Reflecţii despre arta Marilynnei Robinson

Reflecţii despre arta Marilynnei Robinson



M—am uitat pe ceea ce a scris Sacks despre Dna. Robinson şi ‘Galaad’, şi nu cred cã a scris bine, nu cred cã a fost atent la valorile reale ale romanului; se cufundã în aserţiuni bagatelizatoare şi neargumentate. Nu pot sã nu mã gândesc cã singurul lucru pe care îl ştiam despre siteul unde—şi publicã Sacks evaluarea este cã o altã autoare publicatã acolo e Dna. M., care nu—şi ascundea antipatia, aversiunea, animozitatea faţã de ceea ce îi evocã Dna. Robinson. Sacks şi Dna. M. aparţin aceluiaşi grup, nu doar publicã în acelaşi loc. Mã mai gândesc şi la admiraţia fãrã rezerve pe care i—o acordã acestei romanciere K..
Cât despre Dna. Robinson, ea şi filozoful catolic BW au fost cât pe ce sã mi—l facã simpatic şi sã îl reabiliteze pe Calvin—pozitivitatea, afirmativitatea, generozitatea şi deschiderea cãtre existenţã, despre care Dna. Robinson afirmã cã ar exista la el.
Îmi place cum îi citeşte pe teologi (Calvin) şi filozofi (Feuerbach)—cu o plãcere şi încântare transmisibile.

Mie ‘Galaad’ mi s—a pãrut a fi un roman despre înfruntarea singurãtãţii, despre trãiri, emoţii, impresii, senzaţii, bucurii şi alinãri; Sacks spune cã e o carte despre subiecte politice şi sociologice. Sacks aplicã aici tiparul ‘relevanţei’, al ‘subiectelor majore ale romanului american’; artistic, ‘Galaad’ e o carte foarte intimistã şi ‘europeanã’.
Articolul lui Sacks îl folosesc mai mult pentru referirile la conţinutul culegerilor de eseisticã ale Dnei. Robinson, ca sã aflu despre ce sunt eseurile acelea; ‘Moartea lui Adam’ este culegerea care m—ar interesa mai cu seamã. Faimoasã pentru documentarea ei savantã, de care ea însãşi face mult caz, Dna. Robinson, al cãrei revizionism savant Sacks îl dezaprobã drastic, propune reabilitarea lui Jefferson, Edwards şi Calvin (ultimii doi, în general foarte apreciaţi de bloggerii protestanţi pe care îi citesc eu). Are eseuri despre Bonhoeffer, puritanismul american şi Calvin; îmi place ideea cã ar putea întreprinde în favoarea ultimului ceea ce a fãcut Chesterton pentru Sf. Toma. Ştiam cã aceştia (Calvin, Edwards şi luteranul) sunt autorii ‘ei’, pe care îi citeşte pentru a îi admira, fapt relevant la o scriitoare care adesea citeşte pentru a critica (de ex., pe ideologii modernitãţii, ca şi pe epigonii şi ciracii lor). Pentru ea, spune Sacks, Calvin este un renascentist.
În urmã cu şase—şapte ani, eu decisesem cã îl detest pe Calvin; în urmã cu doi ani, citirea unui filozof catolic, BW, m—a îndemnat sã—mi revizuiesc impresia (cu toate cã anglicanul pe care—l citesc în prezent are o pãrere defavorabilã despre reformator).
Gândirea Dnei. Robinson este o reabilitare/ revendicare a calvinismului/ puritanismului/ protestantismului, şi cred cã un intelectual poate face lucruri mai rele decât sã îl dispreţuiascã pe Darwin şi sã îl iubeascã pe Calvin. Într—o vreme, l—a citit mult pe Peirce. Are şi un eseu numit ‘Psalmul al optulea’.
Protestantismul de la Renaştere încoace (ceea ce e o tautologie, cãci înaintea Renaşterii nici nu existase): a dat cel puţin patru mari teologi. A dat catolicismul patru teologi comparabil de mari, de la Renaştere încoace? Ca sã nu las întrebarea nerãspunsã, aş indica: cei mari doi mistici spanioli; Sf. François; Bossuet; Newman.
Criticile lui Sacks la adresa eseisticii robinsoniene revin la a spune cã îi displac atât revizionismul cât şi stilul savant, proza savantã.

Lucrurile bune, misterioase şi semnificative ale vieţii, despre care nu e scris nicãieri: asta e ceea ce sugereazã romanele ca ‘Galaad’; întrucât spiritualitatea, religia pregãtesc mai bine pentru viaţã, decât pentru claustrare. Şi îmi amintesc cã, dupã aiurelile despre islam, ca liceean, şi budist, ca şomer, luteranismul a fost prima mea alegere confesionalã conştientã, şi cã doream protestantizarea Bisericii.
Secretul realitãţii, secretul Lui Dumnezeu; de asta se spune cã sunt lucruri ‘numai Lui Dumnezeu ştiute’.
În interviul acordat lui Abernethy în urmã cu un an, Dna. Robinson are douã paragrafe cuprinzãtoare numai despre Calvin. Subliniazã valoarea exegezei lui biblice.
Dna. Robinson provine dintr—o familie prezbiterianã; fiind congregaţionalistã, aparţine unei denominaţii reformate. Vorbeşte afectuos despre Biblie, puritani, pictura olandezã, poezie; e nefanatizatã. Nedescumpãnitã. Laudã numinozitatea lucrurilor obişnuite. Cei cinci autori menţionaţi cu respect sunt Luther, Calvin, Edwards, Barth şi Bonhoeffer. Despre penultimul nu mai ştiam dacã e pe lista ei; aşa cum uitasem alte informaţii din interviul luat de Fay. Îi place omenia teologiei, semnificativul ei, nu romanţiozitatea vanã; o romancierã care discutã şi aduce în discuţie tradiţia protestantã.
Inteligenţã, bunãtate, omenie, acestea sunt lucrurile pe care le cautã în religie. Restricţiile inerente ale oricãrui sistem uman fac binevenitã pluralitatea de confesiuni creştine. Gândul acesta îl aveam şi eu la 26 de ani.
În vocea pastorului din ‘Galaad’ am regãsit omenia, relaxarea şi cumpãtarea romancierei.

Mi-am amintit, zilele acestea, pe stradã, cã Updike ar fi un alt romancier care discutã, şi nu fãrã o anume aferare, idei şi reprezentãri teologice protestante; diferenţa e cã protestantismul lui Updike era acela convenţional, al ‘ideilor primite’, lipsit, mi se pare, de perspicacitatea robinsonianã, predispus sã preia aspectul banal al protestantismului. Deasemeni, nu ştiu ce crede Dna. Robinson despre protestantismul lui Melville, sau cât îl gãseşte de interesant. Altfel, e un pic descumpãnitor cã are apreciere atât pentru Edwards, cât şi pentru Emerson; însã, poate, din puncte de vedere diferite.
O trãsãturã protestantã, pe care catolicismul sc. XX a încercat sã o recupereze, este încrederea în Biblie; bizuirea pe Biblie. Nu discut aici valoarea exegezei protestante; ci o atitudine existenţialã, încrederea în Biblie, primatul Bibliei.
‘Galaad’ îndrumã pãşirea în singurãtate. Spune multe despre existenţã, religie şi interpretarea existenţei în termeni religioşi. Operã de maturitate, în care Dna. Robinson investeşte rezultatele reflecţiei despre viaţã şi religie, cãci religia sau reflecţia religioasã oferã termenii unei formulãri adecvate a misterului existenţei omeneşti, GALAAD nu numai rezumã un univers de spiritualitate, ci devine literaturã prin aceea cã îl şi confruntã cu empiricul, cu datul—experienţã spiritualã în serviciul creaţiei literare; gusturile teologice ale autoarei devin cele ale pastorului (Calvin, Barth). Confesiunea pastorului ia şi forma unui jurnal (adicã: prezentul personajului se modificã pe parcursul relatãrii, personajul ‘aflã’ pe mãsurã ce relateazã).
Cartea lui Feuerbach e analizatã în mai multe locuri. Probabil cã e cartea cea mai convingãtor discutatã, dintre cãrţile amintite în ‘Galaad’ (teologi şi poeţi). Feuerbach, cãruia i se întâmpla sã uite cã e ateu şi cã ar trebui sã vorbeascã aşa ca un ateu, şi începea sã vorbeascã în felul unui teolog. Dna. Robinson are simţul ‘maeştrilor ateismului’, şi are, de aceea, dreptul sã îi desconsidere pe semidocţii de azi, pe propagandiştii anticreştini de azi.