Gilbert, Dante şi catolicismul zis preconciliar—adicã peren—au dreptate—licitã este numai mila faţã de pãcãtoşi, nu cea faţã de cei care au ales nesupunerea ultimã, ura ca ultim fundament; iar sofismele unor nãtângi romanţioşi ca Balthasar aratã cã cei care le comit pleacã de la o ĩnţelegere calvinistã a soteriologiei—damnaţii fiind victimele deciziilor arbitrare ale Lui Dumnezeu—ceea ce face ca omul sã se solidarizeze cu aceste victime ale furiei divine—Balthasar riposta sentimentalist faţã de o reprezentare calvinistã. Trebuie gândit pornind de la semnificaţia teologicã a faptului damnãrii—nu este un decret arbitrar al Lui Dumnezeu, un capriciu, o toanã, ci reversul refuzul omului de a se pocãi. Damnaţii nu sunt cei osândiţi de Dumnezeu—ci cei care refuzã obstinat pocãinţa, deschiderea.
Cine Ĩl iubeşte pe Dumnezeu nu ĩi poate iubi pe cei a cãror alegere ultimã a fost ura faţã de Dumnezeu.
Ĩnţelegerea uzualã a libertãţii umane presupune un univers neierarhizat, neutru; de fapt, libertatea se manifestã ĩn aceea cã face unica alegere beneficã şi cã ocoleşte ceea ce e lezant.
Libertatea depinde de cunoaştere. Iar cunoaşterea e aceea a unei fiinţe cu o anume naturã.
Dacã Dumnezeu nu existã, totul e posibil—din cauzã cã nu existã semnificaţie, noimã, ierarhizare—fiinţa se desface ĩn maluri de molecule.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu