat mai multe drame,nici drame mai bune—ci roluri fizice mai bune.
Avea nevoie de roluri agere,dinamice,ĩn mişcare.
Ĩn rolurile lui fizice,Newman e ca cel mai bun Willis,sau ca cel mai bun Nolte pe care ni l—am putea dori.[Nolte ar fi un actor ĩnrudit ca Newman—dar fãrã fineţea şi supleţea acestuia.]Ĩn rolurile dinamice, Newman are ocazia de a se desfãşura pe toatã „lãrgimea”,dovedind o francheţe, precizie şi diversitate uimitoare.Sã ni—l ĩnchipuim dacã i—ar fi fost oferite rolurile de care a beneficiat Cage—ar fi fost scãpãrãtor!
Sunt relativ uşor de delimitat etapele actoriei lui de film:--mai ĩntâi,faimoasele colaborãri cu regizorii neonaturalişti,ĩn anii ‚50—‚60;dar concomitent,din ‚58,ĩncep şi westernurile—sã le numim protorevizioniste, prerevizioniste, atipice.Adicã nu—s westernurile cu Scott, Ford, Lancaster sau Murphy ale vremii.Ceva deja anunţã voga revizionistã.E privit ca unul din protagoniştii semnificativi ai westernului.Tot ĩn aceastã primã etapã,face şi câteva thrilleruri.De la sfârşitul anilor ‚60—schimbare completã a registrului—devine preferatul regizorilor de westernuri revizioniste,acum ĩn plinã vogã:face filme cu Hill,Huston şi Altman.Ĩncepe sã şi regizeze el ĩnsuşi—drame,ca o continuare a direcţiei precedente.Filmele regizate de el ĩnsuşi cad ĩn afara sezonului neonaturalismului american.Tot spre 50 de ani,ĩncepe şi colaborãrile cu Allen,patriarhul necontestat al filmelor de acţiune.
Ĩn anii ‚80,apariţiile lui se rãresc—face drame:unele,cam rãsuflate,cam sleite.
Ĩn anii ‚90,cunoaşte o nouã modã,revine la modã—cu câteva,de fapt puţine,filme,bine alese.Al doilea lui sfert de veac ĩn cinema nu mai are ardoarea juvenilã a primului.A fost 50 de ani pe ecrane,cu o reprezentare publicã destul de confuzã şi cu o carierã foarte inegalã şi de fapt sãracã ĩn mari şanse.
Am ĩnceput sã citesc despre Newman la 17 ani;am ĩnceput cu un supliment de weekend al unui ziar,unde apãruse,când a aniversat Newman 70 de ani,un fel de schiţã biograficã;am continuat cu o carte a unui istoric român de cinema,cartea avea un capitol despre Newman şi soţia lui.Ĩntr—un almanah vechi,am citit cã Newman era unul dintre actorii admiraţi de Pacino.