View My Stats

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Critica literarã reuşitã este ĩn stadiul de schiţe, de rudimente—câteva cãrţi, ici şi colo, studii, eseuri, articole, ĩnsemnãri—dar asta este valabil şi pentru literaturã, teologie, istorie, filozofie, sociologie, etc.—abia foarte puţin s—a fãcut. Decisivã este premisa cu care se lucreazã:--cã reuşita este regula, sau excepţia. Eu tind sã consider reuşitele drept excepţia, ceea ce survine rar, pe când alţii pot crede cã reuşitele ĩn aceste domenii apar pe bandã rulantã, sunt norma, standardul.
Iar ceea ce este reuşit, izbutit, abia reprezintã o pornire, un interlocutor, nu un ‚idol’.
Reuşitele ĩn critica literarã sunt, ca oriunde, puţine, rare—nu atât autori, cât cãrţi, articole, sau pagini. ‚Aşa trebuie vorbit/ scris despre un autor’—critica literarã autenticã nici nu se distinge atât prin indiscutabilul concluziilor, ci prin atitudine, prin justeţea tonului, a abordãrii, prin cogniţia manifestã.
La nivelul de sus, nici nu existã ‚mari critici’, ci numai ‚mari cãrţi, sau articole, sau studii, sau pagini’ ale unor critici. De fapt, nimic nu este cu adevãrat acceptabil decât numai la acest nivel.

Un comentariu:

Ela Roseni spunea...

Ieri şi astăzi am citit "Cele două feţe ale liberalismului". Alaltăieri am înfulecat un volum de versuri de-al lui Daniel Corbu şi cartea "Biografii necenzurate ale unor oameni celebri".
Pentru mine cartea nu este doar ceva din care mă informez, este chiar un suport moral care dăruieşte fără a cere nimic în schimb. Cat despre critica literară îţi mărturisesc, spre ruşinea mea, este ultima dintre preferinţe, deşi este interesant să afli modul în care un critic interpreatează opera cuiva.