Din viaţã

Cei care vor sã arate impetuoşi aratã doar agitaţi.
§
Dumnezeu a spulberat Ierusalimul dupã apostazia finalã a acestuia; semnificaţia teologicã a faptului cãderii Ierusalimului aceasta este. Aceeaşi judecatã se poate formula şi despre Bizanţ.
§
Un ţigan urât, incult, leneş, simpluţ, un pic nãtâng—care abia aşteaptã sã se reproducã, nu vede de ce n—ar face—o. Aceasta e diferenţa.
§
Admir la Kurp o vastã, cuprinzãtoare cunoaştere a romanelor, a literaturii. Competenţa lui—ca şi aceea a lui Gracq—nu se poate contraface, truca, imita. Nu e o mascã, e viaţã. Nu poate fi improvizatã, însãilatã. La el, lectura poate fi eveniment, o datã, altceva decât rutinã sau arbitrar; semnificativã, adicã, e chiar lectura însãşi, ca fapt de a citi, ca act, ca gest. Într—un fel, eseurile kurpiene sunt unele de cititor—nu de critic sau de analist, ci de om al cãrţilor, de om al lecturii.
§
Scrierile din clasa ‘Regelui Lear’. Scrierile de un interes literar comparabil. Primul gând e la Balzac, Racine, James, alţii …. Unele romane.
§
Tolstoi, artist care s—a falsificat.
§
Anglofilia mea în plan cultural, literar—imensul meu interes pentru cãrţile culturii engleze.
§
Ambele perspective—ca vârf, praznicul acordat, şi ca treaptã, ca ‘spre mai binele’.
§
Suferinţa poate fi semn cã nu ştiu—însã şi cã învãţ, cã trec la altceva. Cã desluşesc.
§
Kurp şi ‘Lear’, Gracq şi cãrţile ‘lui’, Wolfe şi autorii ‘lui’.
A cunoaşte bine o carte, a o ‘descoase’.
§
Ceea ce îmi rãspunde e propria mea neputinţã şi facticitate.
§
Existã o sutã de romane ca ‘Lear’?
§
Ignor în ce mãsurã nu cunosc o carte.
§
Kurp şi Dalrymple, Eliade în tinereţe, Ralea, evreul (interb.).
§
Cârpãcealã—în ceea ce scriu.
§
Performanţele de blogger sunt nimic faţã de acelea ale unor filozofi germani, sau chiar ale unor eseişti, critici sau gazetari.
§
Depinde de cum te învaţã cineva—dacã o face ca prieten sau nu.
§
Am ce învãţa de la tine.
§
Unii sunt bloggeri (Kurp), fac o formã de gazetãrie, alţii sunt eseişti care folosesc bloguri (Pãr. Freeman, de ex.).
§
Premise culturale.
Ce lipseşte la Kurp: Shelley şi exegetul sãu catolic; Stevenson;
§
Cã e nigerianã.
§
De ce fel este studiul pe care îl face Leonardo, prin pictura lui, firii umane? Mã gândesc la neasemuita expresie de blândeţe şi bunãtate a celor douã femei sfinte din cãrbunele cu joaca Lui Iisus şi Ioan copii.
§
Ca ‘Lear’: Hugo, Claudel, Racine, Ibsen, Ionescu, puţinele reuşite teatrale—pentru citit, nu pentru scenã.
Piesele lui James, Stevenson, Balzac, Dumas, Zola, Arghezi, Rebreanu. Teatrul—ca balast.
§
Versetele neotestamentare la care am reflectat mai nou se referã la dorinţa Ap. Pavel de a se afla în Cer, cu Hristos (--ceea ce vorbeşte împotriva eshatologismului rãsãritean, la faptul cã Pavel nãzuia la ceva care nu se afla deja prezent--); la titlul de ‘Hristos Kyrios’, Domnul, ca axã a cristologiei timpurii; şi la minunea Ap. Petru—vindecarea. Aşadar, versete de la Sf. Pavel şi de la Sf. Luca.
§
Nivelul infraliterar, gazetãria. Teatru subliterar, de nivel infraliterar.
§
Camil P., Flaubert şi Beyle—analog pentru romancierele engleze. ‘Mai degrabã un roman, decât celãlalt’—însã nu exclusivist.
Aceşti autori de diptice romaneşti.
§
Kurp e şi el un cititor care merge ‘pe cãrţi’—se vede asta cu Thoreau, cu Emerson …. Aceastã experienţã nu e un principiu, nu e ceva abstract, nu e o noţiune vehiculabilã în abstract—ci ceva învãţat. Nu—i plac ‘Walden’, versurile lui Thoreau şi Emerson, anumite trãsãturi ale scrisului lui Emerson ….
§
Luna aceasta Kurp a scris patru eseuri despre Thoreau, şi—l numeşte sau aminteşte în alte câteva.
§
Reprezentãrile Pãtimirii Mântuitorului creazã milã faţã de cãlãii Lui, de omenirea criminalã în orbirea ei neremediatã.
§
Sf. Evanghelii vorbesc despre bunãtatea femeilor din jurul Lui Iisus, mult mai mult decât despre bunãtatea ucenicilor bãrbaţi. Gibson redã asta.
§
‘Rãsplata’ la care se referã Iisus nu e una contractualã, extrinsecã, ci e transformarea.
§
Abia la sfârşitul filmului lui Gibson (vãzut ieri a doua orã) am mai avut noţiunea de teatralism; în rest, cred cã impresia e aceea de convenţionalitate, de amortizare prin convenţionalitate. Iar la un film ale cãrui modele plastice sunt reprezentãrile baroce ale Pãtimirii, teatralitatea ţine de stil, de convenţia stilisticã, e asumatã.
§
‘Lear’, ‘Cazacii’, Gracq, Maxwell,
§
Tot de raţionalism ţine şi a—l prefer ape lexicograful englez, idealistului speculativ irlandez. La primul, raţiunea devine un gest.
§
Ralea, Barbu, Paleologu.
Wagnerienii, Bãlan, Sebastian; veleitarism. Educaţie.
§
Carierele lui Ralea—universitarã, literarã, diplomaticã, de om public şi de orator; ca universitar, ca diplomat; catedre, numiri în diplomaţie; firea lui încântãtoare; mãrturii. Carierism, nu arivism. Hainele.
§
Poate exista durere, nu umilinţã. De iubirea altuia nu se poate dispune. N—o deţii, ca sã râzi de ea.
§
Douã ipostaze literare:--autorii de tandemuri de romane (arhetipici fiind Beyle, Flaubert, Camil P.);--capodoperele fulgurante, ca ‘Regele Lear’, ‘Cazacii’.
De câte ori, în loc sã desemneze intensitatea emoţionalã, lirismul nu denumeşte decât diluarea şi tocmai incompetenţa emoţionalã.
§
Australianul nici nu discutã lucrurile în principiu, ci aşa cum îi plac lui, cum le vrea el.