STREINU, ANTIAVANGARDIST (APROAPE) MILITANT

STREINU, ANTIAVANGARDIST (APROAPE) MILITANT

Streinu, bãiat totuşi ĩnzestrat corespunzãtor, se face de râs şicanându—l pe Panã şi vrând sã—i umileascã pe avangardişti; de altfel, cronicile lui Streinu produc impresia cã acesta ar fi fost un antiavangardist—gata sã taxeze drept teribilism orice neconvenţionalitate. De ex., citeazã undeva o montanã izbutitã a lui Panã—cu aerul cã—l face de râs pe poet. Şi nu numai atât—Streinu denunţa avangardismul pe toatã linia, ĩn toate manifestãrile lui—ceva foarte lovinescian, foarte ĩn tonul maestrului, ceva ca de la Lovinescu citire.
Ĩn altã ordine de idei, ĩmi dau seama cã lucrurile adunate ĩn acest v. 5 al PAGINILOR ... sunt lucruri cam de mâna a doua, de care poate nici Streinu nu era aşa mândru, şi care nu—l servesc cine ştie ce. Iar câteodatã maliţia şi reaua—credinţã deliberate, voinţa de a şicana sunt evidente.
Alte pagini culese aici sunt foarte dezlânate—cârpãcealã detestabilã.
Scrierile ambiţioase ale lui Streinu nu—s, fireşte, aşa.
Douã concluzii sunt posibile pentru faptul cã existã un contrast marcat ĩntre scrierile lucrate ale lui Streinu şi aceste contribuţii ocazionale:--este posibilã decepţia, dezamãgirea—datã de faptul cã nici cei pe care—i stimãm nu scriu foarte bine ĩn mod spontan, ci ajung la rezultate notabile prin prelucrare, etc.—pânã şi cei ca Streinu au nevoie de efort pentru a ajunge la ceva izbutit;--este posibilã şi ĩncurajarea: reuşita literarã devine, din acest punct de vedere, ‚explicabilã’—ea nu e produsul ‚inspiraţiei’, ci al efortului şi al inspiraţiei—reuşit e ceea ce e prelucrat, lucrat.