Criticilor mei

Ceea ce nu pricep este de ce afirmaţiile mele despre ‘comunitãţile academice’ au suscitat atâta indignare a forumiştilor. Din pãcate, eu vorbeam despre biblişti şi exegeţi, nu despre persoanele care scriu pe acest forum, şi a cãror susceptibilitate e neavenitã. Când cineva îi criticã pe unii teologi, e mult mai probabil sã se refere la Bultmann decât la … ‘alex.dumitrascu’. E cam penibil, dacã n—ar fi aşa de înduioşãtor. De unde atâta defensivitate? De ce vã simţiţi vizaţi?
Judecând dupã nivelul de burzuluire indignatã a forumiştilor, s—ar zice cã pe acest forum scriu membrii vreunei Comisii pontificale, sau mãcar savanţii Şcolii de la Bologna. Altfel, de ce sã se simtã vizaţi personal nişte forumişti la fel de simpli ca şi mine, şi printre care eu nãdãjduisem cã nu se va afla niciun Brown sau Bultmann. Când colo, ei, sãracii, s—au simţit vizaţi. Iar un alt forumist mã mai avertizeazã şi cã s—a enervat.
Ce spuneţi? Ce rãu e când cineva contestã consensul savanţilor; pãi de aceea i se şi spune, rãspicat, sã accepte pãrerile altora—nu sã le aibã pe ale lui proprii. (În general, aceste apeluri la conformare, unison, subordonare, etc., vin de la cei care au guriţa plinã de Vaticanul II. Vrem colegialitate, criticã, etc., dar ‘noi savanţii între noi’. Cineva remarca, umoristic, faptul cã în orice catolic, preot sau laic, progresist, se trezeşte cel mai autoritar zbir imediat ce cineva îi pune în discuţie ‘progresismul’, etc.. Însã nu voi mai spune nimic despre spiritul Vaticanului II, fiindcã, mai ştii, mã trezesc cã, pe lângã teologii pe care deja i—am mâhnit, pe acest forum mai scriu şi Pãrinţi de la Vaticanul II.)

Ceea ce se vede imediat este cã preopinenţii mei susceptibili nu s—au deranjat sã abordeze deloc ceea ce scrisesem eu (--vorbeam despre mode academice;--despre exemplul occamismului decadent;--despre ‘multe teze’, şi despre varietatea biblisticii de azi). Din neputinţã, inechitate şi lipsã de onestitate intelectualã elementarã, s—a preferat sã mi se atribuie generalizãri absurde, termeni ca ‘înfierare’, etc.. Nuanţãrilor pe care le propusesem, şi mersului în direcţia varietãţii şi pluralismului firesc, li s—a rãspuns, oţãrât, cu generalizãri opace şi mârşave procese de intenţie despre ceea ce ‘vrusesem’ eu sã spun.
Într—un dialog de surzi, eu am scris cã existã şi alte pãreri, şi mi s—a rãspuns cã aceastea sunt ‘alte pãreri’, ca şi cum eu spusesem altceva, şi cã de ce sã fiu crezut eu. Pãi tocmai asta e problema:--câtã vreme existã şi alte pãreri, venind de la Cardinali, preoţi, biblişti neaserviţi modelor academice ale zilei, nu trebuie sã li se vorbeascã despre o singurã pãrere credincioşilor, ca şi cum altele n—ar mai exista. Câtã vreme diversitatea existã, credincioşii au dreptul de a nu fi dezinformaţi.

Probabil cã la dv. n—a ajuns vestea, însã existã catolici (ca Amerio, Siri, Shehan, Ratzinger, Guitton, John McCarthy, unii laici, alţii preoţi, alţii credincioşi simpli) şi necatolici (Lewis, W.F. Albright, de ex.) pentru care multe teze ale biblisticii moderne sunt problematice, existã un semnificativ val de contestare. Dacã unele lucruri în biblistica modernã sunt ştiinţifice, nu înseamnã cã toate sunt astfel; iar ştiinţa însãşi cunoaşte moda, ipoteza, provizoriul. Analogia cu alte discipline ştiinţifice nu e sãnãtoasã—cum nu e nici îndemnul la creditare necriticã, obedientã. Anumitor savanţi nu le datoreazã niciun credincios, niciun credit—nu mai mult decât altora.
Eu vorbesc despre aceastã contestare intelectualã, şi mi se rãspunde despre ‘bunici’. Atâta rea credinţã, atât de prompt servitã, dovedeşte prezenţa ei în sânge.

Firi certãreţe, nedeprinse intelectual, preopinenţii mei preferã sã inventeze textul cãruia vor sã—i rãspundã. Te şi miri cum atâta studiu—biblic, la unul din ei; teologic, la un altul—n—a format mãcar deprinderea de a rãspunde, la obiect, textului scris, nu unor idei imaginare, atribuite celuilalt pentru raţiuni polemice.

În notã comic involuntarã, un forumist cu noţiuni aproximative de limbã românã îmi atrage atenţia cã este teolog [!!!!], pentru ca imediat un altul sã mã întrebe, ţâfnos, ‘cine fluturã diplome’. Pãi rãspunsul era ceva mai sus pe acelaşi forum. În general, mi—a plãcut faptul cã afirmaţiile mele au servit drept revelator.

Dle. Anton, bineînţeles cã nu la dv. m—am referit când vorbeam despre ‘complexe de superioritate’. Cum sã mã refer la dv.? Nu vã cunosc, n—am cum face astfel de aprecieri. Mã refeream la acei biblişti care, ca şi castã universitarã, se considerã mandataţi sã dea propriile lor ipoteze drept ‘adevãruri ştiinţifice’.
Vorbeam despre biblişti, despre savanţi, nu despre dv..
Biblia ca şi carte de studiu ar fi bine sã o aibã preoţii; experienţa îmi aratã cã nu e neapãrat aşa. Ar fi bine sã o aibã drept ‘carte de studiu’ toţi creştinii. ‘Pãrerea diferitã’ e una, afirmarea ei în numele unei declarative competenţe superioare e alta.
Sigur cã nu ‘trebuie sã mã credeţi pe mine’, ba chiar mi—ar displãcea s—o faceţi; de aceea rândurile mele nici nu vã fuseserã adresate. M—am adresat creştinilor care nu trebuie speriaţi cu fantoşa unui ‘consens al biblisticii actuale’. Ceea ce am spus este cã nici creştinii nu ‘trebuie sã vã creadã pe dv.’. Asta am arãtat: cã existã şi alte pãreri.
E stupefiantã duplicitatea dv.: când e vorba despre Siri şi Amerio, aceastea sunt ‘pãreri’ şi nu ‘trebuie’ sã mã ‘credeţi’ pe mine; când e vorba despre tezele biblistice al cãror propagandist vã faceţi, nu mai e vorba de pãreri, ci de concluzii ştiinţifice, iar credincioşii le datoreazã credit. Frumoasã atitudine, şi obiectivã. Ce nu vã convine e pãrere care nu trebuie crezut; ceea ce vã prieşte, e ştiinţã cãreia i se datoreazã credit. Da, vãd cum ştiţi sã acceptaţi ‘pãrerile diferite’.
Când vine vorba despre prejudecãţile dv., sunteţi apodictic şi nu admiteţi replica. Tot ceea ce le contestã e pãrere. Ceea ce vine de la bibliştii liberali este ‘ştiinţã’; ceea ce spun Siri şi McCarthy e numai ‘pãrere’, şi oricum dv. nu trebuie sã mã credeţi pe mine. Ei, vedeţi, asta le spuneam eu credincioşilor: cã nici ei nu trebuie sã vã creadã pe dv.. Ratzinger numea atitudini ca ale dv. ‘ecleziasticism rigid şi pozitivist’.

De greşit, pot greşi şi savanţii, şi bunicii. Bunicii au însã adesea mult mai mult bun simţ; sunt smeriţi şi inteligenţi, sau mãcar senini. Iar savanţii mãnâncã o pâine fiindcã bunicii plãtesc simbria. Asta are trebui sã—i facã pe savanţi mai smeriţi în exerciţiul lor. Asta e tot.
Nu ştiu ce are ‘predicarea Bibliei’ cu metoda istorico—criticã. Eu am auzit preoţi predicând Biblia bine; pe alţii, predicând—o mediocru, sau agramat, sau execrabil. Cunosc un vicar care se crede biblist şi confundã Fericirile de la Luca cu acelea de la Matei. De asta nu se poate vorbi global, în vrac. Existã diferenţe. Despre Biblie am aflat mai multe din cãrţile laicilor Bloy şi Claudel, decât de la oricare dintre preoţii catolici pe care i—am întâlnit. Dar de predicat Biblia, preoţii sã o predice, fiindcã asta le e meseria; iar ascultãtorii vor pricepe, sau nu, dacã o predicã bine sau prost.
Unii preoţi o vor predica bine; alţii, prost; alţii, mediocru. Aşa e lumea, aşa merg lucrurile; nu altfel decât în orice altã profesie.
Majoritatea predicatorilor catolici pe care i—am auzit, mai ales cei de o vârstã medie sau înaintatã, nu mi s—au pãrut în niciun fel contaminaţi de ‘cuceririle biblisticii’ care pe dv. vã încântã, dar despre care ei au, din fericire deocamdatã, numai o idee vagã. Ca şi alţi oameni, şi destui preoţi au suficient bun simţ încât sã nu ia drept ‘ştiinţã’ nişte speculaţii, oricât de modã. (Ca regulã generalã, matematicienii preferã sã—şi prezinte specialitatea drept poezie, chirurgii drept artã, iar bibliştii drept … ‘ştiinţã’.)
Bazaconiile pe care mi le atribuiţi, cu nestudierea Bibliei în seminarii, aratã reaua credinţã cu care mã citiţi. Ce legãturã are ‘predicarea Bibliei’ cu critica protestantizantã nu înţeleg, nici de ce pentru dv. sunt neapãrat legate. ‘Predicarea Bibliei’ e un cuvânt foarte larg, care acoperã multe forme de discurs. Dv. o echivalaţi cu un anume fel de a predica Biblia; faţã de el, eu şi bunicii avem rezerve.
‘Din tonul general al mesajelor Dvs s-ar parea ca nu mai trebuie sa se studieze Biblia in Seminariile noastre …’.
Fereascã Dumnezeu, dle. Anton! Poate eraţi foarte obosit când mi—aţi citit mesajele. Vãd cã—mi faceţi procese de intenţie, un alt procedeu al clericalismului. Dacã interpretaţi şi Biblia cu tot atâta onestitate sau perspicacitate ca pe mesajele mele, înseamnã cã mãcar aveţi de unde sã progresaţi.
Ceea ce ar fi trebuit sã înţelegeţi e cã, dimpotrivã, nu—mi doresc nimic mai mult decât ca preoţii sã predice Biblia, şi anume bine. Despre ce înseamnã acest ‘bine’ al predicãrii, am pãrerile mele, aşa cum şi dv. le aveţi pe ale dv..

‘Tonul general …’. Ei, pãi de ce sã spuneţi aşa? Vedeţi cã sunteţi maliţios? Eu vã fac dv. procese de intenţii?
Speculez eu astfel de concluzii prosteşti?
Ba dimpotrivã; eu cred cã şi un preot poate sã fie un om de conştiinţã.
De ce atâta defensivitate? Eu credeam cã dialoghez aici cu nişte creştini simpli, ca mine şi ca dv.; însã vãd, din susceptibilitatea cu care raţionaţi, cã vã simţiţi vizat personal de şarejele mele împotriva unor biblişti. Ceea ce, sã recunoaştem, ar fi cam nedrept faţã de acei biblişti. Doar nu credeţi cã mi—aş fi dedicat timpul, la urma urmei limitat, criticãrii dv. sau a altor ‘teologi’ de pe acest forum.

Singurele lucruri care trebuiau înţelese din ceea ce scrisesem eu erau cã:--nu existã un consens al teologilor catolici în ceea ce priveşte valoarea anumitor rezultate ale criticii biblice şi nivelul ‘ştiinţific’ al acestora;--cã biblistica de orientarea pe care o promovaţi dv. este considerate problematicã de oameni ca Siri, Shehan, Ratzinger, Amerio, John McCarthy, ale cãror pãreri sunt cel puţin la fel de concludente ca ale dv.;--cã bineînţeles credincioşii au dreptul sã ştie cã acest consens biblistic nu existã, cã existã dezbateri şi contestãri, şi cã opinia lui Amerio şi Ratzinger, nu numai aceea a dlor. Anton şi ‘alex.dumitrascu’, care nu vorbesc în numele Bisericii, de vreme ce consensul nu existã iar contestãrile autorizate nu lipsesc;--cã şi dacã un consens cvasiunanim ar exista, el poate sã nu însemne mai mult decât acela al scolasticilor din sc. XIV sau al neoscolasticilor de catedrã preconciliari—fenomene culturale mãturate de istorie;--cã nu, credincioşii nu ‘trebuie’ sã crediteze pe nimeni în aceste domenii, şi existã motive de a crede cã statutul ştiinţific al multor teze şi concluzii ale biblisticii actuale este problematic şi foarte ‘neştiinţific’.
Acestea sunt cele cinci puncte ale afirmaţiilor mele (nu existã consens; existã ‘alte pãreri’, cum vã place dv., ale unor contestatari semnificativi; credincioşii au dreptul sã nu fie minţiţi cu imaginea unui pretins consens; un consens universitar nu înseamnã mereu mare lucru, v. Occam, Tetzel, majoritãţile erorii; credincioşii nu datoreazã niciun credit modelor intelectuale, oricât ar fi aceastea de epatante pentru cei care au nevoie sã se ascundã în bezna consensului factice.
Asta am scris eu, nu nãsãrâmbele pe care mi le atribuiţi din aceeaşi lipsã de onestitate intelectualã care vã face ca, atunci când eu scriu despre Ratzinger şi Siri, sã—mi rãspundeţi, cu orgoliul parvenitismului intelectual, despre bunici.
Dacã nu ştiţi ce—a spus Shehan, admiteţi asta, nu replicaţi cu batjocura nesãratã la adresa ‘bunicilor’, care sunt, în credinţa lor, mult mai profunzi şi clarvãzãtori decât atâţia preoţi de azi. Apelaţi la diversiuni din aceastea infantile şi la procese de intenţie despre ‘tonul general’. Vãd cã nu sunteţi capabil nici de o confruntare intelectualã bãrbãteascã, nici de ‘acceptarea unor pãreri diferite’. Dacã îmi cereţi mie sã accept pãreri diferite (ceea ce şi fac, doar cã nu vreau ca ele sã treacã drept CONSENS CĂRUIA I SE DATOREAZĂ ‘CREDIT’), acceptaţi şi dv. ‘pãrerile diferite’ ale unora ca biblistul McCarthy, de ex.. Lipsa de onestitate intelectualã v—a fãcut sã încercaţi sã prezentaţi ceea ce e numai ‘pãrere’ ca pe un consens cu valoare ştiinţificã.

Vorbiţi, cu mult dispreţ şi cu aroganţa semidoctului, despre ceea ce cred ‘bunicii’. Eu însã nu despre ceea ce cred bunicii am scris, ci despre ceea ce au crezut unii preoţi ca Shehan şi Siri. Nu ştiu de ce au trebuit aduşi bunicii în discuţie. Eu cel puţin am putut da nişte nume, Shehan, Amerio, Siri, Ratzinger; dv. vorbiţi, vag, despre ‘savanţi’. Care? Sunt numai de—un fel?
Ceea ce spuneţi miroase a clericalism de o speţã care nu e foarte admisibilã; susceptibilitate, aroganţã, procese de intenţii, rãstãlmãcirea şi forţarea cuvintelor altora …. Nu prea sunteţi om al dialogului, şi vã daţi pe faţã prea uşor; repet, poate sã fie şi oboseala …. Vedeţi lumea în tabere (preoţii şi cei care le ‘datoreazã’ credit necritic, aprioric). Sunt unul dintre catolicii care nãdãjduiesc sã vadã lichidate aceste nãravuri.
‘Savantii (care totusi, studiaza serios Biblia, si nu pot fi acuzati de necredinta)’. De ce sã nu poatã fi? Fiindcã spuneţi dv.? Şi despre care savanţi vorbiţi?
Dacã îmi cereţi sã ‘accept şi alte pãreri’, fiţi gata sã acceptaţi şi dv. critici la adresa propriilor pãreri. Relaţia aceasta trebuie sã funcţioneze în ambele sensuri. Spuneţi cã nu aveţi complexe de superioritate, însã vorbiţi cu dispreţ despre bunici şi credinţele lor. Ei, acceptaţi acum şi dv. alte pãreri şi evidenţa cã existã câţiva catolici pentru care lumea credinţelor bunicilor e mai aproape de adevãr decât mediocritatea cu ifose a unor aroganţi. Din nou, mã refer la acei savanţi al cãror scop în viaţã şi justificare de sine e şicanarea credinţelor pe care bunicii le aveau.
Preoţii sã predice Biblia, iar dacã o predicã prost, sã accepte corecţii, fiindcã dacã meseria le e sã predice Biblia, atunci sã se aştepte ca eşecurile sã le fie semnalate.
Tocmai exemplele de preoţi defavorabili exegezei moderne, sau critici sau reticenţi faţã de ea, dupã caz, ar fi trebuit sã vã indice cã nu sutana face pe teolog şi cã ridicarea deasupra metehnelor clericalismului este un merit individual. Cu alte cuvinte, existã preoţi pentru care preoţia se aflã în dependenţã de Tradiţie.

Vãd cã vã place sã vã ascundeţi în grosul majoritãţilor: ‘noi preoţii’, etc.. Dar opoziţia e falsã şi artificialã. Nu toţi preoţii gândesc, din fericire, ca dv..
Dacã aţi fi avut buna credinţã de a—mi fi citit mesajul, aţi fi vãzut cã citam aprobativ pe unii preoţi, numiţi Shehan, Siri, Ratzinger şi Gilsdorf. Preoţi erau, sau sunt, şi ei. Aşadar, ‘oamenii de ştiinţã şi teologii’, cum spuneţi, nu sunt deloc de aceeaşi pãrere unii cu alţii, câmpul de studii e divizat, iar creştinul nu ‘trebuie’ sã le dea credit unora dintre ei, în mod aprioric. Repet din nou cã mã refer la ‘oameni de ştiinţã şi teologi’, nu la dv..
Nu e vorba de pãreri care ‘îmi convin’ (ce expresie!). Este vorba despre imperativul de a nu se crea nici impresia unui fals consens al bibliştilor (al cãror purtãtor de cuvânt aţi fi tocmai … dv.), nici impresia unei obligativitãţi a concluziilor hazardate ale ‘oamenilor de ştiinţã’ (‘trebuie sa le dati credit oamenilor de stiinta si teologilor’—nu, nu trebuie; nici lui Occam, nici lui Biel, nici bibliştilor demitologizanţi, nici chiar dv.; nimeni nu datoreazã unor universitari sau preoţi asentimentul cuvenit dogmelor).
Vã convine sã aduceţi discuţia la nivel de ‘bunici’; nu vã place sã discutaţi la nivelul ideilor lui Siri şi McCarthy, preferaţi sã creaţi diversiuni, vorbind despre … bunici, şi atyribuindu—mi mie, cu o lipsã de perspicacitate care ne mâhneşte, tot felul de simplisme despre infailibilitatea bunicilor.
Cu un simplism deconcertant, îmi atribuiţi, nu se ştie de ce, ideea cã … bunicii nu …’greşesc’ [??]. Ba da, greşesc, mai ales când nu—şi ceartã nepoţii pentru ideile ‘avansate’ cu care vin din instituţii de învãţãmânt teologic.
Dacã aţi cunoaşte lumea bunicilor, aţi şti cã, în noaptea ignoranţei lor, mulţi dintre ei resimt cu durere acest mod arogant al unor preoţi ca dv. de a vorbi despre ei şi despre pãrerile lor. Uitaţi de unde aţi plecat.

Când Ratzinger îşi numeşte analiza ‘INTERPRETAREA BIBLICĂ ÎN CRIZĂ’, ar trebui sã fie evident ‘entuziasmul’ pe care—l are faţã de rezultatele biblisticii de azi. Chiar din primul paragraf al studiului sãu, Ratzinger spune cã ‘a vorbi despre criza metodei istorico—critice azi e practic un truism’. Iatã de ce credincioşii ‘nesavanţi’ nu trebuie sã—i crediteze pe profesorii de studii biblice aşa cum ar credita pe un profesor de chirurgie, sau de fiziopatologie, sau de chimie anorganicã.
‘Exegeza a avut mari înfãptuiri, dar a dat naştere şi unor mari greşeli. Mai mult, acestea din urmã au ajuns în oarecare mãsurã dogme academice’ (Ratzinger).

Un forumist afirmã cu seninãtate şi aplomb cã este teolog. Însuşi modul acesta de a pune problema exclude orice lãmuriri sumplimentare. Din definiţia datã de mine, trebuia sã fi înţeles cã tocmai cei ca el nu sunt ‘teologi’. Pentru teologie nu existã certificate de studii; sã nu confundãm nomenclatorul de profesii cu cuvântarea despre Dumnezeu.
Ei, teolog e Grigore Nazianzenul, sau mãcar Congar, nu un forumist cu noţiuni şubrede de limbã românã.
Stupefiantã este sfruntarea cu care acest interlocutor, care e incapabil sã scrie correct numele lui Ratzinger (‘Ratzingher’), îmi atribuie mie termenii de ‘condamnare, infierare sau revolta’. Ei nu apar nicãieri în ceea ce am scris eu. Deasemeni, ei ţin de un gust literar fetid (‘înfierare’), care—l caracterizeazã pe indignatul şi ultragiatul meu interlocutor.
Mãrturisesc cã n—am înţeles de ce nu l—am numit bine pe Ratzinger, însã pânã una alta, nici nu aştept explicaţii de la cineva care îi scrie numele greşit.
Pe Rahner îl numesc Rahner, pe Bonhoeffer îl numesc Bonhoeffer, pe Kallistos Ware, Kallistos Ware, iar pe Ratzinger, Ratzinger. Nu vãd ce e de minunat aici.
‘Lectura sau cel putin recenzia documentului’ este o expresie foarte stranie, implicând cã recenzia ar fi … mai puţin decât o lecturã. Faceţi exerciţii de vocabular şi de scriere a numelor strãine, înainte de a mã fulgera pe mine. Deasemeni, nu vãd cum un alineat, scris de Ratzinger cu o binevenitã prudenţã, ar ‘demonstra’ cã el acceptã în vrac rezultatele biblisticii moderne sau cã nu are atitudini critice faţã de rezultatele acesteia. Faptul cã respectivul forumist vorbeşte de ‘înfierare’ aratã dezolantul orizont mintal din care vorbeşte.
Iar înainte de a se minuna da faptul cã eu l—am numit pe Ratzinger, Ratzinger, ar face bine ca, prin exerciţii rãbdãtoare de scriere, sã elimine acel urât ‘h’ din grafia numelui (‘Ratzingher’). Deasemeni, sã vadã cã ‘recenzia’ nu e ‘mai puţin’ decât ‘lectura’. Familiarizaţi—vã mãcar cu vocabularul limbii române.
‘Dovedirea’ cu un citat a atitudinii de admiraţie fãrã rezerve a lui Ratzinger faţã de biblistica modernã e un sofism aşa de pueril cã nici nu meritã demontat (‘deschidem cartea şi vedem cã la pagina 5 nu scrie ceea ce scrie la pag. 10’).

Persoanei care, cu neaoşã indignare proletarã, mã avertizeazã cã se enerveazã, îi recomand Diazepam sau exerciţii de relaxare. În rest, de enervarea dv. mai pot eu.