Lauda femeilor
Femeile sunt, într—un fel, oameni mai adânci şi mai umani decât bãrbaţii, de o antropogenezã mai completã, mai discrete şi mai autentice în sentimentele lor.
Ceea ce scriem despre femei depinde, bineînţeles, de cine avem în minte atunci când le descriem.
Caut sã formulez paradoxul femeilor, aşa cum îl simt: într—o relaţie, femeile normale sunt cele care dãruiesc mai mult, şi permanent, şi cu consecvenţã, şi totuşi ele au sentimentul ‘nevoii de cuplu’, şi al împlinirii prin cuplu, şi al dependenţei lor. Femeile dau cel mai mult—însã ele trãiesc mai adânc şi mai intens sentimentul dependenţei, al nevoii de cuplu, al binelui în cuplu, al armoniei. Femeile sunt cele care au, mai acut, sentimentul dependenţei, cu toate cã a lor e dãruirea, generozitatea, disponibilitatea, infinita atenţie.
Cu o simpatie nelibidinoasã, nedubioasã. Detest simpatia jucatã pentru feminin, simpatia condescendentã, libidinoasã şi vulgarã, complicitatea de proastã facturã.
Probabil cã un creştinism al femeilor ar fi fost ceva mai frumos, mult mai împlinit, şi de o fineţe pe care nici nu ne—o putem imagina.
Femeile trebuie mai degrabã simţite, decât ‘înţelese’ (id est, formulate teoretic).
Între oamenii religioşi, simţul femininului existã la v. Hűgel, oarecum la Bloy, probabil la Clément şi, cu toate cã a fost blamat, la feministul Evdokimov. Fãrã acest simţ, religiozitatea e stearpã.
Paradoxul care a fãcut ca, în religie, ceea ce e mai bun sã fie şi ceea ce e mai desconsiderat (femeile); sfinţenia cu care ele au rãbdat aceasta.
Femeile normale sunt, ca oameni, mai de încredere decât bãrbaţii. (Nu mã refer la formulãrile abstracte ale teoreticienelor feminismului, etc..)
Ceea ce cautã femeile normale sunt pretexte pentru a se dãrui, pentru a realiza comuniunea, pentru a fi deplin, fãrã rest, într—o relaţie, în care ele sã fie cele care dãruiesc mai mult.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
joi, 30 decembrie 2010
Monah Damaschin Grigoriatul, ‘Povãţuiri din Sfântul Munte. Convorbiri cu pãrinţi athoniţi contemporani’
Monah Damaschin Grigoriatul, ‘Povãţuiri din Sfântul Munte. Convorbiri cu pãrinţi athoniţi contemporani’
Aceastã carte, scrisã într—un stil firesc şi savuros, adesea încântãtor, mi—a adus multã limpezire, linişte şi bucurie autenticã. Unora nu le place creştinismul neogrec, cu sfinţii şi lumea sa; eu citesc cu interes ceea ce are legãturã cu acest univers duhovnicesc vast.
Sunt bucuros sã sugerez lectura cãrţii monahului Damaschin Grigoriatul, ‘Povãţuiri din Sfântul Munte’, literaturã duhovniceascã bunã, un vol. emoţionant şi optimist, care se deschide cu povestirea întâlnirii unui om vârstnic, pe Sf. Munte, cu Preacurata Nãscãtoare, şi continuã cu stenicul dialog cu Theoclit; acest bãtrân viguros nu pierde, nici pe patul de moarte, prilejul de a—l mai probozi o datã pe adversarul sãu, Yannaras, faţã de care simţea o antipatie proverbialã. În dialogul cu Iacov Dionisiatul, bolnicerul, este amintitã coliba Cuv. Benedict Aghioritul.
Sub mitologie, sub convenţiile limbajului, sub folclor şi legendele monastice, pe care unii pot sã le guste, iar alţii, nu, se strãvede psihologia şi cogniţia, priceperea umanului, a sufletescului. Un bolnicer face observaţia simplã cã lauda duce la mândrie, perverteşte, iar mândria demonizeazã. Convorbirea cu acesta, Iacov Dionisiatul, este, şi în ansamblul ei, extrem de impresionantã. Teodosie Dionisiatul îi evocã pe Iosif, pe Efrem şi pe Pelaghia din Kalimnos.
Întâmplãrile minunate ale Cuvioasei Pelaghia m—au bucurat (Sf. Dumitru şi icoana; Sf. Gheorghe şi vinetele; Deipara şi Iisus). Într—adevãr, stilul minunilor relatate în vol. lui Damaschin Grigoriatul au marca autenticitãţii.
Aceastã carte, scrisã într—un stil firesc şi savuros, adesea încântãtor, mi—a adus multã limpezire, linişte şi bucurie autenticã. Unora nu le place creştinismul neogrec, cu sfinţii şi lumea sa; eu citesc cu interes ceea ce are legãturã cu acest univers duhovnicesc vast.
Sunt bucuros sã sugerez lectura cãrţii monahului Damaschin Grigoriatul, ‘Povãţuiri din Sfântul Munte’, literaturã duhovniceascã bunã, un vol. emoţionant şi optimist, care se deschide cu povestirea întâlnirii unui om vârstnic, pe Sf. Munte, cu Preacurata Nãscãtoare, şi continuã cu stenicul dialog cu Theoclit; acest bãtrân viguros nu pierde, nici pe patul de moarte, prilejul de a—l mai probozi o datã pe adversarul sãu, Yannaras, faţã de care simţea o antipatie proverbialã. În dialogul cu Iacov Dionisiatul, bolnicerul, este amintitã coliba Cuv. Benedict Aghioritul.
Sub mitologie, sub convenţiile limbajului, sub folclor şi legendele monastice, pe care unii pot sã le guste, iar alţii, nu, se strãvede psihologia şi cogniţia, priceperea umanului, a sufletescului. Un bolnicer face observaţia simplã cã lauda duce la mândrie, perverteşte, iar mândria demonizeazã. Convorbirea cu acesta, Iacov Dionisiatul, este, şi în ansamblul ei, extrem de impresionantã. Teodosie Dionisiatul îi evocã pe Iosif, pe Efrem şi pe Pelaghia din Kalimnos.
Întâmplãrile minunate ale Cuvioasei Pelaghia m—au bucurat (Sf. Dumitru şi icoana; Sf. Gheorghe şi vinetele; Deipara şi Iisus). Într—adevãr, stilul minunilor relatate în vol. lui Damaschin Grigoriatul au marca autenticitãţii.
Ieromonah Benedict Aghioritul, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’. O cãrticicã remarcabilã a lui Benedict de la Sfântul Munte
Ieromonah Benedict Aghioritul, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’. O cãrticicã remarcabilã a lui Benedict de la Sfântul Munte
Un mic manual duhovnicesc, concis, foarte folositor şi la obiect, în esenţã o sintezã patristicã de psihologie metafizicã, redactat de un aghiorit din vremea noastrã, neîntrecut povãţuitor, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’ încearcã sã cuprindã varietatea înşelãrilor şi a rãtãcirilor, înţelese, evagrian, prin cauzele lor primordiale, într—o analizã cu mult simţ empiric a obstacolelor, prin definiţie surmontabile, ale vieţii interioare. Axioma spiritualitãţii aghiorite moderne o reprezintã tocmai faptul cã lupta duhovniceascã se duce în primul rând la nivelul ‘gândurilor’.
Perspectiva religioasã asupra psihologicului, ‘psihologia duhovniceascã’, sau analiza metafizicã a psihicului, de la Pãrinţii neptici la aghioriţii din vremea noastrã, care nu e altceva decât psihologia propriu—zisã, situatã în dimensiunile ei adevãrate, descrierea religioasã a comportamentelor şi explicarea cauzelor lor şi prescrierea remediilor cuvenite,
Un mic manual duhovnicesc, concis, foarte folositor şi la obiect, în esenţã o sintezã patristicã de psihologie metafizicã, redactat de un aghiorit din vremea noastrã, neîntrecut povãţuitor, ‘Gândurile şi înfruntarea lor’ încearcã sã cuprindã varietatea înşelãrilor şi a rãtãcirilor, înţelese, evagrian, prin cauzele lor primordiale, într—o analizã cu mult simţ empiric a obstacolelor, prin definiţie surmontabile, ale vieţii interioare. Axioma spiritualitãţii aghiorite moderne o reprezintã tocmai faptul cã lupta duhovniceascã se duce în primul rând la nivelul ‘gândurilor’.
Perspectiva religioasã asupra psihologicului, ‘psihologia duhovniceascã’, sau analiza metafizicã a psihicului, de la Pãrinţii neptici la aghioriţii din vremea noastrã, care nu e altceva decât psihologia propriu—zisã, situatã în dimensiunile ei adevãrate, descrierea religioasã a comportamentelor şi explicarea cauzelor lor şi prescrierea remediilor cuvenite,
Despre Bach şi legatarul sãu, Mozart
Despre Bach şi legatarul sãu, Mozart
E bine cã ‘nu se poate fredona Bach’. Bach culegea premise muzicale ingrate şi fãcea artã cu ele; procedeul sãu nu se poate transpune mecanic în alte arte. ‘Subiectele’ lui Bach sunt, uneori, majore (de ex., marile subiecte religioase). Ceea ce e banal sunt temele muzicale pe care le exploreazã. Monotonia şi rezultatul, la Bach. S—a remarcat banalitatea elementelor alese de Bach pentru prelucrare; sau, cã de—abia alegea. Aceasta e parte a sublimitãţii lui Bach. Forţa lui Bach şi inspiraţia lui genialã nici nu se aflã în ‘melodicitatea’ profanã de felul aceleia a lui Verdi.
Pe de altã parte, elaborarea foarte savantã a lui Bach are, într—adevãr, însemnele genialitãţii. Prestigiul muzical al lui Bach e atât de meritat. Ca şi Mozart, ca şi Beethoven, nu ilustreazã un tipar, ci reprezintã o individualitate creatoare unicã, inimitabilã.
La Mozart nu existã neapãrat o ‘cãutare a muzicalitãţii’, ci un temperament, inclusiv naţional—civilizaţional şi religios, care se regãsea în frazarea melodioasã şi inspiratã—acesta era firescul lui.
Mozart poate fi, cred, citit în cheia lui Bach—chiar ca un descendent al lui Bach. Mozart îl continuã pe Bach—la fel cum e, el însuşi, continuat de Beethoven.
Iar cu toatã ‘muzicalitatea’ şi ‘melodicitatea’ lui, Mozart e mai înrudit cu Bach decât cu Verdi sau cu Bizet. Cu alte cuvinte, nu despre ‘melodicitate’ e vorba, ci despre faptul cã Mozart e un compozitor mai asemãnãtor lui Bach, predecesorul sãu, decât lui … Verdi. Ştafeta e atestatã şi istoric—cãci Mozart l—a studiat pe Bach, iar Beethoven, pe Mozart.
Azi am avut ocazia sã îi recomand cuiva ‘Oratoriul de Crãciun’—de ascultat în întregime. Nici ‘Oratoriul de Crãciun’ nu trebuie ascultat ca selecţiuni—ci doar ca întreg.
Afectiv, l—am ‘recuperat’ pe Bach ca precursor al lui Mozart. Bach nu a fost ‘Mozart înaintea lui Mozart’—la fel cum nici Mozart nu a fost ‘Bach dupã Bach’. Însã Mozart fusese un compozitor savant şi studios. Trebuie sesizat nivelul la care cei doi sunt înrudiţi.
Mozart e unicul dintre compozitorii mari care a scris operã; Beethoven fiind autorul uneia singure. Rossini era probabil şi el un mare compozitor—iar Puccini a redat genului întreaga demnitate.
E un truism sã constatãm cã Mozart compunea altfel decât Bach; el corespunde, probabil, deja modalitãţii romantice. Bach practicã un soi de austeritate a inspiraţiei, cu demnitatea aferentã. Inspiraţia în gãsirea elementelor nu era, pentru Bach, o problemã distinctã, ca pentru cei care au urmat. Bach nu cãuta întotdeauna ‘melodii’, sau ‘melodiosul’, sau simpla muzicalitate, ci numai ‘muzica ca atare’—în mãsura în care aceastã desemnare are vreo semnificaţie intuitivã. La Mozart existã deja o altã înţelegere a inspiraţiei muzicale—mai apropiatã, în esenţã, de înţelegerea beethovenianã. Mozart şi Beethoven scriau altfel muzicã—cãutau şi vroiau altceva de la ea. La fel, Schubert şi Schumann, care vin dupã Beethoven şi Mozart; iar Bach va fi recitit—poate impropriu—în aceastã cheie.
Cândva între Bach şi Mozart a avut loc schimbarea de paradigmã; din nou, un truism, însã întreaga înţelegere a inspiraţiei, a creaţiei muzicale, s—a schimbat cândva între cei doi. Mozart nu mai scrie muzicã la fel ca Bach. Muzica lui aparţine unei alte înţelegeri a creativitãţii muzicale.
Preajma sãrbãtorilor. Cãrţi şi muzicã
Preajma sãrbãtorilor. Cãrţi şi muzicã
În seara Crãciunului vremea era blândã şi un pic umedã; femeile tinere purtau fuste scurte, am observat mai multe femei cu fustã scurtã, aşa purta şi o catolicã blondã de care sunt eu interesat.
Lecţionarul Missei cuprinde o proorocire a lui Isaia şi nişte versete interpretabile arian, neconvingãtoare cristologic, ale Ap. Pavel.
Pe drum gustam veninul, amãrãciunea calmã, bucuria rea a izolãrii, a incognitoului desãvârşit.
Totul a fost semnificativ: singurãtatea, lipsa mâncãrii, blonda; ba chiar şi fustele scurte purtate de femei în seara Crãciunului. Eu eram amar, furios, pustiit, neputincios, nevolnic, învins. Meniul meu de Crãciun a constat în cereale cu lapte şi mere. Am citit câteva pagini despre Sf. Ioan Damaschin, şi începutul predicii lui de Crãciun.
Ieri searã mi—am amintit cu furie şi amar, cu urã, cu exasperare, de cãrţile deteriorate la renovare (ambele PSB—uri noi, romanul americancei, ed. ROŞU ŞI NEGRU—cu mania muncitorilor de a scoate cãrţile din sacoşe, fãrã a se întreba de ce oare eu le lãsasem acolo; apoi, oglinda). A fost un Crãciun foarte pustiu, de restrişte, ei nu i—a pãsat cã eu nu aveam pe nimeni, etc..
Însã acest Crãciun de restrişte, mai pustiu şi mai fãrã sens ca niciodatã, a marcat şi tripla renunţare la intoxicare, tripla dezicere de balast.
Revelionul este Crãciunul uteciştilor.
Carnetele& jurnalul. Articole. Eseuri.
Luni notasem grotescul, absurditatea şi ridicolul existenţei mele, grotescul hidos şi neînchipuit, desenul smintit şi absurd. Relatatã, ar pãrea incredibilã.
Binele triplei austeritãţi.
Grija pentru fiinţã—gând de acum 2 ½ l.. Ocrotirea. Tripla aspiraţie. Elevele. Simpatia.
Joi îmi cumpãrasem nişte haine noi—pentru acest Crãciun.
Fãrã niciun sens sau simţ ascendent.
Am invitat la lovituri, am invitat sã fiu lovit. Ieri, tripla dezicere, restriştea; descurajarea; somnolarea; necititul; seara blândã, fustele scurte, blonda; apoi, furia, amarul, umilinţa, pustiul; gândul la cãrţile deteriorate la renovare, resentimentul. Bucuria amãrãciunii, a refuzului, a durat puţin.
Damaschin, Vasile, aghioritul şi antologia de predici. Ieri searã am atins, când mã dezbrãcam, scaunul pe care se aflau cãrţile noi. Ieri am citit puţin, de la 12 la 1; apoi am fãcut baie, am somnolat dupã baie, am mers la Missã, am reascultat DON JUAN, am somnolat din nou, am cugetat cu furie. Uşurinţa perversã cu care se iroseşte vremea.
Limpezimea datã de reducerea alimentaţiei, de frugalitate. Ajutã mintea şi o purificã.
Analize—ca hispanicul şi patrologul—cãrţi savante.
Neglijenţa definitorie.
Muzica ascultatã, pag. cetite; ieri, gândul de a folosi cãrţile ca A.. Sânul unei copile; dosul alteia; elevele; fâşneaţa; cuplurile, seara, când ningea; ieri, fuste scurte, fuste scurte de Crãciun; ieri, blonda. Decizia de a nu mai rata, eşua, ricoşa; însã orice progres se face numai gradual, treptat. Maicile, credinţa, care e credinţa, unde; ce e credinţa. Minuni. Nevralgia intercostalã vindecatã. Minuni.
Lectura ‘Povãţuirilor din Sf. Munte’, culese de cãtre Damaschin Grigoriatul, a avut un efect purificator şi chiar de înveselire, redresare şi încurajare; e o literaturã duhovniceascã bunã, mai îmbietoare decât predicile Pãrintelui arab.
Dupã Missã, cinã cu caltaboş, cârnaţi, roşii, bere şi pâine. Prãznuirea Sf. Familii—sãrbãtoare probabil intenţionatã în cadrul zaharisirii moderne a creştinismului, al edulcorãrii—vicarul a predicat bine, despre cuplu, binele familiei, virtuţi, etc.. Şi familie, gãtit, fuste scurte, dans, bucurii.
Savurarea, şi cu nesaţ, şi pe îndelete, a Ev. lui Ioan la doi englezi (un teolog anglican echilibrat şi un filozof catolic); literatura duhovniceascã la respectivul filozof catolic insular. Moderniştii—englezul—protestanţii—ed.—francezul. Locul existenţial al sãrbãtorilor, semnificaţia lor empiric—existenţialã, la doi autori francezi.
Semnificaţia purtatului fustelor.
Cu femeile, nimic nu e spus sau manifestat la întâmplare, nu e neutru.
Mâncarea ca balast—şi ca îmbuibare.
Am crescut într—o atmosferã nepropice, de asexuare—adicã de sexualitate reprimatã, strivitã, de negare a nevoii de mãdular—sau de pervertire a aspiraţiilor fireşti (ca la naşul meu cel detracat).
Într—o atmosferã de rodnicie, de plenitudine şi plãcere trupeascã, de fecunditate şi bucurie, de armonie şi iubire. Când spun ‘iubire’, deja am subînţeles aspectul fizic.
Estetizarea. Trup. Blonda de Crãciun; fusta ei scurtã. Aspiraţii. Copile—azi. Fuste scurte. Vremea. Nevoia de mãdular.
Astãzi, despre cãrţile lui Paisie, ale bulgarului, Siluana; vrafurile de cãrţi, slalomul.
Exclusiv literaturã duhovniceascã, nu dogmaticã.
‘Sf. Palama’ (ca sã nu mã corecteze—însã nici sã nu foloseascã forma mea)& Sf. Grigorie (ieri, o maicã, tocmai pentru a mã corecta).
Ieri, ed.& Pãr. Coman—ieri, prezenţa& vols. de predici& minuni; minunea: vindecarea unei nevralgii intercostale.
Sãrutat de o sfântã—şi nu era nimic murdar în asta; ea a rãspuns, ştiind cã asta doream. Era mai mult decât sperasem. Buzele ni s—au întâlnit ca din întâmplare: iar ale ei erau deja pregãtite sã sãrute, şi sã primeascã sãrutarea mea. E ceva ce nu presupusesem. Moment de complicitate eroticã. Venise direct în cealaltã clinicã; îmi povestise despre ura dromaderului, care—mi atribuise un rezultat greşit. Ca sã mã facã sã vreau sã—l umilesc şi eu. Mi—a dat buzele ei; impresia a rãmas.
Modul ei de a—mi mãrturisi cã şi ea mã iubeşte; şi cã—mi rãspunde.
Darurile de la ea.
Ştia, simţea cã vroiam sãrutul ei; şi ea—l dorea pe—al meu.
Un sãrut abia schiţat—cu o impresie de neşters. Ca sã îmi arate cã mã iubeşte ca iubitã şi ca femeie; şi cã înţelege şi rãspunde declaraţiilor mele.
Azi, în douã rânduri, despre ce am citit.
În seara Crãciunului vremea era blândã şi un pic umedã; femeile tinere purtau fuste scurte, am observat mai multe femei cu fustã scurtã, aşa purta şi o catolicã blondã de care sunt eu interesat.
Lecţionarul Missei cuprinde o proorocire a lui Isaia şi nişte versete interpretabile arian, neconvingãtoare cristologic, ale Ap. Pavel.
Pe drum gustam veninul, amãrãciunea calmã, bucuria rea a izolãrii, a incognitoului desãvârşit.
Totul a fost semnificativ: singurãtatea, lipsa mâncãrii, blonda; ba chiar şi fustele scurte purtate de femei în seara Crãciunului. Eu eram amar, furios, pustiit, neputincios, nevolnic, învins. Meniul meu de Crãciun a constat în cereale cu lapte şi mere. Am citit câteva pagini despre Sf. Ioan Damaschin, şi începutul predicii lui de Crãciun.
Ieri searã mi—am amintit cu furie şi amar, cu urã, cu exasperare, de cãrţile deteriorate la renovare (ambele PSB—uri noi, romanul americancei, ed. ROŞU ŞI NEGRU—cu mania muncitorilor de a scoate cãrţile din sacoşe, fãrã a se întreba de ce oare eu le lãsasem acolo; apoi, oglinda). A fost un Crãciun foarte pustiu, de restrişte, ei nu i—a pãsat cã eu nu aveam pe nimeni, etc..
Însã acest Crãciun de restrişte, mai pustiu şi mai fãrã sens ca niciodatã, a marcat şi tripla renunţare la intoxicare, tripla dezicere de balast.
Revelionul este Crãciunul uteciştilor.
Carnetele& jurnalul. Articole. Eseuri.
Luni notasem grotescul, absurditatea şi ridicolul existenţei mele, grotescul hidos şi neînchipuit, desenul smintit şi absurd. Relatatã, ar pãrea incredibilã.
Binele triplei austeritãţi.
Grija pentru fiinţã—gând de acum 2 ½ l.. Ocrotirea. Tripla aspiraţie. Elevele. Simpatia.
Joi îmi cumpãrasem nişte haine noi—pentru acest Crãciun.
Fãrã niciun sens sau simţ ascendent.
Am invitat la lovituri, am invitat sã fiu lovit. Ieri, tripla dezicere, restriştea; descurajarea; somnolarea; necititul; seara blândã, fustele scurte, blonda; apoi, furia, amarul, umilinţa, pustiul; gândul la cãrţile deteriorate la renovare, resentimentul. Bucuria amãrãciunii, a refuzului, a durat puţin.
Damaschin, Vasile, aghioritul şi antologia de predici. Ieri searã am atins, când mã dezbrãcam, scaunul pe care se aflau cãrţile noi. Ieri am citit puţin, de la 12 la 1; apoi am fãcut baie, am somnolat dupã baie, am mers la Missã, am reascultat DON JUAN, am somnolat din nou, am cugetat cu furie. Uşurinţa perversã cu care se iroseşte vremea.
Limpezimea datã de reducerea alimentaţiei, de frugalitate. Ajutã mintea şi o purificã.
Analize—ca hispanicul şi patrologul—cãrţi savante.
Neglijenţa definitorie.
Muzica ascultatã, pag. cetite; ieri, gândul de a folosi cãrţile ca A.. Sânul unei copile; dosul alteia; elevele; fâşneaţa; cuplurile, seara, când ningea; ieri, fuste scurte, fuste scurte de Crãciun; ieri, blonda. Decizia de a nu mai rata, eşua, ricoşa; însã orice progres se face numai gradual, treptat. Maicile, credinţa, care e credinţa, unde; ce e credinţa. Minuni. Nevralgia intercostalã vindecatã. Minuni.
Lectura ‘Povãţuirilor din Sf. Munte’, culese de cãtre Damaschin Grigoriatul, a avut un efect purificator şi chiar de înveselire, redresare şi încurajare; e o literaturã duhovniceascã bunã, mai îmbietoare decât predicile Pãrintelui arab.
Dupã Missã, cinã cu caltaboş, cârnaţi, roşii, bere şi pâine. Prãznuirea Sf. Familii—sãrbãtoare probabil intenţionatã în cadrul zaharisirii moderne a creştinismului, al edulcorãrii—vicarul a predicat bine, despre cuplu, binele familiei, virtuţi, etc.. Şi familie, gãtit, fuste scurte, dans, bucurii.
Savurarea, şi cu nesaţ, şi pe îndelete, a Ev. lui Ioan la doi englezi (un teolog anglican echilibrat şi un filozof catolic); literatura duhovniceascã la respectivul filozof catolic insular. Moderniştii—englezul—protestanţii—ed.—francezul. Locul existenţial al sãrbãtorilor, semnificaţia lor empiric—existenţialã, la doi autori francezi.
Semnificaţia purtatului fustelor.
Cu femeile, nimic nu e spus sau manifestat la întâmplare, nu e neutru.
Mâncarea ca balast—şi ca îmbuibare.
Am crescut într—o atmosferã nepropice, de asexuare—adicã de sexualitate reprimatã, strivitã, de negare a nevoii de mãdular—sau de pervertire a aspiraţiilor fireşti (ca la naşul meu cel detracat).
Într—o atmosferã de rodnicie, de plenitudine şi plãcere trupeascã, de fecunditate şi bucurie, de armonie şi iubire. Când spun ‘iubire’, deja am subînţeles aspectul fizic.
Estetizarea. Trup. Blonda de Crãciun; fusta ei scurtã. Aspiraţii. Copile—azi. Fuste scurte. Vremea. Nevoia de mãdular.
Astãzi, despre cãrţile lui Paisie, ale bulgarului, Siluana; vrafurile de cãrţi, slalomul.
Exclusiv literaturã duhovniceascã, nu dogmaticã.
‘Sf. Palama’ (ca sã nu mã corecteze—însã nici sã nu foloseascã forma mea)& Sf. Grigorie (ieri, o maicã, tocmai pentru a mã corecta).
Ieri, ed.& Pãr. Coman—ieri, prezenţa& vols. de predici& minuni; minunea: vindecarea unei nevralgii intercostale.
Sãrutat de o sfântã—şi nu era nimic murdar în asta; ea a rãspuns, ştiind cã asta doream. Era mai mult decât sperasem. Buzele ni s—au întâlnit ca din întâmplare: iar ale ei erau deja pregãtite sã sãrute, şi sã primeascã sãrutarea mea. E ceva ce nu presupusesem. Moment de complicitate eroticã. Venise direct în cealaltã clinicã; îmi povestise despre ura dromaderului, care—mi atribuise un rezultat greşit. Ca sã mã facã sã vreau sã—l umilesc şi eu. Mi—a dat buzele ei; impresia a rãmas.
Modul ei de a—mi mãrturisi cã şi ea mã iubeşte; şi cã—mi rãspunde.
Darurile de la ea.
Ştia, simţea cã vroiam sãrutul ei; şi ea—l dorea pe—al meu.
Un sãrut abia schiţat—cu o impresie de neşters. Ca sã îmi arate cã mã iubeşte ca iubitã şi ca femeie; şi cã înţelege şi rãspunde declaraţiilor mele.
Azi, în douã rânduri, despre ce am citit.
Ba se putuse încã de acum 7 ½ l.. Suspendarea oricãrei comunicãri.
§
Azi, luni, m—am fãcut de râs învinuind—o de interes.
§
‘Marionetã’& ce vrea ea& interes& Franţa. Descusut.
§
Nu mai fusese zâmbetul încurajator—însã fusese privirea imploratoare—şi chinuitã, expresia de suferinţã—ca şi uitatul acela la ceas.
Cele opt ocazii irosite (banii; luni; ‘hârtii vechi’; pontajul; joia, frica; 2 x râsete). Eram prea speriat.
§
Carenţele: infantilismul, alintarea; mâncarea; indiscreţia.
§
Ochii verzi; cum arãt, atractivitatea; gândul la fuste, nordul Rusiei; Gabi (sora); fustele şi bãrbaţii însuraţi.
§
Mã intereseazã condiţionãrile biologice ale minţii şi comportamentului uman.
§
Snobisme.
§
Ce fel de muzicã ascult, ce opere, care italieni; culoarea mobilei, candelabrele. Stampe. Sc. XIX.
§
Marca, stigmatele degradãrii morale.
§
Care culoare a mobilei s—ar potrivi la aşa o muzicã, la italienii pe care îi ascult.
§
De familia ei îşi bate joc, nu de alteia.
§
Dãruirea cerutã de cuplu pretinde monogamia, e ireconciliabilã cu poligamia.
§
Existã potriviri parţiale, de diferite grade, şi unica potrivire perfectã, desãvârşitã.
§
Nivelurile adânci ale afectivitãţii.
§
Nu are nevoie sã mintã.
§
Predicile Sf. Grigore; Anania ca exegezã; Vlachos; alte 3—4 cãrţi; Lecca.
§
Dulciuri; cola şi fumat. Tarabe; cãrţile; ed..
§
Despre radiestezia, pseudoexplicaţii, minunile Sf. Grigore şi ale Sf. Toma; azi—ce înseamnã a fi credincios.
§
Ca sã nu—mi fie ruşine.
§
Pretextul.
§
Semne biologice ale primirii. Funcţia lor biologicã e de a primi. Funcţia lor este de a se plia, de a se mula, de a suplini tonicitatea prin mulare. Religia creştinã spune cã bucuria sexualã nu e un truc reproductiv, un mecanism de asigurare a interesului pentru reproducere, ci un simbol al unirii cu Dumnezeu.
§
RN provine din Sofronie—şi din mistica atonitã palamistã, isihastã—nu din CN, cu care nu are nicio legãturã.
§
A trece prin cât mai multe împreunã, a fi amândoi la cât mai multe—rodarea.
§
Ca foarte mare scriitor, prozator; însã nesuferit ca om—cf. lui P., orgolios şi vanitos—cf. ieri.
Ca taumaturg. Minunile lui. Discreţia.
Vol. despre polemiştii antilatini.
§
Istoricul de constrângere. Nepãrtinirea.
§
În lumea religiosului gãsim esteticul în stare foarte purã (muzica, plastica, veşmintele). Elemente care nu ţin de ornamental.
Marea muzicã e adesea religioasã—ca şi marea plasticã; ceea ce e explicabil nu numai sociologic—conjunctural, însã şi metafizic.
§
Maicile; pretextul. Când; concursul. Cuvântul. Şase paşi. Stareţ\ abate. A observa (luni)& 2 x limba ascuţitã& Dumnezeu dã …& ‘numai fã—i odatã’; nu neînsurat.
Armia& decanul radiologilor. Exdecanul.
§
‘Ascultã tu—citeşte tu—şi pentru mine. Puţini citesc.’
§
Troparele Învierii şi ale Rusaliilor.
§
Fluxul emotivitãţii şi acela al deciziei, al voliţiei, la femei.
§
Aere de naş. Alegerea, o curvã drept iniţiator creştin; cadoul; insinuarea, ‘gãsitul alteia’.
Universul creştinismului.
§
Vãicãreala; ştiutul a ceea ce vrea.
Scrise azi.
Nevasta irakianului; ecografistul, Klatzky; fostul vecin—azi (joi).
§
Gustul şi deprinderea culturii, sau cultura metabolizatã—Gracq, Marcel, Simmel; Paleologu şi Ralea—când cultura, metabolizatã, oferã termeni fireşti. Într—un anume fel, aceasta şi defineşte temperamentul de eseist. Discreţia şi ironia însoţesc atitudinea autenticã. La GC existã indiscreţie, o mãsurã de indiscreţie.
§
Vioiciunea vs. înveninarea, crisparea, amorţirea.
§
Sentimentul cã ies din trei decenii de beznã şi de pustietate.
§
Romanul de marţi: ed.—cf. azi. 4/ an.
§
Articole.
§
Oraşe; haine; cãrţi, literaturã; muzicã, operã, culoarea mobilei, candelabre; stampe, galerii.
§
Ca sã fiu vãzut în clinicã. Azi. Cf. azi.
§
Simeon, Grigore, Isaac, Vasile, un sinait, Teolipt, antologia patristicã şi aceea mariologicã (nu ştiu dacã chiar acesta e termenul folosit). Mariologia cu ambele aripi.
§
Aproape orice act uman e ‘cu gând ascuns’—sau ‘nu e fãrã gând ascuns’. Arta nu redã acest lucru—sau îl îngroaşã ostentativ. Majoritatea artei, chiar prestigioase, e o redare destul de ineptã a vieţii.
§
Arta narativã vernianã. Existã, oare, o artã narativã vernianã? Arta naraţiunii verniene, procedeele şi atuurile ei. În ce constã.
§
Glastra, mirosul, surpriza, aerul oarecum blajin.
§
Ceea ce e mai presus de orice îndoialã e genialitatea lui Mozart, anvergura geniului sãu. Într—un anumit sens, el chiar este ‘unicul compozitor’, singurul compozitor existent.
§
Casã; curãţenie; rafturi; cãrţile.
§
Se poate ca ea sã fi intenţionat totuşi sã procedeze discret—iar eu sã fi rãstãlmãcit din nou. Se poate ca ea sã nu fi vrut chiar atât de mult sã se observe.
§
Atenţia exclusiv la viaţã şi la real, la gesturi, comportamente, etc., a femeilor. Ele sunt la antipodul neatenţiei—sunt toate numai atenţie.
§
Noianul maculaturii pseudoreligioase, de propagandã antisemitã.
§
Se poate vorbi despre climatul spiritual rãsãritean; care nu e regãsibil în caricatura oferitã de fanaticii de azi.
Puerilitatea fanatismului.
§
Fiecare romancier are şansa, cu romanele lui, de a fi Beyle, de a scrie ca Beyle, de a face romane ca ale lui Beyle.
§
Dna. Y. a ştiut, deasemeni, ce vrea de la romanele ei, ce rezultate intenţioneazã—miracole de calibrare.
§
Preferinţa fanaticilor pentru sfinţi ca Iustin Popovici şi Ioan Maximovici şi pentru teologi ca Tauşev, Pomazansky şi Rose, ca sã nu mai vorbim despre Kalomiros şi Puhalo. Cam acesta le e universul cultural—cu ceea ce se mai poate anexa de la sfinţii şi teologii ruşi şi eleni ai ultimelor trei veacuri. Este o ortodoxie reinventatã, rescrisã în ultimele trei veacuri, reconfiguratã pe tiparul anticatolicismului. Ortodoxia rusã, sârbeascã şi elenã, galvanizatã de resursele anticatolicismului militant şi defãimãtor. Armele ei sunt dezinformarea, minciuna, defãimarea şi calomnia.
Rigola teologiei. Teologie de rigolã, vehementã şi ‘aţoasã’, combativã şi calomnioasã. Inventarea teologiei calomnioase—poate cã dinaintea Sf. Fotie cel Mare—şi trecând, de la Sf. Fotie cel Mare, la Nichita, la Sf. Grigore, la Sf. Marcu şi la pionierii renaşterii, ai reformei isihaste a sc. XVIII, reformã aşa de necesarã, însã poluatã de balastul anticatolicismului prezumţios. Cu vremea, creştinismul rãsãritean schismatic s—a deprins sã existe şi sã se afirme mai ales ca termen de opoziţie, ca polemicã şi ca atitudine combativã, neprietenoasã.
Drept care, autorii—fetiş ai neoortodoxiei sunt Sf. Fotie cel Mare, Grigore al Tesalonicului şi Marcu al Efesului, Iustin Popovici şi Ioan Maximovici, Tauşev, Pomazansky şi elevul lor, Rose (discipol silitor), Puhalo şi Kalomiros—întrecându—se unul pe celãlalt în fanatism şi chiar în vigilantism doctrinar şi plonjând, de fapt, ortodoxia în incertitudini. Chestiune şi de temperament, la unii dintre ei. Neoortodoxia îşi are autorii ei fetiş, reperele literare fetiş, care definesc profilul de fanatizare şi de separatism orgolios.
Dezgustat de principiul unei atitudini.
§
Ca de la femeie la bãrbat.
§
Moise, Iov, Emanuel şi ‘biruirea rânduielii firii’.
§
Dacã aş fi avut bunul simţ de a da curs îndemnului ei sã cer cele vreo douã albume de muzicã electronicã—îndemnul ei, din priviri.
§
Azi, în Ajun, sfâşietoarea colindã despre izgonirea lui Adam, despre Adam şi alungarea lui din Rai.
§
Ieri, joi, trebuise sã fi cerut albumul de colinde.
§
Reticenţa patrologului faţã de sfinţii neoortodoxiei, de fetişurile ortodoxiei de datã recentã, reconfiguratã polemic (împotriva vechiului izvor grecesc foarte pur)—nu numai Iustin—însã şi rusul Ioan—şi practicile pastorale instituite/ inaugurate de acesta—nu, însã, şi faţã de rusul Serafim. Patrologul e un bãrbat nedispus sã se joace cu astfel de lucruri.
§
Nu se poate nega o anumitã atractivitate a ortodoxiei sc. XX, isihaste şi neptice.
§
Albumele propuse—bolile—‘numai fã—i odatã’. Azi; ieri. A irosi. Casã. Curãţenia. Albituri. Perdele. A amâna. Casã. Orã: cf. azi—complacerea—ripostã, femeile.
Scurtul moment de descurajare vs. cartea athonitului şi fumat. Rafturi. Inspiraţia. Fumat.
§
Crãciunul este vizitarea de cãtre Dumnezeu, şi mângâierea sãracilor lui Israel. Acesta e semnificaţia sãrbãtorii—venirea mântuirii, vizitarea lui Israel de cãtre Dumnezeu, mângâierea sãracilor izraeliţi. ‘Cã face câte vroieşte.’ ‘Sãracii lui Israel’ sunt, în sens generic, aceia care nu Îl au decât pe Dumnezeu, binele suprem, drept unic bine.
Mai este şi profeţia ‘Revãrsaţi roua, ceruri’. Într—un anume sens, chiar Naşterea aduce mântuirea aşteptatã; se sugereazã cã însãşi Naşterea este venirea mântuirii fãgãduite, care e oferitã deja cu Naşterea. Crãciunul este o sãrbãtoare a mântuirii, a împlinirii profeţiilor; el corespunde unei cristologii aprofundate şi savante. Întruparea este principiul mântuirii. Ceva ‘peste Întrupare’ nu se va mai da pentru mântuire; şi tot restul din ea decurge. Întruparea este însãşi lucrarea mântuitoare—cãci e oferirea persoanei—e vizitarea de cãtre Dumnezeu a celor neînsemnaţi ai lui Israel, a sãracilor lui Israel.
Naşterea este rãspunsul aşteptat la profeţii, o sugereazã Lit.. Naşterea este însuşi darul persoanei. La Naştere e dãruitã persoana lui Emanuel, a rãscumpãrãtorului aşteptat.
Profeţiile mesianice veterotestamentare sunt mai ales fãgãduinţe ale ivirii, ale naşterii, ale venirii—nu ale Pãtimirii sau morţii rãscumpãrãtoare. Ceea ce e fãgãduit e ivirea, sosirea între oameni. La Naştere e dãruitã persoana. Teologia Naşterii Mântuitorului este un rezultat tardiv al spiritualitãţii creştine, ceva la care s—a ajuns treptat—înţelegerea bucuriei sãracilor lui Israel şi împlinirea fãgãduinţelor mesianice. S—a trecut, cred, de la barbaria mitologiei sacrificiale, la darul persoanei, la bucuria prezenţei, la sinceritatea bucuriei discrete şi nesupralicitate. VT e ‘realizarea prezenţei’, pedagogia prezenţei, a ‘vizitãrii lui Israel’. Mitologia substituţiei sacrificiale e abolitã. Rãmâne ‘bucuria prezenţei’, a împãrtãşirii. De la jertfa Lui Iisus, se trece la Persoana Lui. Gând adânc, necuprins. Contextul spiritual al Crãciunului este ‘vizitarea sãracilor lui Israel’, misterul discreţiei dumnezeieşti. Crãciunul este pogorârea între sãracii Israelului.
§
Celebrarea—rugãc.—tel.—lecturi—operã—casã—haine.
§
Reprezentare vagã şi confuzã.
§
Obez—falus—casã—igienã—haine—rufe—lecturi—operã—rugãc.—savoarea, tel.—prilejul.
§
Vechea istorie de complicitate a Rãsãritului creştin cu Islamul. Pactizarea cu Islamul.
§
Nãdejdea este la darul de la Dumnezeu.
§
Toţi sfinţii Tãi se bucurã cu Tine de celebrarea Naşterii Tale, Hristoase Mântuitorul nostru. Numai Tu eşti chezaşul a tot binele nostru.
Toţi sfinţii Tãi, preschimbaţi cu totul în iubire şi afecţiune, în simpatie şi împreunã—simţire, în bucuria luminii Tale suprafireşti. Toţi cei ce din inimã Te—au slujit aici pe Tine, se bucurã acum de prilejul celebrãrii Naşterii Tale, al venirii Tale.
§
Iubirea, afecţiunea, simpatia—cele douã lumini de la capetele existenţei Lui Iisus Nazarineanul—Naşterea şi Învierea.
§
Anul creştin. Simboluri. Praznicele zise ‘împãrãteşti’—adicã sãrbãtorile majore.
Naşterea, Învierea, Înãlţarea, şi Pogorârea Sf. Spirit sau Cincizecimea.
Ca ortodox papist, filioquist şi imaculist.
Cu ce ies; a merita. Cu care cetitori în gând—când scriu sau public. ‘Preocupãri’—altele decât cetitul şi ascultatul.
§
Religia sau creştinismul este, ca şi cultura, ceea ce mai rãmâne dupã ce s—a uitat totul.
§
Viaţa diminuatã şi restrânsã,
§
Naşterea este Întruparea, sau sãrbãtoarea Întrupãrii. Ea, mãcar, e neatinsã de mitologiile sacrificiale; e darul Persoanei.
§
Ci a bigoţilor şi credulilor care le scriu viaţa.
§
Teologia Naşterii sau a ivirii, a sosirii între oameni, e teologia întrupãrii. În sens larg, a unirii firilor.
§
Lexicograful; romancierul scoţian; radiologul reputat.
Misionarul belgian.
Petreceri; romane, onoarea; vãduva; catolicul; religia. Rãstãlmãcit. Similitudinea.
§
Teologul harului irezistibil—ca şi al împreunã—lucrãrii.
§
Extravaganţele mistice.
§
Nãdejdea cã ‘nu se observã’.
§
Nu înseamnã deloc ceea ce crezusem eu cã ar însemna.
§
Biografii bigoţi, creduli şi mãrginiţi, stupizi, nãclãiţi.
§
4 x prilejul—azi (tel.\ savoarea; obez; i.; rugãc.; athonitul—cf. ieri şi joi; lecturi; Naşterea; operã).
§
Unicul bine: cf. Mamei. Fuste; purtatul fustelor. Fuste. Fustã. Ocaziile.
§
Dacã a vrut atunci—şi dacã ştia cã mai urmeazã alte 2 l.—de ce nu a vrut peste 20 z.? Cu 2 l. în urmã, cum intenţiona sã facã? În ce fel intenţiona sã facã atunci, şi nu s—a mai putut face aşa nici de Crãciun?
§
Rufe. Lingeria. Halate. Mizeria. Hal. Casã. Curãţenia.
§
Poate, însã, cã venise tocmai ca sã—mi cearã s—o aştept alte 2 l.. Însã riscul? Însã acum 5 l.?
§
Ori nici atât, ori totul.
Iscusiţii, pricepuţii, dibacii.
Vremea. Fuste scurte. Fustã. Blonda—încetinirea; chioşcul.
Viaţa mea irositã. Exploatarea singurãtãţii. Sleit; epuizat. Abuzarea cinicã şi crudã de credulitatea mea. Ce însemnase raidul;
Folosirea unui concediu medical. Nici chiar Crãciunul nu a fost un motiv suficient pentru devansare. Nicio nerãbdare, nicio generozitate; numai meschinãrie. A cere atât, fãrã a avea ceva de oferit. Comunicarea; ‘spusul’. Jalnici. Nepotrivirea. Neţinutul seamã de ceea ce vreau eu.
Nederogarea. Neclintirea.
Atunci ce mai vrusese, acum 2 l.?
Cenuşã. ‘Nici 2 s..’ Rãspunderi. Rãspicatã.
Dispreţul impasibil.
Obez. Haine. Banii. Duş.
Viaţa mea irositã, pustie.
Ghete, lingeria, blugii, haina.
§
Uniformizarea doctrinarã s—a produs cu preţul unei siluiri a înţelesului textelor biblice. S—a forţat interpretarea.
§
Uimitoarea puţinãtate a capacitãţii mele de înţelegere şi interpretare.
§
‘Mi—ai cerut ceea ce niciun alt bãrbat n—ar fi acceptat.’
§
Ca sã mai fiu lovit o datã—şi de tine, şi de cealaltã.
§
Aş fi avut rãgaz pentru operã şi lecturi. Noianul restriştei. Prea prozaic, ambele ocazii: ratate ( ¼ an de la aniversarea ei; 11 l., de Crãciun); sentimentul.
§
Oct.\ nov.. Haine. Pantofii. Ghete. Haine; cãrţi. Valuta. Banii. Trad.. ‘Preocupãri’. Scuarul II: imaginea; dedicarea. Blogul …. Analize. Articole. Trad..
§
Ce îi era imputabil trad. lui Blaga—nu necinstea, ci chiar mai rãu.
§
Lecturi, operã, muzicã, igienã, lit.; socialul; casã, curãţenia; rafturi. Transformarea. Renovarea.
§
Nãruirea.
§
Cãrţi vrute, poftã: nearb.& reflecţie (carnete; jurnalul; articole)& scuarul III. Cinema şi patru bloguri.
§
Praful. Scãldarea în praf. Hainele cãzute& haine deteriorate& romanul de marţi: ed.& scaunul atins, ieri& cãrţi deteriorate, la renovare.
§
Cf. ieri: carnete& jurnalul& articole.
§
Cam fadã, cam astringentã, cam secularizatã şi laicizatã.
§
Blogul …: dedicarea; scuarul II. Stripologul francez ciufut.
§
Marinarii.
§
Verighetã. Chinuri. Teamã. Colţul.
Singurul stareţ benedictin cu soţie.
Maicile: dintr—o privire.
§
Dumnezeu dã mai mult, ca sã cearã şi sã aştepte mai mult, şi sã sfinţeascã mai mult, sã întoarcã mai cu temei.
§
Cred cã Sf. Ioan Damaschin e unicul Pãrinte al Bisericii arab. Nu mã refer la autori proveniţi din ţãri cucerite de cãtre arabi.
§
Vâltoarea. Haine. Etnia ei. Largheţea. Neumilitã& maicile& ce e credinţa& contracepţia. Perfuzorul; gratarea venelor.
Mâncarea.
Damaschin& irakianul; autoritatea& verigheta.
Fete.
Haine.
§
Sãrbãtori care sunt valorizabile teologic—numai cã aparţin planului de edulcorare, de sentimentalizare neroadã şi de zaharisire ineptã a creştinismului.
§
Creştinismul zgribulit, friguros, rebegit şi crispat, amorţit, morocãnos şi ciufut.
§
Haine. Haine—fâşneaţa—blonda—o adultã—blonda, la tel.—4 x fâşneaţa—tânãra, la chioşc—o altã copilã—haine—haine: cf. ieri. Haine. Obez.
Haine.
§
Haine.
Uzarea.
Chinul. Verigheta. Ca vãduvã. Indicii; raidul.
Libidinoşii.
Graffiti.
§
Ba ea crede cã mã meritã, şi cã mã cuvin ei.
(Timide) aprecieri despre filme, muzicã şi pictori.
§
A umili. Cruzimea. Capul, boala. Pãlmuirea. Închinarea. Rugãc. cerutã. Neaşteptata brutalitate sãlbaticã, cu care am rãspuns regretului ei pentru o boalã de care nu era vinovatã. Impulsul acela de a lovi. Setea de a lovi.
§
Aerul liniştit, de sfinx, al oamenilor abtuzi şi mãrginiţi—cauzat de faptul cã nu au suficiente idei; impasibilitatea lor e aceea a insuficienţei de idei. Insuficienţa ideilor dã aerul impasibil şi autoritar; mãrginirea, îngustimea conferã calm.
§
Pocitania obraznicã, îndrãzneaţã şi instinctualã. Bruta. Stârpitura libidinoasã, agresivã.
§
Lexicul şi logica avansurilor şi rãspunsurilor.
§
70 mii Euro. Cam 1, 5 mii Euro/ l.. Irakianul. Haine.
§
Ziarele: ed..
§
Dans.
§
Firea seninã, domoalã şi liniştitã.
§
Încadrarea în tonul, stilul şi vehemenţa epocii; practica diatribelor.
§
Orgoliul, la Pãrinţi. Cotitura.
Despre Iustin, prudenţã, Paisie, Rose, false prestigii; Pârvu şi Papacioc, NT şi manuale. Ieri: ‘arãtatul bine’. Smerirea; rugãc.. Pericolul. Legende. Complexe. Logicã. Vãicãrelile din poemele Sf. Grigore Teologul; Sf. Vasile. Panegiricile familiale. Termenii exageraţi. Ipocrizia. Un anume orgoliu real. Colindele. Aparţii—athoniţii. Minunile ‘Ieşirii’. Sf. Toma din Aquino şi chipul. Tinereţea.
§
Venea la obşte o datã pe sãptãmânã; gusta singurãtatea.
Gregarii.
§
Era, de fiecare datã, singurã.
§
Singurãtatea e bunã şi cu sila.
§
Ce scrieri ale lui Paisie.
§
Sinceritatea crudã: schimbase câteva vorbe banale, fãrã nicio importanţã.
§
Obez.
Complexe. Arãtatul bine—cf. ieri. Pericolul.
§
Încadrarea nevoitã, nu oportunistã, în norma şi tiparul epocii. Utilizau convenţiile vremii.
§
Singurãtatea într—un mediu religios e şi mai descurajantã.
§
Vipere. Legende; sc. IV. ‘Ieşirea’. Arhiereii.
Temperament şi inhibiţii.
§
Truisme şi banalitãţi. Teoria ‘istericelor’, din partea unei nimfomane.
§
Mai degrabã bun decât inteligent, mai degrabã cinstit decât bun.
§
Veninos; a calomnia. Explicaţia calomniilor; de ce calomniazã.
§
Anania, Savatie, Siluana, biografia lui Paisie.
§
Ca sã i le povestesc. Ca sã i le analizez şi desfiinţez.
§
Viaţa mea e una fãcutã praf: însã e la picioarele Preablândului Mântuitor.
Iertarea şi femeile. Iertarea. Sufletul& fuste scurte& blonda: sb., paşii, chioşcul& aspiraţii& nevoia trupeascã.
§
Ucenic: nu în silã şi de nevoie, ci vrând.
§
Cei patru autori: hispanicul, patrologul pe jumãtate grec, preotul filorus şi literatul ciufut.
Surogate.
Analize. A merita. Cu ce ies.
§
În faţa inteligenţei şi caracterului dv., eu simt smerenie.
§
Adâncimea realitãţii: noţiune pe care o am de la Bloy şi Claudel—ideea cã realul e semnificativ şi profund.
§
Inhibiţii, nu complexe. Inhibit, nu complexat.
§
Procesorul.
INTEL.
§
Reputaţia. Medicii.
§
Baie.
§
Adulta (Carmen Cãruntu), sânii ei, sufletul. Iapã zdravãnã.
§
Asiaticii—chinezii şi japonezii.
§
Ca hinduşii.
§
2 x irakianul (minciuna; stupiditatea).
§
Valuta—cf. luni. ‘Fãrã posibilitãţi’.
§
Cã ‘realitatea e profundã’. Gând religios.
§
Cã o Maicã mi—ar trebui, cã o Maicã ar şti cum sã mã ia.
§
Femininul denaturat.
§
Intrarea în sfera unei atenţii a femininului, a unei relaţionãri emoţionante.
§
Ceea ce stricã sau stâlceşte simţirea femininului, a umanului întreg.
§
Înţelepciunea la care ajung femeile, foarte de tinere—şi care nu e prudenţã sau viclenie.
§
Bãrbaţii estetizeazã; femeile sunt deja.
§
Cã nu aratã ca o femeie care se simte iubitã şi respectatã.
§
Viitorul. Iertarea (luni). Smerenia (cf. ieri). Iubirea (luni).
§
Neiubirea. Temperament. Iluzii.
Stricteţea. Spaima.
Orice—ar fi gândit, trebuia sã—şi taie limba, decât sã—mi spunã.
§
A decela rãutatea, blazarea, sfruntarea, cinismul—nu furia sau supãrarea—ci rãutatea tonului, înverşunarea.
§
A bea cu nesaţ afectivitatea femeilor.
§
Femeile înseamnã ‘femeia’.
§
Azi, luni, m—am fãcut de râs învinuind—o de interes.
§
‘Marionetã’& ce vrea ea& interes& Franţa. Descusut.
§
Nu mai fusese zâmbetul încurajator—însã fusese privirea imploratoare—şi chinuitã, expresia de suferinţã—ca şi uitatul acela la ceas.
Cele opt ocazii irosite (banii; luni; ‘hârtii vechi’; pontajul; joia, frica; 2 x râsete). Eram prea speriat.
§
Carenţele: infantilismul, alintarea; mâncarea; indiscreţia.
§
Ochii verzi; cum arãt, atractivitatea; gândul la fuste, nordul Rusiei; Gabi (sora); fustele şi bãrbaţii însuraţi.
§
Mã intereseazã condiţionãrile biologice ale minţii şi comportamentului uman.
§
Snobisme.
§
Ce fel de muzicã ascult, ce opere, care italieni; culoarea mobilei, candelabrele. Stampe. Sc. XIX.
§
Marca, stigmatele degradãrii morale.
§
Care culoare a mobilei s—ar potrivi la aşa o muzicã, la italienii pe care îi ascult.
§
De familia ei îşi bate joc, nu de alteia.
§
Dãruirea cerutã de cuplu pretinde monogamia, e ireconciliabilã cu poligamia.
§
Existã potriviri parţiale, de diferite grade, şi unica potrivire perfectã, desãvârşitã.
§
Nivelurile adânci ale afectivitãţii.
§
Nu are nevoie sã mintã.
§
Predicile Sf. Grigore; Anania ca exegezã; Vlachos; alte 3—4 cãrţi; Lecca.
§
Dulciuri; cola şi fumat. Tarabe; cãrţile; ed..
§
Despre radiestezia, pseudoexplicaţii, minunile Sf. Grigore şi ale Sf. Toma; azi—ce înseamnã a fi credincios.
§
Ca sã nu—mi fie ruşine.
§
Pretextul.
§
Semne biologice ale primirii. Funcţia lor biologicã e de a primi. Funcţia lor este de a se plia, de a se mula, de a suplini tonicitatea prin mulare. Religia creştinã spune cã bucuria sexualã nu e un truc reproductiv, un mecanism de asigurare a interesului pentru reproducere, ci un simbol al unirii cu Dumnezeu.
§
RN provine din Sofronie—şi din mistica atonitã palamistã, isihastã—nu din CN, cu care nu are nicio legãturã.
§
A trece prin cât mai multe împreunã, a fi amândoi la cât mai multe—rodarea.
§
Ca foarte mare scriitor, prozator; însã nesuferit ca om—cf. lui P., orgolios şi vanitos—cf. ieri.
Ca taumaturg. Minunile lui. Discreţia.
Vol. despre polemiştii antilatini.
§
Istoricul de constrângere. Nepãrtinirea.
§
În lumea religiosului gãsim esteticul în stare foarte purã (muzica, plastica, veşmintele). Elemente care nu ţin de ornamental.
Marea muzicã e adesea religioasã—ca şi marea plasticã; ceea ce e explicabil nu numai sociologic—conjunctural, însã şi metafizic.
§
Maicile; pretextul. Când; concursul. Cuvântul. Şase paşi. Stareţ\ abate. A observa (luni)& 2 x limba ascuţitã& Dumnezeu dã …& ‘numai fã—i odatã’; nu neînsurat.
Armia& decanul radiologilor. Exdecanul.
§
‘Ascultã tu—citeşte tu—şi pentru mine. Puţini citesc.’
§
Troparele Învierii şi ale Rusaliilor.
§
Fluxul emotivitãţii şi acela al deciziei, al voliţiei, la femei.
§
Aere de naş. Alegerea, o curvã drept iniţiator creştin; cadoul; insinuarea, ‘gãsitul alteia’.
Universul creştinismului.
§
Vãicãreala; ştiutul a ceea ce vrea.
Scrise azi.
Nevasta irakianului; ecografistul, Klatzky; fostul vecin—azi (joi).
§
Gustul şi deprinderea culturii, sau cultura metabolizatã—Gracq, Marcel, Simmel; Paleologu şi Ralea—când cultura, metabolizatã, oferã termeni fireşti. Într—un anume fel, aceasta şi defineşte temperamentul de eseist. Discreţia şi ironia însoţesc atitudinea autenticã. La GC existã indiscreţie, o mãsurã de indiscreţie.
§
Vioiciunea vs. înveninarea, crisparea, amorţirea.
§
Sentimentul cã ies din trei decenii de beznã şi de pustietate.
§
Romanul de marţi: ed.—cf. azi. 4/ an.
§
Articole.
§
Oraşe; haine; cãrţi, literaturã; muzicã, operã, culoarea mobilei, candelabre; stampe, galerii.
§
Ca sã fiu vãzut în clinicã. Azi. Cf. azi.
§
Simeon, Grigore, Isaac, Vasile, un sinait, Teolipt, antologia patristicã şi aceea mariologicã (nu ştiu dacã chiar acesta e termenul folosit). Mariologia cu ambele aripi.
§
Aproape orice act uman e ‘cu gând ascuns’—sau ‘nu e fãrã gând ascuns’. Arta nu redã acest lucru—sau îl îngroaşã ostentativ. Majoritatea artei, chiar prestigioase, e o redare destul de ineptã a vieţii.
§
Arta narativã vernianã. Existã, oare, o artã narativã vernianã? Arta naraţiunii verniene, procedeele şi atuurile ei. În ce constã.
§
Glastra, mirosul, surpriza, aerul oarecum blajin.
§
Ceea ce e mai presus de orice îndoialã e genialitatea lui Mozart, anvergura geniului sãu. Într—un anumit sens, el chiar este ‘unicul compozitor’, singurul compozitor existent.
§
Casã; curãţenie; rafturi; cãrţile.
§
Se poate ca ea sã fi intenţionat totuşi sã procedeze discret—iar eu sã fi rãstãlmãcit din nou. Se poate ca ea sã nu fi vrut chiar atât de mult sã se observe.
§
Atenţia exclusiv la viaţã şi la real, la gesturi, comportamente, etc., a femeilor. Ele sunt la antipodul neatenţiei—sunt toate numai atenţie.
§
Noianul maculaturii pseudoreligioase, de propagandã antisemitã.
§
Se poate vorbi despre climatul spiritual rãsãritean; care nu e regãsibil în caricatura oferitã de fanaticii de azi.
Puerilitatea fanatismului.
§
Fiecare romancier are şansa, cu romanele lui, de a fi Beyle, de a scrie ca Beyle, de a face romane ca ale lui Beyle.
§
Dna. Y. a ştiut, deasemeni, ce vrea de la romanele ei, ce rezultate intenţioneazã—miracole de calibrare.
§
Preferinţa fanaticilor pentru sfinţi ca Iustin Popovici şi Ioan Maximovici şi pentru teologi ca Tauşev, Pomazansky şi Rose, ca sã nu mai vorbim despre Kalomiros şi Puhalo. Cam acesta le e universul cultural—cu ceea ce se mai poate anexa de la sfinţii şi teologii ruşi şi eleni ai ultimelor trei veacuri. Este o ortodoxie reinventatã, rescrisã în ultimele trei veacuri, reconfiguratã pe tiparul anticatolicismului. Ortodoxia rusã, sârbeascã şi elenã, galvanizatã de resursele anticatolicismului militant şi defãimãtor. Armele ei sunt dezinformarea, minciuna, defãimarea şi calomnia.
Rigola teologiei. Teologie de rigolã, vehementã şi ‘aţoasã’, combativã şi calomnioasã. Inventarea teologiei calomnioase—poate cã dinaintea Sf. Fotie cel Mare—şi trecând, de la Sf. Fotie cel Mare, la Nichita, la Sf. Grigore, la Sf. Marcu şi la pionierii renaşterii, ai reformei isihaste a sc. XVIII, reformã aşa de necesarã, însã poluatã de balastul anticatolicismului prezumţios. Cu vremea, creştinismul rãsãritean schismatic s—a deprins sã existe şi sã se afirme mai ales ca termen de opoziţie, ca polemicã şi ca atitudine combativã, neprietenoasã.
Drept care, autorii—fetiş ai neoortodoxiei sunt Sf. Fotie cel Mare, Grigore al Tesalonicului şi Marcu al Efesului, Iustin Popovici şi Ioan Maximovici, Tauşev, Pomazansky şi elevul lor, Rose (discipol silitor), Puhalo şi Kalomiros—întrecându—se unul pe celãlalt în fanatism şi chiar în vigilantism doctrinar şi plonjând, de fapt, ortodoxia în incertitudini. Chestiune şi de temperament, la unii dintre ei. Neoortodoxia îşi are autorii ei fetiş, reperele literare fetiş, care definesc profilul de fanatizare şi de separatism orgolios.
Dezgustat de principiul unei atitudini.
§
Ca de la femeie la bãrbat.
§
Moise, Iov, Emanuel şi ‘biruirea rânduielii firii’.
§
Dacã aş fi avut bunul simţ de a da curs îndemnului ei sã cer cele vreo douã albume de muzicã electronicã—îndemnul ei, din priviri.
§
Azi, în Ajun, sfâşietoarea colindã despre izgonirea lui Adam, despre Adam şi alungarea lui din Rai.
§
Ieri, joi, trebuise sã fi cerut albumul de colinde.
§
Reticenţa patrologului faţã de sfinţii neoortodoxiei, de fetişurile ortodoxiei de datã recentã, reconfiguratã polemic (împotriva vechiului izvor grecesc foarte pur)—nu numai Iustin—însã şi rusul Ioan—şi practicile pastorale instituite/ inaugurate de acesta—nu, însã, şi faţã de rusul Serafim. Patrologul e un bãrbat nedispus sã se joace cu astfel de lucruri.
§
Nu se poate nega o anumitã atractivitate a ortodoxiei sc. XX, isihaste şi neptice.
§
Albumele propuse—bolile—‘numai fã—i odatã’. Azi; ieri. A irosi. Casã. Curãţenia. Albituri. Perdele. A amâna. Casã. Orã: cf. azi—complacerea—ripostã, femeile.
Scurtul moment de descurajare vs. cartea athonitului şi fumat. Rafturi. Inspiraţia. Fumat.
§
Crãciunul este vizitarea de cãtre Dumnezeu, şi mângâierea sãracilor lui Israel. Acesta e semnificaţia sãrbãtorii—venirea mântuirii, vizitarea lui Israel de cãtre Dumnezeu, mângâierea sãracilor izraeliţi. ‘Cã face câte vroieşte.’ ‘Sãracii lui Israel’ sunt, în sens generic, aceia care nu Îl au decât pe Dumnezeu, binele suprem, drept unic bine.
Mai este şi profeţia ‘Revãrsaţi roua, ceruri’. Într—un anume sens, chiar Naşterea aduce mântuirea aşteptatã; se sugereazã cã însãşi Naşterea este venirea mântuirii fãgãduite, care e oferitã deja cu Naşterea. Crãciunul este o sãrbãtoare a mântuirii, a împlinirii profeţiilor; el corespunde unei cristologii aprofundate şi savante. Întruparea este principiul mântuirii. Ceva ‘peste Întrupare’ nu se va mai da pentru mântuire; şi tot restul din ea decurge. Întruparea este însãşi lucrarea mântuitoare—cãci e oferirea persoanei—e vizitarea de cãtre Dumnezeu a celor neînsemnaţi ai lui Israel, a sãracilor lui Israel.
Naşterea este rãspunsul aşteptat la profeţii, o sugereazã Lit.. Naşterea este însuşi darul persoanei. La Naştere e dãruitã persoana lui Emanuel, a rãscumpãrãtorului aşteptat.
Profeţiile mesianice veterotestamentare sunt mai ales fãgãduinţe ale ivirii, ale naşterii, ale venirii—nu ale Pãtimirii sau morţii rãscumpãrãtoare. Ceea ce e fãgãduit e ivirea, sosirea între oameni. La Naştere e dãruitã persoana. Teologia Naşterii Mântuitorului este un rezultat tardiv al spiritualitãţii creştine, ceva la care s—a ajuns treptat—înţelegerea bucuriei sãracilor lui Israel şi împlinirea fãgãduinţelor mesianice. S—a trecut, cred, de la barbaria mitologiei sacrificiale, la darul persoanei, la bucuria prezenţei, la sinceritatea bucuriei discrete şi nesupralicitate. VT e ‘realizarea prezenţei’, pedagogia prezenţei, a ‘vizitãrii lui Israel’. Mitologia substituţiei sacrificiale e abolitã. Rãmâne ‘bucuria prezenţei’, a împãrtãşirii. De la jertfa Lui Iisus, se trece la Persoana Lui. Gând adânc, necuprins. Contextul spiritual al Crãciunului este ‘vizitarea sãracilor lui Israel’, misterul discreţiei dumnezeieşti. Crãciunul este pogorârea între sãracii Israelului.
§
Celebrarea—rugãc.—tel.—lecturi—operã—casã—haine.
§
Reprezentare vagã şi confuzã.
§
Obez—falus—casã—igienã—haine—rufe—lecturi—operã—rugãc.—savoarea, tel.—prilejul.
§
Vechea istorie de complicitate a Rãsãritului creştin cu Islamul. Pactizarea cu Islamul.
§
Nãdejdea este la darul de la Dumnezeu.
§
Toţi sfinţii Tãi se bucurã cu Tine de celebrarea Naşterii Tale, Hristoase Mântuitorul nostru. Numai Tu eşti chezaşul a tot binele nostru.
Toţi sfinţii Tãi, preschimbaţi cu totul în iubire şi afecţiune, în simpatie şi împreunã—simţire, în bucuria luminii Tale suprafireşti. Toţi cei ce din inimã Te—au slujit aici pe Tine, se bucurã acum de prilejul celebrãrii Naşterii Tale, al venirii Tale.
§
Iubirea, afecţiunea, simpatia—cele douã lumini de la capetele existenţei Lui Iisus Nazarineanul—Naşterea şi Învierea.
§
Anul creştin. Simboluri. Praznicele zise ‘împãrãteşti’—adicã sãrbãtorile majore.
Naşterea, Învierea, Înãlţarea, şi Pogorârea Sf. Spirit sau Cincizecimea.
Ca ortodox papist, filioquist şi imaculist.
Cu ce ies; a merita. Cu care cetitori în gând—când scriu sau public. ‘Preocupãri’—altele decât cetitul şi ascultatul.
§
Religia sau creştinismul este, ca şi cultura, ceea ce mai rãmâne dupã ce s—a uitat totul.
§
Viaţa diminuatã şi restrânsã,
§
Naşterea este Întruparea, sau sãrbãtoarea Întrupãrii. Ea, mãcar, e neatinsã de mitologiile sacrificiale; e darul Persoanei.
§
Ci a bigoţilor şi credulilor care le scriu viaţa.
§
Teologia Naşterii sau a ivirii, a sosirii între oameni, e teologia întrupãrii. În sens larg, a unirii firilor.
§
Lexicograful; romancierul scoţian; radiologul reputat.
Misionarul belgian.
Petreceri; romane, onoarea; vãduva; catolicul; religia. Rãstãlmãcit. Similitudinea.
§
Teologul harului irezistibil—ca şi al împreunã—lucrãrii.
§
Extravaganţele mistice.
§
Nãdejdea cã ‘nu se observã’.
§
Nu înseamnã deloc ceea ce crezusem eu cã ar însemna.
§
Biografii bigoţi, creduli şi mãrginiţi, stupizi, nãclãiţi.
§
4 x prilejul—azi (tel.\ savoarea; obez; i.; rugãc.; athonitul—cf. ieri şi joi; lecturi; Naşterea; operã).
§
Unicul bine: cf. Mamei. Fuste; purtatul fustelor. Fuste. Fustã. Ocaziile.
§
Dacã a vrut atunci—şi dacã ştia cã mai urmeazã alte 2 l.—de ce nu a vrut peste 20 z.? Cu 2 l. în urmã, cum intenţiona sã facã? În ce fel intenţiona sã facã atunci, şi nu s—a mai putut face aşa nici de Crãciun?
§
Rufe. Lingeria. Halate. Mizeria. Hal. Casã. Curãţenia.
§
Poate, însã, cã venise tocmai ca sã—mi cearã s—o aştept alte 2 l.. Însã riscul? Însã acum 5 l.?
§
Ori nici atât, ori totul.
Iscusiţii, pricepuţii, dibacii.
Vremea. Fuste scurte. Fustã. Blonda—încetinirea; chioşcul.
Viaţa mea irositã. Exploatarea singurãtãţii. Sleit; epuizat. Abuzarea cinicã şi crudã de credulitatea mea. Ce însemnase raidul;
Folosirea unui concediu medical. Nici chiar Crãciunul nu a fost un motiv suficient pentru devansare. Nicio nerãbdare, nicio generozitate; numai meschinãrie. A cere atât, fãrã a avea ceva de oferit. Comunicarea; ‘spusul’. Jalnici. Nepotrivirea. Neţinutul seamã de ceea ce vreau eu.
Nederogarea. Neclintirea.
Atunci ce mai vrusese, acum 2 l.?
Cenuşã. ‘Nici 2 s..’ Rãspunderi. Rãspicatã.
Dispreţul impasibil.
Obez. Haine. Banii. Duş.
Viaţa mea irositã, pustie.
Ghete, lingeria, blugii, haina.
§
Uniformizarea doctrinarã s—a produs cu preţul unei siluiri a înţelesului textelor biblice. S—a forţat interpretarea.
§
Uimitoarea puţinãtate a capacitãţii mele de înţelegere şi interpretare.
§
‘Mi—ai cerut ceea ce niciun alt bãrbat n—ar fi acceptat.’
§
Ca sã mai fiu lovit o datã—şi de tine, şi de cealaltã.
§
Aş fi avut rãgaz pentru operã şi lecturi. Noianul restriştei. Prea prozaic, ambele ocazii: ratate ( ¼ an de la aniversarea ei; 11 l., de Crãciun); sentimentul.
§
Oct.\ nov.. Haine. Pantofii. Ghete. Haine; cãrţi. Valuta. Banii. Trad.. ‘Preocupãri’. Scuarul II: imaginea; dedicarea. Blogul …. Analize. Articole. Trad..
§
Ce îi era imputabil trad. lui Blaga—nu necinstea, ci chiar mai rãu.
§
Lecturi, operã, muzicã, igienã, lit.; socialul; casã, curãţenia; rafturi. Transformarea. Renovarea.
§
Nãruirea.
§
Cãrţi vrute, poftã: nearb.& reflecţie (carnete; jurnalul; articole)& scuarul III. Cinema şi patru bloguri.
§
Praful. Scãldarea în praf. Hainele cãzute& haine deteriorate& romanul de marţi: ed.& scaunul atins, ieri& cãrţi deteriorate, la renovare.
§
Cf. ieri: carnete& jurnalul& articole.
§
Cam fadã, cam astringentã, cam secularizatã şi laicizatã.
§
Blogul …: dedicarea; scuarul II. Stripologul francez ciufut.
§
Marinarii.
§
Verighetã. Chinuri. Teamã. Colţul.
Singurul stareţ benedictin cu soţie.
Maicile: dintr—o privire.
§
Dumnezeu dã mai mult, ca sã cearã şi sã aştepte mai mult, şi sã sfinţeascã mai mult, sã întoarcã mai cu temei.
§
Cred cã Sf. Ioan Damaschin e unicul Pãrinte al Bisericii arab. Nu mã refer la autori proveniţi din ţãri cucerite de cãtre arabi.
§
Vâltoarea. Haine. Etnia ei. Largheţea. Neumilitã& maicile& ce e credinţa& contracepţia. Perfuzorul; gratarea venelor.
Mâncarea.
Damaschin& irakianul; autoritatea& verigheta.
Fete.
Haine.
§
Sãrbãtori care sunt valorizabile teologic—numai cã aparţin planului de edulcorare, de sentimentalizare neroadã şi de zaharisire ineptã a creştinismului.
§
Creştinismul zgribulit, friguros, rebegit şi crispat, amorţit, morocãnos şi ciufut.
§
Haine. Haine—fâşneaţa—blonda—o adultã—blonda, la tel.—4 x fâşneaţa—tânãra, la chioşc—o altã copilã—haine—haine: cf. ieri. Haine. Obez.
Haine.
§
Haine.
Uzarea.
Chinul. Verigheta. Ca vãduvã. Indicii; raidul.
Libidinoşii.
Graffiti.
§
Ba ea crede cã mã meritã, şi cã mã cuvin ei.
(Timide) aprecieri despre filme, muzicã şi pictori.
§
A umili. Cruzimea. Capul, boala. Pãlmuirea. Închinarea. Rugãc. cerutã. Neaşteptata brutalitate sãlbaticã, cu care am rãspuns regretului ei pentru o boalã de care nu era vinovatã. Impulsul acela de a lovi. Setea de a lovi.
§
Aerul liniştit, de sfinx, al oamenilor abtuzi şi mãrginiţi—cauzat de faptul cã nu au suficiente idei; impasibilitatea lor e aceea a insuficienţei de idei. Insuficienţa ideilor dã aerul impasibil şi autoritar; mãrginirea, îngustimea conferã calm.
§
Pocitania obraznicã, îndrãzneaţã şi instinctualã. Bruta. Stârpitura libidinoasã, agresivã.
§
Lexicul şi logica avansurilor şi rãspunsurilor.
§
70 mii Euro. Cam 1, 5 mii Euro/ l.. Irakianul. Haine.
§
Ziarele: ed..
§
Dans.
§
Firea seninã, domoalã şi liniştitã.
§
Încadrarea în tonul, stilul şi vehemenţa epocii; practica diatribelor.
§
Orgoliul, la Pãrinţi. Cotitura.
Despre Iustin, prudenţã, Paisie, Rose, false prestigii; Pârvu şi Papacioc, NT şi manuale. Ieri: ‘arãtatul bine’. Smerirea; rugãc.. Pericolul. Legende. Complexe. Logicã. Vãicãrelile din poemele Sf. Grigore Teologul; Sf. Vasile. Panegiricile familiale. Termenii exageraţi. Ipocrizia. Un anume orgoliu real. Colindele. Aparţii—athoniţii. Minunile ‘Ieşirii’. Sf. Toma din Aquino şi chipul. Tinereţea.
§
Venea la obşte o datã pe sãptãmânã; gusta singurãtatea.
Gregarii.
§
Era, de fiecare datã, singurã.
§
Singurãtatea e bunã şi cu sila.
§
Ce scrieri ale lui Paisie.
§
Sinceritatea crudã: schimbase câteva vorbe banale, fãrã nicio importanţã.
§
Obez.
Complexe. Arãtatul bine—cf. ieri. Pericolul.
§
Încadrarea nevoitã, nu oportunistã, în norma şi tiparul epocii. Utilizau convenţiile vremii.
§
Singurãtatea într—un mediu religios e şi mai descurajantã.
§
Vipere. Legende; sc. IV. ‘Ieşirea’. Arhiereii.
Temperament şi inhibiţii.
§
Truisme şi banalitãţi. Teoria ‘istericelor’, din partea unei nimfomane.
§
Mai degrabã bun decât inteligent, mai degrabã cinstit decât bun.
§
Veninos; a calomnia. Explicaţia calomniilor; de ce calomniazã.
§
Anania, Savatie, Siluana, biografia lui Paisie.
§
Ca sã i le povestesc. Ca sã i le analizez şi desfiinţez.
§
Viaţa mea e una fãcutã praf: însã e la picioarele Preablândului Mântuitor.
Iertarea şi femeile. Iertarea. Sufletul& fuste scurte& blonda: sb., paşii, chioşcul& aspiraţii& nevoia trupeascã.
§
Ucenic: nu în silã şi de nevoie, ci vrând.
§
Cei patru autori: hispanicul, patrologul pe jumãtate grec, preotul filorus şi literatul ciufut.
Surogate.
Analize. A merita. Cu ce ies.
§
În faţa inteligenţei şi caracterului dv., eu simt smerenie.
§
Adâncimea realitãţii: noţiune pe care o am de la Bloy şi Claudel—ideea cã realul e semnificativ şi profund.
§
Inhibiţii, nu complexe. Inhibit, nu complexat.
§
Procesorul.
INTEL.
§
Reputaţia. Medicii.
§
Baie.
§
Adulta (Carmen Cãruntu), sânii ei, sufletul. Iapã zdravãnã.
§
Asiaticii—chinezii şi japonezii.
§
Ca hinduşii.
§
2 x irakianul (minciuna; stupiditatea).
§
Valuta—cf. luni. ‘Fãrã posibilitãţi’.
§
Cã ‘realitatea e profundã’. Gând religios.
§
Cã o Maicã mi—ar trebui, cã o Maicã ar şti cum sã mã ia.
§
Femininul denaturat.
§
Intrarea în sfera unei atenţii a femininului, a unei relaţionãri emoţionante.
§
Ceea ce stricã sau stâlceşte simţirea femininului, a umanului întreg.
§
Înţelepciunea la care ajung femeile, foarte de tinere—şi care nu e prudenţã sau viclenie.
§
Bãrbaţii estetizeazã; femeile sunt deja.
§
Cã nu aratã ca o femeie care se simte iubitã şi respectatã.
§
Viitorul. Iertarea (luni). Smerenia (cf. ieri). Iubirea (luni).
§
Neiubirea. Temperament. Iluzii.
Stricteţea. Spaima.
Orice—ar fi gândit, trebuia sã—şi taie limba, decât sã—mi spunã.
§
A decela rãutatea, blazarea, sfruntarea, cinismul—nu furia sau supãrarea—ci rãutatea tonului, înverşunarea.
§
A bea cu nesaţ afectivitatea femeilor.
§
Femeile înseamnã ‘femeia’.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)