De natura rerum diversarum

Nuvelele SF ale lui Cubleşan (‚Nepãsãtoarele stele’)—nu—s rãu scrise, deşi par sã nu fi fost revãzute şi au ĩncã anumite stângãcii. Ĩncearcã sã schiţeze nişte psihologii. Sunt povestiri de ‚situaţii umane’, nu de ingeniozitate caracteristicã genului.
Sunt fãrã efecte de exotism, sau de inventivitate extravangantã.
۞
Reuşitã, de ex., este BALERINA ALBASTRÃ. (Mai puţin finalul.)
Ĩn aceste proze scurte, Cubleşan ĩi este superior lui Asimov, ca scriitor [deşi poate nu ca ... robotician!], şi inferior lui Bradbury. [Ĩn copilãrie, preferam romanele SF; am citit bineĩnţeles MULTE povestiri SF—ĩn periodice; nu şi ĩn culegeri—decât Asimov, Bradbury.] Ĩntr-o revistã, reţii meritele unei povestiri SF—ca reuşitã; nu abordezi calitãţile autorului ca şi creator de povestiri SF—pentru o imagine unitarã de ansamblu, ĩţi este necesarã o culegere—cum este NEPÃSÃTOARELE STELE.
‚Balerina albastrã’ este un soi de jad, vernian sau hofmmanesc, ĩncântãtor scris. Bine, Cubleşane! Ceva antologabil, şi de un sunet suav. Probabil cã finalul, involuntar echivoc, nu este pe potriva a ceea ce—l precede.
Aici Cubleşan a schiţat ceva frumos—cu toate cã n—a mai ştiut cum sã ĩncheie.
۞
Ele sunt schiţe psihologice ĩntr—un cadru futurist, convenţional—futurist.
Idilismul SF nu ĩngãduia extratereştri ostili.
Stilul lui Cubleşan are, ici şi colo, asperitãţi, artificialitãţi, stângãcii.
۞
FEREASTRA ... este incoerentã; dupã douã decenii de cãsãtorie, cei doi au copii la vârsta jucãriilor.
BALERINA ..., ĩnsã, reuşeşte un fel de atmosferã magicã, ‚magia tehnologicã’ a sc. XIX.
Era, acolo, ceva de basm tehnologic.
Verne nu numai a ĩntrevãzut, ci a şi explorat posibilitãţile acestei specii de SF—basmul maşinist, basmul futurist. Serialul ‚VESTUL SÃLBATIC’ se ĩntemeiazã complet pe aceastã atmosferã. Magia automatelor, ambiguitatea, latura ocultã.
Copiilor ,ĩn general, le plac atât roboţii, automatele—şi tocmai cã habar n—au de dedesubturile mecanice ale funcţionãrii maşinilor.
Finalul BALERINEI ... este probabil prozaic—moralizator, dar basmul existã.
Umanitatea diminuatã a meşterului inventator, ĩngustimea lui ....
Acum ĩmi amintesc cã Wells are şi el cel puţin un asemenea basm—despre o pãpuşã—dansator.
Existã douã mişcãri—identificarea, estomparea graniţelor dintre maşinã şi fiinţã; apoi, repulsia, oroarea.
Şi la Wells, inumanitatea creatorului de automate este o temã importantã ĩn respectiva povestire [antologatã ĩn FANTASTICA ĨNTÂLNIRE DIN ZORI; dar, revãzând sumarul, nu pot decide dacã este ‚Omul ...’, sau ‚Elvesham’, sau poate chiar povestirea lui Doyle ...].