Citind o antologie a prozei scurte de limbã germanã reflectez asupra faptului cã expresionismul câtorva din aceste proze scurte ar putea fi o expresie a dezechilibrului constitutiv al sufletului german. Acest expresionism apare cu atât mai caracteristic cu cât el este cumva sui generis, neprogramatic, o notã spontanã, nedeliberatã—un instinct, dacã vreţi, pentru aspecte şi laturi groteşti. Pare o tendinţã, o ĩnclinaţie a minţii, un Nord estetic regãsit spontan. Alteori, ĩn literatura germanã, decoraţiunea este una pervers—grotescã: aşa ca la Bőll şi Grass. Dar eu vorbesc acum mai cu seamã despre grotescul neprogramatic, aflat ca din ĩntâmplare—adicã, de fapt, cum aţi şi ĩnţeles, deloc din ĩntâmplare, ci ĩn virtutea unei tendinţe sãdite adânc. Insolitul gãsit de germanici este mai puţin fabulos şi mai mult grotesc.
Bineĩnţeles, acum, cã expresionismul literar nu se reduce la grotesc; ĩnsã acest expresionism el ĩnsuşi desemneazã o formã patologicã, intrinsec patologicã, a romantismului, un romantism decadent şi dezabuzat.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu