Locul lui v. Hűgel în analiza religiosului. Alte note hűgeliene

Locul lui v. Hűgel în analiza religiosului. Alte note hűgeliene




Om al cãrţilor şi care gãsea plãcere intelectualã în a aprecia cãrţi, v. Hűgel admira cele douã lucrãri ale lui Monnin despre Vianney. Recomandã scrieri ale lui Montefiore, Robertson, Church şi Newman, Ioan de Kronştadt, cele trei vols. de cuvântãri ale lui Huvelin. Îi plãceau scrierile religioase ale lui Fechner.
Hűgel ilustreazã un tip de enciclopedism religios, abordând religia ca asceticã, misticã, teologie, ştiinţã şi filozofie. Într—un cuvânt—era atras de toate abordãrile intelectuale ale religiosului. Unicul sãu subiect literar este religia. Aici a adus o culturã imensã, care îl deosebeşte de contemporani ca James, Bergson, Simmel şi chiar unii dintre moderniştii francezi ortodocşi. V. Hűgel e un Hasdeu, un Iorga al religiei, al creştinismului. Competenţa lui nu e numai (aproape exclusiv pur) intelectualã, ci şi culturalã, literarã—cunoştea cãrţile, literatura, izvoarele. Gândea în dimensiunea culturalã. El e enciclopedistul religiosului, dintre marii modernişti de odinioarã.
Aflase despre mai orice, cunoştea şi pricepea orice; iar creaţia lui a fost pe mãsurã, n—a fost unul din enciclopediştii de la care rãmân numai schiţe şi intenţii. Hűgel reprezintã o abordare enciclopedicã a religiosului.

E important—o spune şi Martini, o afirmã şi bunul simţ empiric—sã întâlneşti câţiva oameni; pentru Hűgel, aceştia fuseserã Troeltsch şi Huvelin, ba chiar, într—o oarecare mãsurã, şi Tyrrell şi Loisy. Şi—a pãstrat moderaţia, echilibrul, voinţa de sfinţire şi viaţa de rugãc.; nu a fost descumpãnit. Iar scrierile lui vorbesc, fireşte, mult mai bine despre el, decât ar putea—o face alţii. Şi—a menţinut integrã individualitatea.
Poţi fi prieten cu unii ca Tyrell şi Loisy, fãrã a le deveni, prin aceasta, întocmai.

Vechii modernişti aliau mintea modernã şi cultura veche. În aceastã privinţã, unii din succesorii lor, progresiştii, sunt numai nişte cârpaci.
Aşa se face cã la unii modernişti catolici ortodocşi—sau vag eterodocşi—eu am gãsit ceea ce cãutasem la unii ca Schopenhauer, Simmel, Klages şi Weininger—aceeaşi intelectualitate promptã şi excitantã, vie, nobilã şi bãrbãteascã.

Altitudinea culturalã a gândirii, a reflecţiei lui v. Hűgel e impozantã; şi probabil cã era cel mai cultivat dintre modernişti, ceea ce îi dã specifica imparţialitate şi echilibrul.
Dezechilibrele unora dintre modernişti se pot explica şi printr—o culturã deficientã, insuficientã, lacunarã, care le—a alimentat prejudecãţile—şi chiar nãravurile intelectuale şi umane. Un defect de informare.
Hűgel e al treilea mare admirator creştin al capodoperei lui Feuerbach—şi al gândirii lui Feuerbach. Ateu sau nu, Feuerbach le impune pânã şi creştinilor ortodocşi.
Hűgel le imputa bergsonienilor de a aservi Biserica, filozofiei; de a dispreţui Biserica.

Hűgel ilustreazã reflecţia creştinã independentã, laicã, nemagisterialã, nedivorţatã de filozofie, rugãciune şi omenia echilibratã. Gândirea lui e profundã şi organicã; studia şi se ruga. În afirmaţii e cumpãtat, echilibrat şi chibzuit. Nu are vane impulsivitãţi nedemne; nici nu fusese aşa de încolţit şi de strâmtorat ca prietenii lui, apostaţii excomunicaţi—a cãror cauzã a şi încetat, dupã o oarecare vreme, sã o mai pledeze.
El e marele eseist catolic nemagisterial, independent, autonom. Pe Lactanţiu şi Tertulian îi numea ‘Pãrinţi bisericeşti’. Îi plãceau nemţii, şi mai degrabã luteranismul decât calvinismul; nu bagateliza germanitatea. Preluase, întrucâtva, de la aceşti germani, croirea şi utilizarea de modele teoretice ideale, abstracte, din acelea cu care lucrau savanţii nemţi ai vremii. Însã, ca şi marii nemţi, foloseşte, şi nu îşi aserveşte mintea acestor tipologii abstracte—şi adesea înşelãtoare.
A îndrumat şi studiul ulterior al misticii—prin legãtura lui cu savanta anglicanã care a scris unul din tratatele clasice ale disciplinei. A adus, aici, o simpatie de naturã germanicã, oarecum absentã din catolicismul latin, şi care lipsea în mod cert ‘ortodoxiei romane’.
A contrazis adesea ortodoxia abstractã şi schematicã, neînsufleţitã şi pãrtinitoare.