Din viaţã

Ieri, jetul originalitãţii teologice nediminuate. Inspiraţia originalitãţii—ca şi a autenticitãţii biblice şi intelectuale—nereprimarea intelectualitãţii integrale.
§
Aerul de indiscutabilã frumuseţe durã şi inteligenţã tãioasã, fermã, al italianului. Aer de frumoasã virilitate latinã.
Avangardismul şi experimentalismul pastoral şi liturgic.
Ca sã reiau o expresie dragã, aerul de condottier. Inteligenţã mai mult tranşantã decât finã (însã fineţea îi revine, ca scriitor şi savant).
Rugãc. scrise de el au fadoarea celor wojtyliene.
§
În unele privinţe, erau indiscutabil capsomani şi bãtuţi în cap—ceea ce e admirat sunt defecte, racile.
§
Promptitudinea tâmplarilor. Surescitarea paţachinelor.
§
Ca ‘Papã iezuit’ şi antipapã. ‘Papã iezuit’, un oximoron. Sutana, culoarea sutanei: de unde, “Papã negru’ (adicã purtând sutana de cleric regular). Accederea la funcţii ierarhice înafara Ordinului. Cardinalate, etc.. Vlaga.
§
Unul din creştinii al cãror contemporan mã bucur sã fiu.
§
Emblemele blogului.
§
Zile de îndopare—sub diferite pretexte. Zile ‘de cataractã’. Reflectarea acestei capitulãri. Invers: latura de asprime a oricãrei reuşite—latura de efort. Educativitatea efortului, binele intrinsec al strãdaniei autentice şi neprecupeţite.
Voracitate care nu e decât destabilizare, subminare.
Dezolantul adus la luminã. Rarefierea şi pustiul.
§
Toţi creştinii sunt mistici; sau: nu existã creştinism nemistic.
§
Teologia ‘de fiţe’. Existã şi o teologie ‘de fiţe’, cum remarca preotul care recomanda sinteza unui iezuit american, ca un antidot la teologia ‘de fiţe’.
§
A folosi cãrţile. Deteriorarea, heracliteism.
§
Omul trupesc crede cã e deajuns sã i se spunã, ca el sã şi priceapã, pe datã. Se înşealã.
Nedesluşitul comunicãrii mãsoarã inadecvarea.
§
Biserica Romei se pronunţã, Papa vorbeşte şi în numele bisericii romane.
§
Unii progresişti sunt la fel de dogmatici şi de rigizi ca şi fanaticii tradiţionalişti; alţii, însã, nu sunt, ci au autenticitate.
§
La 19 ani, intenţia mea era un evoluţionism deist; un evoluţionism voltairian, deist, raţionalist, care proclama eficienţa luptei pentru supravieţuire.
§
Paleta—eseuri şi reflecţii (habotnica).
§
Predici despre frumuseţea Lui Hristos.
Omiliile laicilor.
Atitudinea spiritualã care priveşte înapoi—în loc sã priveascã înainte—şi fetişizeazã deja inexistentul.
§
Unele icoane îl înfãţişeazã pe franciscanul Iosif ca pe un tânãr atractiv; ceea ce probabil cã nu fusese. Sau poate cã e reprezentat aşa cum îl vedea Dumnezeu.
§
Cei care chiar Îl predicã şi Îl vestesc pe Hristos.
§
Înţelesul teologic al unei sãrbãtori.
§
Acceptarea aliaţilor.
§
Primul care sã le vorbeascã românilor despre ….
§
Dar şi bucurie.
§
Teologia sfinţilor, afirmaţiile lor.
§
Ecranarea pustiului—ceea ce interpun între mine şi pustiu, între mine şi rarefiere. Caricatura celui care aş fi putut sã fiu.
§
Scrisului ar trebui sã îi adaug nu ‘mai mult scris’—ci existenţã, practicã, moderaţia şi cumpãtarea cuvenite minţii mele. Aşa ca sã se slãveascã Dumnezeu în greşelile mele, în defectele mele.
§
Nãdejdea şi raţionalitatea. Postulatul inteligibilitãţii soteriologiei. Principiile, condiţiile mânturii sunt inteligibile.
§
Dumnezeu ne comunicã desluşit; însã noi înţelegem confuz. Problema e în noi. Cineva mã întreba de ce Dumnezeu nu ni S—ar adresa explicit; ba ni se adreseazã, priceperea noastrã e aceea confuzã. Tendinţa, naivã, a omului pãmântesc e de a postula insuficienţa mesajului Lui Dumnezeu—nu pe aceea a propriei lui capacitãţi de integrare a acestui mesaj. Ignorarea legitãţilor creaturale face sã se creadã cã adevãrul, cunoaşterea lui seamãnã percepţiei. Nici prin gând nu îi trece omului pãmântesc cã s—ar putea ca el sã fie cel care nu aude bine; Dumnezeu îi vorbeşte desluşit, însã el aude nelãmurit. Dumnezeu nu suprimã, nu suspendã legitãţile creaturale. Nu e vorba despre ceea ce poate sau face Dumnezeu—ci numai despre ceea ce poate sau face omul. Defectul mesajului e defectul receptãrii lui. Ceea ce e bine enunţat e prost receptat.
De aceea mã gândesc cã viziunile sunt poeme, nu transcrieri.
Omul cel mai pãmântesc nu vede niciun inconvenient, de partea lui, în a auzi şi interpreta mesajul Lui Dumnezeu. Însã Dumnezeu nu Se substituie receptãrii; desãvârşirea enunţãrii nu e şi desãvârşirea receptãrii.
Iar descalificarea onirologiei, a interpretãrii viselor, pe baza şarlataniei cheilor de vise ar fi la fel ca descalificarea muzicii în baza nu ştiu cãrei aiureli date de cineva drept muzicã.
§
Tradiţia îl aratã pe om nu dezarmat/ pasiv, ci interpret.
§
Bibllia—meditaţia—scrisul. 3 ore.
§
Pourrat, ca şi alţi savanţi, distinge o ‘vârstã a sfinţeniei’—cei vreo 24 de ani ai sfintei, anii petrecuţi în reala sfinţenie a maturitãţii.
§
Savanţii şi scrisul—aspiraţia lor cãtre frumuseţea literarã—ceea ce nu înseamnã şi ornatã, sau împodobitã.
§
Ştiu cã fiecare atitudine rãspicatã şi neechivocã are dezavantaje; asta nu înseamnã mai puţin cã o atitudine determinatã trebuie asumatã. În cazul meu, aceasta corespunde progresismului. Frica de interacţie ascunde lipsa convingerii, lipsa competenţei, faptul cã astfel mi se va dezvãlui tocmai propria puţinãtate—vulnerabilitatea. Aceasta se ascunde în spatele fanatismului—frica de evidenţa propriei puţinãtãţi, convingerea cã ‘şi aşa nu sunt îndeajuns eu însumi’. Nu e un surplus, ci o lipsã. Din fricã nu ies sectarii în întâmpinare—din fricã şi din frustrare. Pentru cã se va vedea cât de puţin sunt ei înşişi—cât de anorganici şi pirpirii sunt. Pentru cã ieşirea în întâmpinare te forţeazã sã vezi deficienţe, acolo unde nu ştii sã vezi valori; acolo unde eşti incapabil sã vezi merite. Fanaticii se tem de propria lor incompetenţã.
§
Invidia lui—fluenţa, Italia, jalonul.
§
‘has taught me always to assume friendship, to embrace rather than exclude, to respect difference and look for common ground with other people of faith. And to look with critical eye on the limited horizons, spiritual deficits, and theological distinctives of my own tradition as a Baptist. So the whole sectarian thing, with its latent hatred, chronic prejudice and acid-like social corrosiveness, I find a profound offense to the Gospel of Jesus, and to my own spirituality’ (Gordon).
Frumoasã cartã a progresismului inteligent, nobil şi generos; cartã şi progresism pentru care Dumnezeu sã îl binecuvânteze pe Gordon.
§
‘several children are blessed by an 83 year old man whose gentle hand proffered blessing expresses the Church's genuine attitude to its children’.
§
Visele demagogice şi profetismele.
Italianul—canadezul—rugãc.—şi deprinderea rugãc.. Ca om de rugãc.. Empiric.
§
Caricaturalele portrete de sc. XVI, ‘realismul bizar’, la limita caricaturalului.
§
Poziţiile progresiste ale italianului nu mi se par nici mai sfruntate, nici mai neruşinate decât acelea ale obtuzitãţii tradiţionaliştilor pre—conciliari, ale mahãrilor clericali preconciliari, care erau cel puţin la fel de ostentativi şi de abrupţi în reacţionarismul lor.
§
Penitenţa şi gratitudinea—nimic fãrã acestea douã. Penitent ca Sf. Teresa (şi Sf. Charles, şi alţii)—recunsocãtor ca Sf. Camil, mereu recunoscãtor—şi deschis sã laud ca Iosif conventualul.
§
Degeaba se roagã, cine nu lucreazã; degeaba lucreazã, cine nu se roagã.
§
Constatare şi postulat/ apofatism.
§
Invidiat—invidiat şi concurat de opincar—dieta, Italia, fluenţa, jalonul.
§
Mãcar mã pot întoarce la gândul poeziei.
Eu am fãcut ceva pentru sfânt—şi sfântul, prompt, a fãcut ceva pentru mine.
§
Gândul poeziei.
§
Eseuri şi articole. Iezuitul neamţ, Dna. R., eseurile subtile. Eseuri, articole, studii; cu ce ies. A merita. Eforturi pozitive—obez—casã—haine—costum—linii—ten—lecturi—falsa penurie—analize—mintea—raţiunea—pe fazã.
§
Eseuri: poemele în prozã—KR, Dna. R., CMM—eseuri subtile—articole—a merita—cu ce ies—înfrigurarea—Loara—Ralea, eseuri subtile—biblistul, cf. vin.—ME—JG. Douã bibliografii; ed..
Diplomatul. Pastorul. Romanciera.
Desãvârşirea—disiparea, vârsta—dificultatea rugãc.. Paleta rugãc.—articole—anglicanul—contemplaţia, meditaţia, rugãc. mentalã—confuz—obiectiv—nearb..
§
Moş Dibu şi moş Onica. Moartea lui moş Onica. Moş Onica la uzinã.
§
Sarcasmul, dispreţul, desconsiderarea—chiar rãutatea.
§
Oameni ai doctrinei—oameni ai organizãrii şi tratativelor—oameni ai rugãc.—oameni ai faptelor, ai slujirii.
§
A mã închina şi a mã comporta ca un rãsãritean. Ca rãsãritean. Şi alte trei idei: cãrţile sapienţiale—cu ce ies—a merita.
Italianul—şi rugãc. (lui). Cãrţi.
Cãrţi de instrucţiuni cucernice—şi cãrţi de parabole, de maşaluri, de pilde—altã utilizare.
§
Importante sunt virtuţile—şi perseverarea în virtuţi. Nu e vorba despre faptul cã ele vor fi şi rãsplãtite; cu toate cã indiscutabil existã mângâieri de la Dumnezeu.
§
Iñigo; ‘Imitaţia …’; Teresa; Juan; Varsanufie, Dorotei, Isaac.
Adjective spaniole.
Italianul; anglicanul; monahul; trad., stilul, impresia, chiar ateii; articolul, direct. Diluarea. Impresia, stilul—trad.; aprecieri. Aprecierea chiar a ateilor.
§
Neglijenţa familialã în actele vieţii, zâmbetul de imbecilã indulgenţã ironicã, orbirea şi ‘detestarea psihologiei’, a legitãţilor formative obiective, proastele deprinderi, silnicia, orbirea faţã de omenesc şi de normele umanului. Acesta este rechizitoriul meu împotriva celor care ‘m—au lãsat sã cresc’. Ceea ce fãceam, le displãcea; altceva, nu mã învãţau. Cultivarea şi menţinerea umanului, atenţia la existenţã, desluşirea actelor. A fost numai oratorie de Cârţa. O formare umanã de Cârţa, vrednicã de Cârţa. Ignorarea a ‘ceea ce conteazã’, ignorarea condiţiilor vieţii. Ironia, rãutatea, insulta, surâsul de suveranã ironie cretinã. Impresia de rãutate şi de nepricepere; au fost deopotrivã incompetenţã, delãsare şi ascuţimea ironiei, a ridiculizãrii. Dumnezeu sã le—o ierte! Strivirea ţesuturilor vitale, ironia usturãtoare, ridiculizarea naturalului, artificialitatea şi nefirescul. Cel puţin, de 5 1/3 luni o declar, o simt, iar de 2 luni o şi spun (altora). Acea pornire şi înverşunare, flacãra urii, subminarea, ridiculizarea cu un surâs de ironie indulgentã (trãdarea), bârfa şi calomnierea, minimalul. Sunt, ca şi ‘Morgan’, unul dintre cei potrivnici propriei familii—în care n—am gãsit nimic curat, nimic sãnãtos. Aşa, am urcat, de la greşeala adolescenţei, de la malformarea caracterului—mai în amonte—la nocivitatea familiei mele. Ironia, subminarea, incompetenţa, anti—psihologicul, brutalitatea, proasta calitate a raporturilor umane. Sã Se slãveascã Dumnezeu din nepriceperile mele!
Iubirea, simpatia, prietenia, respectul, consideraţia, tactul, bunul simţ, moderaţia şi cumpãtarea, aprecierea existentului.
Atunci când sensul e (numai) acela al tentãrii—invitaţia la descifrare, la biruirea unei ispite, la aflarea a ceva. Fuga pãmântului de sub picioare—şi postularea unui ‘organ spiritual al echilibrului’. Bezna anglicanului—pastorul—naturaleţea (în rugãc.)—gândul cel bun, cel ‘de sus’—italianul (şi rugãc. lui)—cf. lui P..
Turism. Şofat. Vârsta. Vârsta—valori.
§
Cercetarea cugetului nu înseamnã determinarea vinovãţiei faţã de Dumnezeu.
§
Ei simţeau cã apologetica priponea şi stânjenea, limita şi infantiliza teologia.
§
Rãnirea şi durerea care sunt izvorul rugãc.—‘Când a lovit Moise stânca cu toiagul …’.
§
E interesant cã restituia mereu forma evreiascã a numelor biblice—însã dãdea forma fancezã a numelor de teologi, filozofi, compozitori nefrancezi.
§
A pune cap la cap episodul cu ucenicii ‘neacreditaţi’, impostori, care reuşeau minuni în Sf. Nume al Lui Iisus—şi eşecul ucenicilor ‘oficiali’ de a vindeca.
§
Rugãc. vameşului şi a tâlharului. Italianca şi boxerul; rugãc. celui în restrişte.
§
Radicalismul neavenit şi devalorizarea experienţei creştine milenare. Negãri un pic cam abrupte.
§
Gândul cã Dumnezeu, dacã vrea, poate face sfânt din oricine.
§
Dumnezeu nu doar a creat, platonician, ‘tipul uman’, tiparul uman, ideea speciei—ci continuã sã creeze.
§
Baştina. Roccasecca, Fossanova.
§
A nu condamna nu înseamnã a aproba, a încuviinţa—ci a nu da un verdict moral, a nu se pronunţa asupra moralitãţii. Aceasta este şi virtutea cea mai strãlucitoare a povestirilor din Pateric. A nu înfiera, a nu eticheta—nu a fi credul sau relativist sau laxist.
§
Sf. Pavel vedea în Învierea Lui Iisus arhetipul învierii cu trupul spiritual. Probabil cã plasa învierea creştinilor în viitor.
§
Aerul de frumuseţe şi eleganţã al italianului, aerul de inteligenţã, ţinuta. Ce gândeşte despre ‘ceilalţi’ dizidenţi celebri—europeni şi americani. Cãror alţi dizidenţi le acordã girul sãu, pe care îi gireazã, pe care îi dezaprobã.
§
Dizidenţii în rândul cardinalilor, în general al episcopatului—cazurile nu—s aşa de rare: italianul, belgianul, cei doi nemţi, câţiva americani.
§
Vârsta. Ieri, gândul vârstei. Preocupãrile şi chiar bucuriile lugubre—ecumenismul, tratativele cu anglicanii (‘acreditarea’), ed. JV.
§
Dumnezeu e mereu gata sã Îşi reverse iubirea asupra acelora pe care nu îi iubeşte nimeni.
Învãţãtura despre imanenţa Lui Iisus: în Bisericã, în Euharistie, în cei nevoiaşi, în ‘cei mici’.
Ieri, mai multe despre subversivitate (--mai ales aceea a imnului Mariei, însã şi subvertirea ierarhiilor, rãsturnãrile paradoxale, gustul biruinţei prin cele dispreţuite şi neînsemnate--) şi paradoxuri. Franca antipatie faţã de ierarhiile convenţionale. Rabinul cel subversiv.
Existã mai multe sãlãşluiri, locuiri, localizãri ale Lui Iisus: în comunitatea ucenicilor, în pâinea euharisticã, în bolnavi, sãraci, cei în restrişte, în ‘cei mici’.
Iisus a învãţat îndelung despre rãmânerea Lui cu comunitatea Sa.
Însã tot Iisus a avertizat şi împotriva invocãrii zadarnice, a invocãrii vane—aşadar, a criteriilor mecanice pentru definirea ‘comunitãţii’.
§
Când credinţa e faptã şi luminã a faptei, când se vede ca faptã şi ca atitudine. Ca Iisus şi ca ucenicul Lui spaniol. Rãtãciri. Rãtãcirea minţii.
§
Gândul cã aceastã comunicare oblicã e tot ceea ce pot eu primi.
§
Nu mi se pare—şi nu îl consider—nici machiavelic, nici mefistofelic. Sã ne gândim numai la Pius al IX—lea şi la Ottaviani.
§
Licãrirea lucifericã constatabilã.
§
Excedat de rãutatea arãtatã, manifestatã.