Din viaţã

Întâiul sonet despre rugãciune al lui Herbert e cea mai încântãtoare invitaţie la rugãciune: rugãciunea e definitã ca ‘transpunerea într—o orã a lumii celei în şase zile’, ‘om bine îmbrãcat’ şi ‘suliţã ce strãpunge coasta Lui Hristos’.
Ea mai e şi ‘vârsta îngerilor’, ‘Rai în cele obişnuite’, ‘Calea Lactee, pasãrea Paradisului’. Sonetul aminteşte de litanii. Ingeniozitatea metaforelor şi a transpunerilor e neegalatã.

Cei şapte romancieri recomandaţi de baptistul Gordon. (Probabil cã doi dintre ei ţin de literatura nepretenţioasã, ‘uşoarã’—indianul şi biologa; mi—am amintit de sarcasmul despre versurile imnului anglicanului—nivelul intelectual, ‘fruntea’, tâmpla, arcada. În registrul muzical, sunt Denver şi Cash. Pe de altã parte, douã dintre romanele recomandate de baptistul Gordon sunt despre muzicã.)
Gordon înseamnã romanele şi muzica.

Romanciera canadezã—Ep.—însã, înaintea tuturor, cinefilul cusurgiu, care discuta ecranizãrile, şi catolicii.
Cinefilul cusurgiu a girat—o, şi catolicii. Deasemeni, Chesterton, în istoria lui literarã, şi … Capote.

Buechner şi catolicul Brown.

Brown e, pentru necatolici, una din emblemele catolicismului—împreunã cu Kűng, Schillebeckxs, Rahner, Merton, Chittister, Taft, câţiva teologi latino—americani, Pennington şi Wills—aceştia sunt, pentru necatolici, catolicii care conteazã, catolicii semnificativi. Câţiva dintre progresiştii moderaţi (Kasper, v. Balthasar, Ratzinger, Lonnergan) au oarecare prestigiu. Însã interesanţi pentru necatolici sunt liberalii.

Singurul (blogger) creştin pe care—l mai citesc e un baptist.

Marţi, de la 1 ¾, fumez.

Mãrturisirile de bibliofil ale baptistului.

Muzicã& cãrţi subţiri& recitit.

Postãrile baptistului despre recitit, Dna. Goudge; baptistul vrea cãrţi lizibile, romane lizibile, nu pretenţioase.

‘O persoanã mereu îngrijoratã cã cineva se simte bine.’

Am primit binecuvântãri de la un baptist.

Teologii spun cã nu Îl pot gândi pe Dumnezeu—ca şi cum ar putea gândi mãcar alte fiinţe; omul nu poate gândi nici mãcar altã fiinţã—în dinamica şi insesizabilul ei.

Existã romane şi romancieri, teologi (Buechner—cu şapte postãri, John Colwell, Lacugna; Dale, Denney şi Forsyth), biblişti, muzicieni, poeţi menţionaţi neocazional; postãrile despre câte unii trebuie reunite de sub diferite generice. Obişnuieşte sã reciteascã. Are deprinderea de a reciti.

E bizar cã pretinsele defecte ale lui Barth sunt descoperirea lui Bultmann—nimeni altcineva nu le—a mai sesizat şi remarcat—decât Bultmann, şi cohorta de veleitari gata sã încuviinţeze. Dar nu e o criticã ce sã îi mai fi fost adusã lui Barth de cãtre comentatorii competenţi, nimeni nu i—a mai reproşat asta, nici nu i—a tãgãduit proprietatea lexicului. Cu alte cuvinte, vreau sã spun cã Bultmann e singur în a—i reproşa lui Barth inadecvarea filozofiei inconştiente, preluate.
Mai mult—pentru unii, ‘vechea ontologie, patristicã’, nu e nici un defect, nici potrivnicã intuiţiilor lui Barth, ireconciliabilã cu acestea, fiindcã Barth nu e revoluţionar într—un mod care sã invalideze şi desfiinţeze vechea ontologie. Bultmann era tendenţios, unilateral şi tributar modei filozofice. Iar ca teolog, cei mai mari nu vãd în el pe egalul lui Barth.

Torrance despre Sf. Atanasie, Calvin şi Barth. Sf. Atanasie la Torrance şi la dominicanul olandez (cf. lui P., paradoxul).

Simpatie şi compasiune. Teroarea scuzabilã.

Antonie al Surojului despre înţelesul iubirii—Sf. Isaac despre caritate sau milã—baptistul despre şase cãrţi recitite—baptistul despre cãrţile scurte, ‘subţiri’.

Scrierile, lucrurile antologate de ortodox încurajeazã.

A îi citi pe Pãrinţi cu francheţea preotului şi a romancierei americane.

Englezul, ortodoxul, abatele apreciazã ‘Imitarea …’ (care provine dintr—o mişcare catolicã mai nouã decât originile benedictine), o recomandã.

Creştinismul e ‘puţinul preţios’, ‘puţinul care conteazã’—ceea ce citea preotul din cartea romancierei americane. Creştinismul resimţit ca filozofia, şi ca adevãrul, ca piscul. Nu catehismul Romei—nici fulminaţiile de la Atos—ci gândirea vie.

La un moment dat, baptistul remarca faptul cã a citit de patru ori romanul Dnei. Goudge, recitea a treia oarã ‘Dumnezeu pentru noi’ al Catherinei Lacugna. E adevãrat cã nu conteazã cãrţile citite—ci numai acelea recitite.

Ceea ce pierde sau rateazã ‘detaliul’—prin generalizãri.

Cãrţile recitite de baptistul Gordon—Kingsolver, Shields, Godwin, MacLaverty, Potok, Seth, Davies, Tyler, Greene, 2 x Saint—Exupéry, Goudge, Keizer, Malone, Sheppard, Lacugna, DB, englezul, Moltmann, Neil, Drinkwater, Vanstone, Matthiessen. Înafarã de menţiuni ocazionale (Lacugna, Moltmann, biblişti, teologi scoţieni, Merton, scrisori, poezie, literaturã religioasã, etc.), baptistul are trei postãri despre recitit—în care numeşte întâi zece romane—apoi nouã cãrţi (între care, douã romane numite anterior)—apoi, şase cãrţi—dintre care cel puţin unul nu e roman—şi probabil cã nici Malone.
Tyler, Saint—Exupéry, Merton, câţiva poeţi, nişte teologi scoţieni, unii biblişti apar ca autori preferaţi.

La el, experienţa recitirii e mereu reiterarea bucuriei, nu e niciodatã dezamãgitoare, decepţionantã. Nu reciteşte pentru a consemna dezamãgiri.