TACTICILE MURDARE ALE APOSTAŢILOR AGRESIVI—DOGMATIZAREA HOLOCAUSTULUI

TACTICILE MURDARE ALE APOSTAŢILOR AGRESIVI—DOGMATIZAREA HOLOCAUSTULUI





Nu pot califica ipocrizia, ticãloşia, josnicia şi servilismul celor care dogmatizeazã Holocaustul evreiesc şi fac din acceptarea realitãţii lui istorice o dogmã şi un criteriu de ortodoxie; este dezgustãtor.
Şi din nou linşajul vine de la cei cu vederi largi, de la ‚liberali’, de la ‚progresişti’, de la cei care considerã execrabilã practica excomunicãrilor, de la cei pentru care nimic din ceea ce spune un demitologizator sau un aborţionist nu poate fi prea ultragiant şi nu poate justifica o excomunicare. N—am crezut niciodatã ĩn ei; acum ,ĩşi dau din nou arama pe faţã.
De unde acest ‚maximalism’ murdar? De când este acceptarea Holocaustului ca realitate istoricã [AHECRI] un criteriu al apartenenţei la Bisericã? Poate—i vor aloca şi—un paragraf ĩn Catehism, pentru mai eficientã ĩndoctrinare?
Ce sã se ĩntâmple cu cei care neagã Holocaustul ucrainian, rusesc, polonez, armean, chinez, coreean, african? Dar cu cei care neagã Holocaustul medical—cel din cabinetele/ clinicile de obstetricã?
Cei care ĩnfiereazã excomunicarea pentru negarea dogmelor creştine o cer pentru ...negarea Holocaustului; sinistru paradox. Se pare cã singura dogmã decisivã pentru a aparţine Bisericii este realitatea Holocaustului evreiesc.
Pramatiile ĩn odãjdii, preoţimea decadentã aflã cu oroare de un Episcop (da, Episcop) care ‚neagã realitatea Holocaustului’; dar hoardele, haitele de barbari care neagã dogmele creştine, care neagã dreptul la viaţã al omului nenãscut—despre aceştia de ce nu se vorbeşte cu oroare, silã şi dispreţ, ci cu ‚caritate fraternã, aşa cum a cerut—o Iisus’? De ce au douã mãsuri?