Din viaţã

Articolele admirabile ale lui Lang ne sugereazã ideea cã trebuie sã meriţi—sã ajungi sã meriţi—sã scrii aşa ceva. Nu se poate trişa. E vorba despre a merita sã scrii asemenea lucruri—a fi existenţial calificat.
۞
Versuri, poezie, liricã, epicã, naraţie, lirism, dramã.
Creaţie.
Cei vechi ştiau cã autorii epopeilor sunt poeţi şi nu sunt lirici ci epici.
۞
Artiştii de azi se vor admiraţi pentru intenţii, nu pentru realizãri.
Adesea discuţiile sunt fundamental false—se discutã despre principiul procedeelor, nu despre reuşita sau eşecul particular.
۞
Shorthouse, Hawthorne, Melville; Stevenson; Lang. Dumas. James a greşit faţã de literatura naţionalã ĩn acelaşi fel ca şi Lovinescu—ţintind prea sus ĩn aprecierile lui.
Vâna calvinistã la americani. Fatalism—şi, deodatã, capitularea, universalismul, laxitatea, lãbãrţarea placidã.
۞
HECĂL ŞI GECĂL, spune oligofrenul Tãnase.
۞
Delay, Selye, O’Neill, Michelet, Şolohov,
۞
‚Frank was that philosopher who most projected a transcendent peace. Where Berdyaev might shake his fist, there was measured calm, a luminosity seemingly beyond all sorrow’.
۞
Cele câteva cãrţi filozofice—nu pentru joacã—ci pentru viaţã, reflecţie, ĩndreptare şi gândire.
۞
‚if Heidegger was a modern philosopher who read the presocratics perhaps onecould say Frank was a presocratic philosopher who read Martin Heidegger’.
Sigrist, fantazia, Howard, cãrţile pentru copii, distilare, expresie distilatã, Ralea, fantazia.
۞
Edward Felipe recomandã THE RETURN OF TARZAN, THE BEASTS OF TARZAN, THE SON OF TARZAN, JEWELS OF OPAR, JUNGLE TALES OF TARZAN, TARZAN THE TERRIBLE, TARZAN AND THE GOLDEN LION, TARZAN AND THE ANT MEN, TARZAN, LORD OF THE JUNGLE, TARZAN AND THE LOST EMPIRE, TARZAN AT THE EARTH`S CORE, TARZAN`S QUEST ,TARZAN AND THE "FOREIGN LEGION". Ca transfuzii de viaţã intelectualã.
Felipe spune cã greşelile sunt ĩnãuntrul seriei—nu seria ĩn ansamblu.
Este concludent cã un om inteligent, ager şi care scrie bine gãseşte ceva de admirat ĩn aceste lucruri.
DOX, ’91—’93, Salgari, ed., HS.
Nedescurajat de balast—ca şi cei doi admiratori ai lui Reade .... No., avizat, a freca; exemplarele.
A face aşa şi pentru Rabelais, Arghezi, ca şi despre scrierile episodice.
Felipe concluzioneazã cã a gãsit una—douã cãrţi Tarzan proaste de tot.
‚My favorite group of stories start around TARZAN THE UNTAMED and end around TARZAN AND THE ANT MEN’.
‘From roughly TARZAN AND THE JEWELS OF OPAR to TARZAN AND THE ANT MEN, Burroughs had developed his writing style into something clear and flexible, while keeping the dignified formality of his earliest work. His concept of Tarzan as a complex man with a fully realized supporting cast was in full use, things which would be sorely missed in the second half of the series. And he had not yet become as bitter and filled with dislike of humanity in this period as he later showed’.
‘Although the books in the second half of the series don't feature much of the creative enthusiasm or inventiveness Edgar Rice Burroughs showed in the first dozen, each usually has a few good points that make it worth reading at least once for a pulp fan. Two or three of the books are completely hopeless drags, of course, and there is a LOT of repetition from the early stories, hey, that's true of most any pulp series’.
Asta şi aşteptam, nãdãjduiam de la el.
IV:--4 x ...;ŞC, Pleşu; RK.
۞
‚The Tarzan series peaked about halfway through; after TARZAN AND THE ANT MEN, Burroughs dropped our hero`s family as though they had never existed and grudgingly cranked out a repetitive number of books where the Apeman stumbled upon paired warring cities of lost civilizations. None of these books are completely hopeless or unreadable*, but compared to, say, TARZAN THE TERRIBLE or TARZAN AND THE JEWELS OF OPAR, they are limp and unexciting’.
۞
A face, nu a cotcodãci vanitos.
۞
‚Had Beckett read only Dante, Milton, Swift and Johnson (odd that Donoghue does not include Shakespeare and Joyce), and read them deeply and across a lifetime, he would qualify as "immensely learned." Of course, Beckett didn’t stop there’.
۞
Un critic va ĩnnoi ca un poet—nu ca un inginer—el nu ‚aduce’ tehnologii care sã le—nlocuiascã pe cele perimate.
۞
Nişte bucãţi sfâşietoare, din viaţã, nişte imagini aparte, ĩntr—o naraţiune de aventuri. Efect formidabil. Brusc, ceva trãit şi real.
۞
Cine nu face nimic, n—are vreme de nimic.
Reticenţa.
۞
'But you have read "She," and you have read all Cooper's, and Marryat's, and Mr. Stevenson's books, and "Tom Sawyer," and "Huckleberry Finn," several times. So have I, and am quite ready to begin again. But, to my mind, books about "Red Indians" have always seemed much the most interesting’.
۞
Profunda mea simpatie pentru anglicanism, pentru anglicanismul filoroman, e o chestiune de temperament; nu de doctrinã, de idei, ci de temperament.
۞
Puţin dintr—un singur lucru. Nici mult din puţine, nici puţin din multe—ci puţin din puţin.
Cârpãcealã.
Imaginea: ‚97; carnet.
۞
Platon; Tacit, Titus Livius, Plutarh, Cicero; Herodot, Tucidide; Homer; Vergiliu.
Anticii—la EMC, Radu P., ME, CN şi GC.
۞
A confrunta cu experienţa. Antilivresc. Doctrina cititã livresc, formal, pedant, sau ca fantazie este moarte sufletului.
۞
Autohtonii; AP; GC; nuvele; romane; creaţie; cosmopolitismul firesc al literaturii de aventuri—Dumas cu Hood, Verne cu Pym şi alţii, Weyman, Stevenson ca nuvelist. Fãrã pretextul naţional.
Dumas, Féval, Weyman. Atmosfera. Pastişe. Epigonism.
Insipidele travestiri naţionale (muschetari şi cavaleri români, etc.). Direct la ţintã, direct de la izvor.
Copiii de pe vremea lui Nitezsche, France, Faguet, Rousseau Vameşul, Bloy, Mallarmé, Verlaine, Rollinat, Tristan Corbière se jucau de—a indienii.
Figurile cosmopolite—ca turistul italienist DF ....
TH şi romanele de fantazie.
Ca la italian.
Cât e de bizar cã marii intelectuali englezi—Wilde, Lang, Stevenson—scriau aşa de afectuos despre Dumas—pe când niciun francez n—o fãcea!
Emoţie. Emoţie—cr.. Creaţie.
۞
A fi obiectiv nu ĩnseamnã a sãri de pe un picior pe altul, a ţopãi, a revoca, ci a merge, a pãşi.
۞
Un mare studiu de esteticã despre genealogia literaturii de aventuri—deopotrivã Stevenson şi Lang ĩncep cu ODISEEA şi continuã cu HALIMAUA şi basmele—pe care ĩntâiul le—a scris, iar al doilea le—a cules. Urmeazã Scott, Poe; Lang ĩl aminteşte—n treacãt, undeva, pe Cooper. Nu ştiu ca Stevenson s—o fi fãcut. Simţul englezilor pentru acest fel de literaturã.
۞
La Scott existã epopeicul naţional—ca şi la urmaşii lui esteuropeni; dar e vãdit cã atât Dumas cât şi Scott fac roman de aventuri CU MATERIALELE ISTORIEI, cu materiale puse la ĩndemânã de istorie—mai degrabã decât cu ale fantaziei. Intenţia lor nu e ‚reconstituirea istoricã’ (--deşi Chesterton a arãtat cã motorul şi scopul oricãrei proze istorice este pitorescul, romanescul--), ci aventura realizatã cu materiale puse la dispoziţie de istorie. Anacronismele ambilor au fost puse—n evidenţã demult; la fel, abilitatea decupajelor celor mai convenabile, ĩn vederea efectelor.
Dacã ei nu scriu ĩn dezinteres total faţã de istorie, asta nu—nseamnã cã la nevoie nu aservesc pe loc faptul istoric, aventurii.
Existã impulsul cãtre reconstituirea istoricã—parte din interes genuin, parte din nevoia de respectabilitate—şi trebuie menţionat cã Dumas ĩi e, ca şi Vigny, Mérimée, Hugo, elev, ucenic, discipol lui Scott, nu contemporan, nu coleg rival ...—raportul lor e unul filial—ĩnsã acest impuls ‚paseist’ şi istorizant e unul subordonat altuia mai ĩnalt—aventura. Conştiinţa de artizani (--cãci Dumas ţintea ca şi Scott cãtre respectabilitate literarã, nu se vedea pe sine ca pe un furnizor de modeste divertismente populare--) le impunea sã lucreze cu materiale ‚luate din realitate’, din istorie; şi se ştie, de altfel, ĩn ce fel Scott se aflã la ĩnceputul UNUIA DIN REALISMELE FRANCEZE ale sc. XIX (--ar fi de studiat relaţia ĩncrucişatã:--de la oricum nu aşa prozaicul Balzac cãtre Scott, şi de la romanescul Beyle cãtre vechiul analitism francez--).
Deja Dumas nu se mai interesa de epopeicul naţional şi n—avea reprezentarea acestuia; eroismul lui nu e numai individual—e şi de grup (--eroizarea fanaticilor protestanţi--)—dar nu se pune problema de epopeic naţional—ca la polonezul şi românul care vor fi mai degrabã scottieni decât dumasieni.
Tendinţa, de la Scott la Weyman, e aceea de simplificare.
Scott considera cã romanescul nu exclude nici creaţia, nici un anume realism; el era perfect conştient cã face romanesc—cã ceea ce face e romanesc—şi e interesant cã Balzac se va referi mai ales la el şi la Cooper—nu la realiştii analitici ai romanescului Beyle—deşi sistemele lor de referinţã sunt fireşte mult mai complexe iar la Balzac e fundamental vorba de a lua, de a culege ingrediente, abordãri, etc..
۞
Oamenii nu vãd decât ceea ce vor sã vadã; se blestemã singuri.
۞
Existã mãrturii concludente şi creditabile despre cinismul privat—atât literar cât şi uman—al lui Cioculescu; dar, pe de altã parte, el nu e predispus la cinismele cãlinesciene (v. stilul lui Iorga, al lui Sainte—Beuve—fenomene de artã apreciate greşit de Cãlinescu şi corect de Cioculescu).
La Cãlinescu existã acest teribilism depreciativ—cu privire la scrisul lui Iorga, la cultura lui Sadoveanu—o ĩnclinaţie cãtre teribilisme şi cinisme epatante.
Revizuibil.
Aprecierile literare sunt esenţialmente revizuibile—chiar şi când emitentul lor n—o face—din indiferent care motive.
Faţã de Cãlinescu, Cioculescu e un judecãtor al literaturii mai puţin teribilist şi coleric.
Contestatarii lui Cãlinescu (Paleologu, etc.) sunã, prin forţa lucrurilor, destul de neinspiraţi.
۞
Impulsul—orã.
۞
Cãrţile originale.
Vechea literaturã de aventuri a beneficiat de analişti de rangul lui Alain [=Chartier], Lang, Stevenson, Chesterton, Wilde, Quiller—antebelicii majori.
Ingeniozitatea abstractã, ‚idealã’, şi efectul de artã—dacã existã; asta—i opune pe Borges şi Hobana. Hobana se mulţumeşte (numai) cu prima.
Savantul scoţian:--douã eseuri despre Dumas;--şi douã mãrturii despre ĩntâietatea lui IVANHOE. A culege scrisori, postume, scrieri despre Scott, etc..
Dumas sau Verne ai lui Borges au fost Stevenson, Wells, Kipling, Chesterton, Shaw ....
۞
Restul nu ĩi displac; ĩi plac (numai) mediocru—dealtfel şi el aratã ca situaţia e aceeaşi ca la Flaubert şi Beyle, acelaşi fel de alegere.
Excitant—romane—lume. Ca turnarea ĩn bronz de piese.
A dibui, a ghici, a—ntrezãri.
۞
Ĩncoţopeniţilor admiratori ai lui Ionesco ar trebui sã li se sugereze cã existã mai ĩntâi acest aspect pitoresc, de pitoresc specific surrealist, al operei lui, aceastã bucurie a unui pitoresc desãvârşit şi plenar. Ionesco este şi un artist al pitorescului.