Câteva note despre Beyle

Câteva note despre Beyle





Am mai scris aici despre Beyle, în perioada când citeam ‘Roşu şi negru’, şi am cãutat sã caracterizez ceea ce consideram eu cã ar fi rãstãlmãcit la respectivul roman.
Beyle avea 44 de ani când a publicat ‘Armance’, 47 când a publicat ‘Roşu …’, 56 când a scris ‘Parma’. ‘Leuwen’ fusese scris la 51 de ani. Nu a început sã publice romane pânã cu 15 ani înaintea morţii.
Aflu abia azi cã existã o redactare secundã, din ’42, ‘mai balzacianã’, a ‘Parmei’. N—am ştiut niciodatã despre varianta remaniatã, ‘mai balzacianã’, a ‘Parmei’, aşa cum nici nu sunt obişnuit sã mã gândesc la ‘Parma’ ca la un roman cu variante, rescris, refãcut, remaniat în tendinţã balzacianã.

Generozitatea lui Balzac faţã de acest roman—ca şi aceea a lui Breton faţã de Gracq, generozitate care nu s—a limitat numai la acel întâi roman binecuvântat de pontiful surrealist —nu e puţin lucru.

Femeile lui Beyle s—au numit Wilhelmine (la 24—25 de ani), Angela (Pietragrua), Mathilde (la 35 de ani), plus actriţa al cãrei amant fusese la 22 de ani. Probabil cã undeva existã un studiu savant şi documentat despre amantele lui Beyle.

La 17—18 ani, Beyle a fãcut campania din Italia, ca sublocotenent de cavalerie.

Pe de o parte, reacţia mea negativã (faţã de literatura neficţionalã a milanezului adoptiv) a precedat ‘Amintirile unui turist’, datând de la ‘Brulard’, care mi s—a pãrut sãrac şi tern, monoton şi anost, pe vremea redactãrii eseului comparative (pe atunci, ideea mea de literaturã erau Radu P., Cãlinescu, M. Caragiale, Arghezi, Carducci, Borges); pe de altã parte, dupã lectura ‘Amintirilor unui turist’ şi înaintea aceleia, agreabile, a biografiilor de muzicieni, am aflat, de la Lampedusa, cã aşa o reacţie la aşa o vârstã e normalã.

Romanele constituie un sezon al creativitãţii lui Beyle, o etapã relativ restrânsã; cãci nu s—a dedicat scrisului de romane de—a lungul unei vieţi.

Ca stendhalian, Chartier era un completist, etala toatã paleta scrisului lui Beyle; Gracq alesese esenţialul.

Barbey l—a descoperit pe Beyle la 30 de ani, pe când acesta încã mai trãia: chiar în anul apariţiei ‘Parmei’. Dincolo de admiraţia faţã de Scott, existã ‘creaţia prin ricoşeu’ a lui Barbey: douã romane ale Dnei. Sand, cel al lui Constant, MARDOCHE, CORINNE, JULIE. În existenţa lui Barbey, descoperirea lui Beyle a precedat—o cu zece ani pe aceea a lui Balzac. Deasemeni, şi Balzac era încã în viaţã când l—a remarcat Barbey.