NEĨNTRECUTUL CRITIC LITERAR GRACQ

NEĨNTRECUTUL CRITIC LITERAR GRACQ




Pânã la urmã probabil cã se poate spune cã Gracq refuza realismul, inclusiv la cei pe care un Cãlinescu i—ar fi calificat drept mari realişti, sau realişti exemplari. Cãci se vede cã Beyle al lui Gracq este acela al iubirii, pasiunii şi visãrii; şi mai mult—la fel este şi Balzac.
Preferinţele lui se ĩndreaptã cãtre scrieri al cãror numitor comun poate fi desemnat negativ:--ca nonrealism; --sau, pozitiv, ca decis primat al ‚fanteziei’. Literaturã de atitudine nonrealistã. Conexã este şi simpatia lui Gracq pentru literaturile ‚de gen’. E drept cã Gracq se referã undeva la literatura care ‚exprimã viaţa’, care redã gustul vieţii, al realului; ĩnsã exemplele lui sunt mai degrabã ‚atipice’, nu ceea ce se ĩnţelege ĩn chip banal prin realism–ci un realism al inimii şi intuiţiei.
Reluând lecturile despre Gracq—mai ales ĩn cãutare de FAPTE—am mai aflat câteva lucruri:--cã—i fusese elev lui Alain (ĩncã unul!);--şi ce anume gândea despre acest autor;--cã—l plãcea pe Tolkien [sic!];--cã era un cititor al lui Novalis [dar ce anume?].
Un pic, Gracq mi—l aminteşte pe moş Philippide.
Reluând prima idee: nici la Beyle şi Balzac Gracq nu cãuta realismul (--şi de fapt nici nu l—ar fi considerat ca atare; arãtând ĩn treacãt ce ĩnseamnã realism reuşit, impresie vie de realitate, Gracq specificã şi de ceea ce este curent taxat drept realism nu reprezintã de fapt un realism autentic--).
Ceea ce trece drept realism nu—l interesa; şi, mai ĩntâi, fiindcã nici nu i se pãrea autentic.
Gracq ilustreazã ĩn mod ideal ce ĩnseamnã a testa autenticitatea operelor; aprecierile lui vizeazã asta ĩntr—un mod deosebit de lipsit de iluzii.
Viaţã, minte, experienţã, integritate, echilibru, simţul realului—nu existã nici pic de fanatism sau de crispare de vreun fel la Gracq, ci o expresie a unei umanitãţi foarte refractare la orice fel de ‚conduite de grup’, la preceptele taberelor şi ale clicilor.