Un creştinism al manualelor de teologie a subminat ĩn Occident cunoaşterea propriei tradiţii; de aceea, cred, se vede cã entuziasmul, cam veleitar şi imatur, pentru forme şi expresii religioase rãsãritene, merge mânã—n mânã cu o cunoaştere lãutãreascã şi lacunarã a propriei tradiţii, apusenii ajungând sã caute ĩn tradiţia rãsãriteanã ceea ce nici nu le—a dat prin minte sã caute mai ĩntâi ĩn aceea proprie. La baza acestui defect se aflã, mi se pare, vechea reprezentare a creştinismului ca unul formulat şi codificat ĩn manuale, cu implicita sau chiar şi explicita desconsiderare a tradiţiei. Creştinismul e ceea ce spun savanţii de azi cã este; tradiţia fiind cel mult o sursã secundarã şi subordonatã (-mentalitate gãsitã de Vasquez la un guru al Bisericii postconciliare—v. Balthasar--).
Manualele actuale sunt privite ca abrogând, substanţial, ceea ce le—a precedat. Casta universitarã ĩşi arogã, astfel, formularea cea mai bunã a doctrinei; tradiţia e redusã la un rol ancilar sau de aparat de note.
Aceastã mentalitate, a ‚progresului ştiinţific’, vede ĩn Kahuna universitar pe exponentul cel mai acreditat, iar ĩn cariera universitarã forma ĩnsãşi a vieţii de teolog—ceea ce descalificã teologia Pãrinţilor ca produs al unei etape de dibuiri puerile. Dictatul ĩi aparţine manualului sau tratatului la zi.
Manualele de teologie sunt primite ca o codificare optimã a ceea ce de crezut.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu