MARIA COMÂNTUITOARE, LOCUL EI SINGULAR ÎN ECONOMIA MÂNTUIRII DUPĂ TROPARELE NĂSCĂTOAREI

MARIA COMÂNTUITOARE, LOCUL EI SINGULAR ÎN ECONOMIA MÂNTUIRII DUPĂ TROPARELE NĂSCĂTOAREI


Liturghia vorbeşte despre rolul Mariei în iconomie, dincolo de ‘momentul nazarinean’, de Bunavestire. Însãşi interpretarea patristicã datã Întrupãrii vede în participarea Mariei la Întrupare altceva decât numai ‘consimţire’ sau ‘participare pasivã’.
‘Bucură-te, toiagul din care Dumnezeu, odrăslind fără de sămânţă, a pierdut prin lemn moartea’, spun Troparele Nãscãtoarei de Dumnezeu [de aici înainte, citate ca TND].
Şi, mai departe:
‘Bucură-te, norul Luminii celei neapuse, care ai purtat în braţe pe Însuşi Domnul slavei’.
Nãscãtoare de Dumnezeu nu înseamnã ‘cea care I—a pus la dispoziţie Lui Iisus un trup’.
Rolul Nãscãtoarei merge mult dincolo de consimţãmânt şi de a ‘pune la dispoziţie trupul necesar Lui Iisus’ (atâta îi acorda şi ereziarhul Nestorie). În mariologie, ne—am fãcut cu toţii egipteni, adicã interpretãm rolul Mariei în acord cu Efesul, nu cu mariologia minimalistã a ereziarhului Nestorie.
Ceea ce spune cristologia efeseanã este cã ‘trupul Lui Iisus’ este în mod inextricabil, mistic şi suprafiresc întreţesut cu sufletul şi cu dumnezeirea Lui, încât sã nu se mai poatã spune cã ceea ce I—a dat Maria ar fi ‘numai trupul’. (‘Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată …’, TND, glas IV).
Cooperarea Mariei la Întrupare este neapãrat mai mult decât atât; iar ascultarea, supunerea, consimţirea ei sunt unele active, eminamente active. Ea pregãteşte mântuirea şi coopereazã la ea într—un fel nedat niciunui alt om. În istoria omeneascã, numai ea este noul, noul ontologic (‘copilul neamului omenesc’, spunea Bernanos).
‘Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu’ (TND).
Cooperarea ei la mântuire merge mult dincolo de virtutea ‘ascultãrii’, deşi poate fi consideratã ca decurgând din ea.
Glasul IV spune aşa:’Tu eşti muntele din care în chip negrăit S-a tăiat Piatra de Care porţile iadului s-au sfărâmat’. Relaţia care o leagã, aşadar, de Iisus, depãşeşte în orice chip biologicul.
‘Firii celei dumnezeieşti ne-am făcut părtaşi prin tine, de Dumnezeu Născătoare’ (TND). Implicit, cu cât mai mult decât noi se va fi împãrtãşit însãşi Maria din firea dumnezeiascã.
‘Pe tine, cea mai înaltă decât făptura …’ [TND].

În legãturã cu rolul Mariei în iconomia Legii noi, citãm aici din nou troparele:
‘Fiecare, unde se mântuieşte, acolo după dreptate şi aleargă; şi care altă scăpare de felul acesta poate fi, Născătoare de Dumnezeu, în afară de tine, ceea ce acoperi sufletele noastre?’ [TND, glas III]
‘Ceea ce eşti scăparea şi puterea noastră, de Dumnezeu Născătoare, ajutătoarea cea tare a lumii’ [TND, glas III]
Or, aceste texte liturgice, tropare, nu vorbesc (numai) despre recunoştinţa faţã de cea care a mijlocit prin consimţire Întruparea, ci, direct, explicit, despre cooperarea Mariei la iconomia Legii noi.
‘Nu întoarce pe robii tăi deşerţi, că pe tine singură nădejde te-am câştigat’ [TND, glas IV].
,Bucură-te, poarta cea mai desfătată decât cerurile’ [TND].
‘Bucură-te, singura mântuire a pământenilor’ [TND].

În toate acestea, Biserica trãieşte sentimentul cã locul Mariei în economia salvificã este unul şi singular, şi necesar.
‘Maică Sfântă a Luminii celei negrăite’ înseamnã şi vrea sã spunã altceva decât ‘cea care I—a oferit trupul biologic Lui Iisus din Nazaret’. Existã aici sentimentul cã Maria are o participare excepţional de înaltã la taina mântuirii.