Prin ce se face de ruşine ortodoxia

Prin ce se face de ruşine ortodoxia






Cu teoriile conspiraţiei, cu bazaconiile despre cipuri şi vaccinuri, despre masonerie şi vremurile de pe urmã, cu isteria milenaristã, cu neglijenţa teologicã, cu fragmentarea ecleziologicã, cu scandalurile interne, cu tonul necivilizat şi ostil, cu orgoliul nemãsurat care demonstreazã complexe, cu antisemitismul, cu biblistica retrogradã, cu promovarea credulitãţii, cu confuzia doctrinarã, cu naţionalismul şi filetismul, cu maculatura de propagandã anti—occidentalã, cu ciorovãielile jurisdicţionale, cu corupţia generalizatã, cu fanatismul şi habotnicia, cu inepţia crasã a ‘bãtrânilor îmbunãtãţiţi’ (din liga lui Paisie, a lui Pârvu şi Papacioc), cu promovarea fãţarnicilor şi a ipocriziei, cu duplicitatea, cu escamotarea defectelor celor mai evidente, ortodoxia schismaticã se face de râs într—un mod în care catolicismul şi protestantismele nu greşesc. Aceste atitudini ciudate decredibilizeazã ortodoxia.
Ortodoxia se face de râs şi prin aroganţa stridentã, care demascã, de fapt, complexele de inferioritate—şi autodeprecierea. Într—o orã a biruinţei, ortodoxia e încã foarte complexatã—şi scoate în faţã voci aşa de evident nepatristice, ca ale lui Paisie şi Pârvu.
Astfel de gafe şi bazaconii descalificã şi chiar denatureazã ortodoxia, fac din ea o ideologie retrogradã, o ideologie vrãjmaşã modernului. Aceste atitudini ridicole denatureazã ortodoxia, care devine o agenţie de propagandã înverşunatã împotriva cipurilor, vaccinurilor, sionismului, masoneriei şi papalitãţii—marotele vrãjmãşiei rãsãritene. Asemenea marote sunt degradante şi inacceptabile. Frapeazã tonul nepatristic al invectivelor şi vituperãrilor, ‘împrãştierea’. În acest fel, ortodoxia îşi devine propria caricaturã; iar cu astfel de exponenţi, nu mai are nevoie de adversari.