Din viaţã

S—a dus fãrã a pricepe mare lucru din viaţã, s—a dus ca frunza luatã de ape, purtat de vârtejul cel blestemat al ignoranţei care i—a sfâşiat mãruntaiele pãlite, îmi amintesc hainele lui cam murdare şi zâmbetul nebãrbierit, sau poate cã nu era deloc aşa; iar înţelegerea care i—a lipsit lui, cine s—o fi avut în schimb? Pentru cei ce cred în surâsul cuprinzãtor al Lui Dumnezeu, poate sã existe un rãspuns.
Purta panta aceasta în chimie, sau în împrejurãri timpurii?
L—am vizitat o datã, în uliţa desfundatã unde—şi avea locuinţa.
--Oamenii, într—un sens, nu se despart cu adevãrat; voi continua sã o întâlnesc în vise, îmi rãspunse el la o întrebare.
I—am zâmbit, cu gândurile amuţite.
Era foarte palid, cu trãsãturile subţiate, adâncite, excavate. În odaia, spaţioasã şi înaltã, unde m—a primit se aflau o masã acoperitã de pahare, cãrţi, un ibric, deodorante; un fotoliu, douã scaune; un şifonier, o servantã şi un pat. Lumina dupã—amiezei intra pe fereastrã, în faţa cãreia se bucura de iulie un pom.
Mai departe, mi—a vorbit despre cinemaul SF, de care se interesa ca sã se amuze, şi o fãcea cu pãtrunderea pe care i—o cunoşteam. Pe masã, alãturi de pahare, ibric, cãrţi, deodorante, se mai aflau un caiet, o scrumierã, o brichetã, pixuri, un plic cu şampon, o ceaşcã cu ceva cafea.