DESPRE PARADIGMELE SUCCESIVE ALE TEOLOGIEI VESTICE ŞI DESCONSIDERAREA ĨN EST A TEOLOGIEI PATRISTICE A PRIMATULUI

DESPRE PARADIGMELE SUCCESIVE ALE TEOLOGIEI VESTICE ŞI DESCONSIDERAREA ĨN EST A TEOLOGIEI PATRISTICE A PRIMATULUI

Paradigmele suucesive ale teologiei vestice, mutaţiile, schimbãrile de cadru şi model. Ceea ce a dus la situaţia ĩn care unor teologi medievali li se adreseazã ĩntrebãri de fapt neadresabile ĩn paradigma respectivã—anacronisme.
Periodic, teologia vesticã a trecut prin transformãri fundamentale, mutaţii de paradigmã.
Privitor la mersul teologiei ĩn sc. XX, paradigma rahnerianã, cu alimentarea ei din tradiţia misticã, şi cu fineţea ei terminologicã, etc., mi se pare un bun model.
[Ca o notã de subsol, Ratzinger pare sã se fi dezis de bãtrânul sãu mentor neamţ; dar Cardinalul Vienei n—a fãcut la fel, iar Roma a administrat aniversarea teologului german. Se spune cã impresia fãcutã de el esticilor ar fi una bunã; ĩnsã unii din discipolii lui au, tocmai, reputaţia de a fi opuşi modelului teologic şi doctrinar rãsãritean ĩn scrierile lor.]
[Orice s—a specula despre gleznele sale, KR este un gigant teologic.]
۞
Pot foarte bine ĩnţelege cum, pornind de la accepţia patristicã a primatului papal, atribuţiile s—au amplificat şi adiţionat—cum, de la câteva atribuţii, s—a trecut la mai multe. Dar nu ĩnţeleg cum, ĩn Estul schismatic, de la câteva atribuţii primaţiale s—a trecut la niciuna. Cãci esticii de fapt nu menţin un tron primaţial vacant, cu cele câteva atribuţii atestate patristic.
Ĩnainte ca vesticii sã le explice esticilor cum s—a ajuns de la cele câteva atribute papale atestate patristic la cele actuale, trebuie ca esticii sã—şi recunoascã lor ĩnşile, ĩn spirit de autotransparenţã, cum de la ei s—a ajuns de la cele câteva atribute (reale, concrete) la niciunul—ci numai la un verbiaj superflu despre ‚primatul onoarei’, etc..
۞
Eu cred cã ĩncrederea mutualã, necesarã, preliminarã, este definitiv otrãvitã; ce criteriu inerţial, legal, canonic, va mai putea fi trasat privitor la care cazuri sunt adresabile judecãţii Romei, etc.?
Tocmai, cã eu cred cã Ratzinger era, cu propunerea sa, excesiv de optimist, şi anacronic. Funcţionarea din primele secole presupunea o mentalitate nealteratã de veninul argumentaţiilor antilatine şi al urii. Momentul ‚350’, sã spunem, nu se poate recompune, mecanic, canonic.
۞
Spre cinstea sa, Rahner s—a opus activ küngizãrii sale a posteriori.
۞
Kimel, propunând noţiunea unei ‚dogme locale’, a unei dogme valabile numai pentru un rit, aratã tocmai cât este de strãin modului cu adevãrat estic de a gândi. O ‚dogmã localã’, valabilã local, este un oximoron, ceva imaginar, o bãtaie de joc.
Elucubraţiile lui Kimel sunt inacceptabile, şi propun explicit lepãdarea unor definiţii conciliare.
۞
Vãd semnul unei minţi inferioare şi de turmã ĩn aceea cã majoritatea celor care se ocupã de dogmele ‚vestice’ se rãsucesc furioşi tot cãtre ‚latini’ şi—i ceartã—fãrã sã vadã puhoaiele de otravã revãrsate de schismaticii estici, reaua credinţã, violenţa, ca şi tromba de ‚dogme’ estice, care nu par sã—i nedumereascã pe vesticii care ceartã Roma pentru, de ex., FILIOQUE. Este un dublu standard.
Acesta este instinctul indivizilor de turmã de a—l certa pe cel ultragiat, pe cel aflat sub foc.
۞
Cea mai grosierã minciunã este aşa—zisa ‚recuperare a Pãrinţilor estici, de cãtre vest, ĩn sc. XX’. Nici vorbã de aşa ceva! Ĩn sc. XVI—XVIII scrisul teologic vestic era mult mai permeat de culturã patristicã, inclusiv rãsãriteanã, decât este jargonul fad al sc. XX.