Din viaţã

Unii cred cã Plotin, ca metafizician al simplitãţii divine, din care deducea necesitatea creaţiei, a compromis aceastã tezã, arãtând cã ea poate duce numai la emanaţionism şi la creaţie necesarã. Palamiştii aşa afirmã. Adevãrul este ĩnsã cã, odatã acceptaţi termenii plotinieni, Plotin nu poate fi fentat printr—o axiomã suplimentarã:--‚de fapt, Dumnezeu vrea nu ĩn substanţa Lui, ci ĩn vrerea Lui, care Ĩi e distinctã’.
Ĩn logica schismaticilor, dacã vrerea divinã de a crea trebuie sã fie contingentã atunci trebuie şi ca ea sã nu mai fie divinã, ci o creaţie ea ĩnsãşi, ceva creat—şi atunci e nevoie sã fie vrutã crearea ‚vrerii de a crea’, etc.. Dacã vrerea Lui Dumnezeu de a crea lumea e ceva contingent, aşadar distinct de Dumnezeu, aceastã vrere trebuie ea ĩnsãşi creatã—şi crearea ei, vrutã, iar aceastã vrere de ordinul II trebuie sã fie şi ea contingentã, etc..
Regresia infinitã face ca vrerea divinã sã nu mai atingã nicãieri substanţa—orice ‚atingere’ introducând contingenţa ĩn Dumnezeu, sau necesitatea ĩn creaţie.
Astfel ĩncânt nici distingerea substanţei divine de vrere nu duce nicãieri—pentru cã nu aratã cum mai ajung ele ĩn contact.
Ĩn ce fel mai e vrerea ‚a Lui Dumnezeu’, de vreme ce e atât de distinctã de El ĩncât .... Adicã, Dumnezeu ‚vrea ĩnafara Lui Ĩnsuşi’, vrea ĩn ceva ce nu este substanţa Lui. Sau, cu alte cuvinte—ĩn termenii lui Plotin, Plotin nu poate fi ‚fentat’ [prin postularea unei entitãţi distincte, care poate vroi lucruri contingente ‚ĩn numele substanţei imuabile’].