Din viaţã

Existã un mod necurat, ba chiar odios, de a cere, un fel de a cere în care se strecoarã ceva mârşav.
§
Aferarea, stupida înfrigurare.
§
Cântarea Crucii, cântatã la Putna.
§
Imposturã era (la arogantul ‘Învãţãtor al Legii’, provenit dintr—o tradiţie care nu dispreţuieşte titlurile şi calificarea universitarã decât când nu le are)—lipsa experienţei, ifosele.
§
Existã lucruri minunate pe care teologia le poate da.
Filozofia—înseamnã şi abordare, metodã—şi subiecte—şi teme. ‘Filozoficã’ nu e numai abordarea.
§
Ieri (marţi) am descoperit o nouã formã de prozã criticã a lui ‘Morgan’, alimentatã de experienţa lui de cititor de SF vechi—nişte dãri de seamã despre lecturile lui—şapte paragrafe despre douã romane şi o ecranizare sovieticã—şi mai minuţios decât sunt menţiunile din jurnalele lui—câte douã—trei alineate pentru analiza fiecãrui roman/ film. Dãrile de seamã morganiene încep cu expresia caracteristicã ‘citit …’/ ‘revãzut …’, şi urmeazã analiza/ rezumatul.
§
‘Morgan’, Keenan, Dna. Maitzen, Mckee, viitorul preot D.,
§
Salariul nu a venit; cartea lui Verne nu se gãseşte; celãlalt ziar a plasat un Drumeş; farmacistul mi—a vândut un sirop homeopatic; iar o odaie miroase a pişat.
Trebuie sã fi fost un raid al pensionarilor.
§
Umanismul. Umanismul creştin. TH, Leon XIII, Pius XI.
În ce constã umanismul creştinilor.
‘Umaniştii’ îi desemna pe latinişti.
‘Umanismul’ se referea la creştinii care ştiau latina anticã a clasicilor. Sensul cultivãrii umaniste.
§
Creştinismul, religie a progresului şi a noului.
Nu o desãvârşire care a fost, ci noul care se înfãptuieşte.
§
Ceva remarci despre un rol, un scenariu, etc..
§
Stil compact, raţional şi original—despre isihaşti. A avea ceva de spus—ca T de Q.
§
Frângerea pâinii, sau oferirea acelei pâini tainice.
Nevoia de bucurie, cunoaşterea bucuriei, aflarea ei.
§
Ca om care se împãrtãşise, credem, de aceste stãri, care le cunoscuse din experienţã.
(Marcu, cel cãruia eu i—am cerut însãnãtoşirea cuiva, şi ‘Mistica vederii …’.)
§
Cârpãcealã.
Cârrpãceala şi necesarul.
§
Ca dascãl de monahism.
A merita.
Cu ce ies.
Privilegiul neîntrecut. Aroganţã. Veleitar. Veleitãţi.
Empiric, uniatismul nu oferã ceea ce ar fi trebuit; oamenii nu gãsesc la uniţi ceea ce vor—ci timorare, aservire.
§
Ecumenismul a artificializat şi a falsificat conştiinţa Bisericii.
§
Bisericile locale nu sunt filiale sau reprezentanţe ale Romei, reduse la servitute. Condiţia lor eclezialã nu derivã din aceea a Romei; numai cã e pãcat cã ‘localiştii’ în ecleziologie folosesc asta pentru a se ‘emancipa’ de Roma în privinţa eticii reproducerii, etc., se simte cã e numai un pretext, ceva formal pentru a justifica lepãdarea cãii celei drepte. Se poate argumenta şi cã acea conştiinţã a primatului roman, existentã în primul mileniu, era poate prea vagã, de vreme ce a dus la schismã.
Existase în Rãsãrit, în primul mileniu, o conştiinţã a întâietãţii Romei; s—ar putea argumenta cã era cam vagã, de vreme ce s—a transformat în altceva. Cu alte cuvinte, probabil cã nu era mulţumitoare. Iar locul i—a fost luat de minciuni şi calomnie.
§
Din criticã, din exercitarea criticii (--ca şi din comparare--) iese adevãrul; critica e chiar confruntarea.
§
Ca ‘Morgan’—genuri—ed..
§
Medic, student, celibatar, teolog tomist.
§
A repeta vs. a spune ceva nou.
§
Cu Pãrinţii—antici, medievali, moderni—urcãm în cunoaştere—fie ei Möhler, Newman, etc.. Nu poate fi vorba despre epigonism. Sentimentul e cel de comuniune, de participare comunã, nu de subordonare. Nici noi le suntem epigoni—cum nici ei nu fuseserã epigoni.
Patrologia presupune o preliminarã formare umanã. Cere simţul umanului, al ceea ce e omenesc.
§
Vodevilul; mãrginirea; oţãrârea; provincialismul; xenofobia şi îngustimea; farizeismul şi formalismul; definirea prin împotrivire, prin ostilitate.
§
Creatorii de frumuseţe literarã. Ce înseamnã creaţia literarã semnificativã. Creaţia literarã este creaţie de frumuseţe literarã (aş adãuga ‘originalã’, însã ar fi un pleonasm). Creaţia literarã, creare de nevremelnicã frumuseţe literarã.
Puccini, ca emblemã şi simbol al creaţiei de frumuseţe artisticã. Puccini, creatorul de frumuseţe, de artã; creativitatea lui, dincolo de orice.
Caracterul senzual, hieratic şi antipopular al muzicii lui.
§
Înţelesul numelui italian.
Ce înseamnã în italianã.
§
E nevoie deopotrivã de convingere şi de artã.
§
Teologie şi rafinament—pornind de la o intuiţie—mai ales PE, VL, teologi ca ei.
Puccini, poezia, Gracq, arta literarã a capadocienilor, gândirea, costum, haine, romane, muzicã, cinema. Ierarhizarea e instinctivã.
Relaţia fiind una de nevoie imediatã, vitalã—nu de artificialitate.
EL, MS, evreul (interb.), GS, JG, ieşeanul (meu), CT, Ralea, ME; T de Q, gustul literar rafinat, a testa, exercitarea, a evalua. Vremea. Grãdina. ‘Morgan’.
§
Vin., Icã; sb. şi dum., opera—basm; sb., Tudor Negoiţã.
Azi, filmul—8—11 ½. Sb., piaţã.
§
Reacţia nu mai e indignarea sau oţãrârea sau burzuluirea, ci umorul bonom, ironia. Nu mai e vorba de a fremãta de indignare. Reacţia e alta, mai relaxatã şi mai afabilã.