Din viaţã

Joi seara, fumat, cola, noul, cinã, baie, frig, vreme.

Sapiditatea riturilor şi reprezentarea emoţionalã.
‘Tradiţia’ nu şi—o poate reprezenta decât fiecare pentru sine, prin strãdanie, strãduindu—se conştient—şi, într—o oarecare mãsurã, şi pentru alţii—însã indirect, prin sugestie, ca impulsionare, nu în vrac, nu ‘la conservã’, nu ‘pe tavã’, nu ‘gata servitã’, ci numai ca un ajutor. Însã la Tradiţie—şi la adâncul semnificaţiilor autentice—trebuie sã ajungã fiecare pentru sine, prin strãdania sa indivizibilã. Reprezentãrile greşit comunitare tind sã eludeze necesitatea strãdaniei individuale—ceea ce fac prin mine, cu ceva ajutor de la alţii. De ex., aflarea scrierii lui Marcu, de cãtre Sf. Simeon—act personal.
Vin.: baie, fumat, cola, lecturi.
Dinafara graniţelor canonice/ confesionale.
Hãrţi, geografie anticã, biblicã (gând inspirat de explicaţiile despre fenicieni din predica lui Anania). AP (dramaturgia)& tarabe (cvasinecunoscut)& reputaţia memorialisticii (cu faimoasa ‘Rotondã …’). Histrionismul. Grosolãnia. Calomniile. Neaoşisme. Predici rostite de laici; infatuatul, ‘premiantul’. Vin. seara, ascult predica lui Anania (despre femeia fenicianã).
Dezmãrginirea.

Grobianul Anania, batjocorind cordialitatea lui Crihãlmeanu—şi spurcând Nicula; aerul de mistreţ, tenace, robit tuturor patimilor, vocea hormonalã şi rugoasã, intonaţia de scenã. Tupeul, neobrãzarea, batjocura de ultimã speţã. Existã ceva neruşinat, ca de mistreţ, în neobrãzarea tenace a acestui dezmãţat—aşa de calomniat.
Sb., am stat şase ore în gardã, nemaimergând dupã cãmãşi. Mi—a pãrut rãu cã am anunţat despre gãrzile rezidenţilor.
Sb. seara, ascult ‘Învierea Domnului’ a lui Teofil; ceva destul de dezlânat, cu greu suportabila intonaţie sibianã—fãrã gânduri prea adânci despre ‘încredinţarea de Înviere’. În general, lucruri vagi, dezlânate, divagaţii, ceva cam fãrã şir.
A şti cã depind de Cel care a biruit moartea—care a biruit şi mormântul, şi groapa, şi vãgãuna stricãciunii.
Substratul metafizic şi extrinsecismul neoscolasticii, extrinsecism silnic, abolit prin ‘Noii teologi’—şi, înaintea lor, prin pionierii modernismului antebelic. GS, adecvarea, ceea ce convine.

Dum., citesc nişte capete ale Arhim. Teofil: ‘Despre rugãciune’—câteva din ele, de o fineţã şi perspicacitate neobişnuite—acelea despre rugãciune, practica rugãciunii, natura luminii necreate şi postúrile de rugãciune, postúrile acelea prescrise (şi, odatã, interzise, proscrise).
Spectacolul cabotinismului gros de care era capabil Anania, batjocura lui sfruntatã, neobrãzarea de mahalagiu, obrãznicia ostentativã şi lãfãitã.
Arhimandritul Teofil citit îi e net preferabil aceluia ascultat. Scrisul, transcrierea îl avantajeazã. Câştiga prin transcriere. Cuvântãrile audiate par dezlânate şi cam incoerente şi nişte înşiruiri aleatorii de platitudini pioase.
Am decis pentru practica a trei forme literare—eseul (Ralea), articolul, analiza (Beuve), cuprinderea de ansamblu şi analiza la obiect—şi ‘capetele’ (poetul şaizecist şi bedefilul). Însemnãtatea afirmaţiilor e de fapt fãrã vreo relaţie cu anvergura scrierii.
Dumnezeu e humusul existenţei noastre. ‘Tomismul existenţei’—nu e o nãscocire a sc. XX; schimbarea de accent, sau reaccentuarea.
Ca realizare, blogul meu, adicã eseistica—gândirea şi simţirea—mea, impulsul de a scrie, de a gândi şi a scrie.
Clericalizarea şi monasticizarea creştinismului. Ascetismul. Apusul catolic a preferat celibatul, nu monahismul. Când rãsãritenii vorbesc despre prioritatea monahismului, ei nu se referã la celibat. E o unilateralizare—şi o tendenţiozitate. Existã o unilateralitate—şi chiar o deformare—în aceastã clericalizare şi monasticizare forţatã.

În mod pervers, ţintesc numai irealizabilul.

Aşteptarea misticã presupune rugãc., dietã, ritm, lecturi, menaj, etc.. Adicã, un anume tonus—şi o tonicitate.
Puterea. Cei ‘puternici’. ‘Prin foc şi sabie’.
Renaşterea ortodoxiei—schiţatã şi demaratã în sc. XVIII—s—a fãcut pe coordonatele spiritualitãţii neptice, isihaste, identificatã, între timp, cu cauza anti—latinã, cu asprimea polemicii anti—latine.

Cartezianismul existenţial al tinereţilor lui Noica. Sapiditatea. Gustul (GS, SK—aprecieri). Prezicerea unui antrenor; averea, familia. Ca tânãr, CN avusese perspicacitatea de a da gust şi insipidului, de a reabilita literar anostul.
Dacã e de ales între Daniélou şi Romanides. Cârpãceala şi veleitarismul, însãilarea. De fapt, ‘fiind de ales între unul şi celãlalt …’. Alternativa pare obligatorie—alegerea, vreau sã spun.
Gândul la Deipara—azurul însorit.

Atitudinea filozoficã a tânãrului Noica era un cartezianism existenţial; valoarea literarã a eseisticii lui de tinereţe au remarcat—o şi Paleologu, şi Munteanu, şi George. Dincolo de gazetãrie, când vorbesc despre eseisticã mã gândesc la Ralea şi Eliade, la tânãrul Noica şi Marcel—în chiar aceastã ordine. Deteriorarea literarã a lui Noica, declinul, împovãrarea cu balastul pedanteriei.
Noica şi—a amintit mereu cu bucurie şi gratitudine despre Descartes, ca acela prin care a intrat în filozofie, în studiul filozofic. Cu vremea, maturizându—se, a realizat, presupun, cã fãcea prea mare caz de Descartes, de filozofia şi semnificaţia lui Descartes; nu ştiu cu ce a rãmas de la acesta. Tinereţea cartezianã a lui Noica. Apoi, împovãrat de jargon.

Rufe.
Douã tricouri albe, douã pullovere (unul alb, celãlalt verde), o cãmaşã.
Preferinţa divinã pentru mijloacele neînsemnate, pentru ceea ce pare neînsemnat.
La Missã, la cuminecare, s—a cântat, în latinã, ‘Sufletul Lui Hristos’ [‘Sufletul Lui Hristos, sfinţeşte—mã; trupul Lui Hristos, mântuieşte—mã; sângele Lui Hristos, îmbatã—mã; apa coastei Lui Hristos, spalã—mã.’] Am ajuns abia la Kyrie şi Gloria. Versetele din VT de—abia m—au atins; ca şi ieri searã, Lecţionarul nu m—a prea atras. Am fost mai atent la fete. Câteva erau vrednice de luare—aminte.

De joia trecutã, am reluat deprinderea platonicianã: mersul zilnic la Missa matinalã. O numesc platonicianã, fiindcã e inspiratã de practica ierurgiştilor vorbitori de greacã. Ieri searã, dum., gândul la imnul ‘Sufletul Lui Hristos, sfinţeşte—mã’ a trecut la Înviere, favoarea Lui Dumnezeu, ‘justificarea’ sau necesitatea, motivarea Învierii, Enoh, înãlţaţii VT, giulgiul şi bandajul care lega falca, mâinile încleştate de agonie ale bunicii mele—şi lacrima ei, pe un obraz mort. Serile mã aşez în pat devreme, ca sã mã rog, sã rostesc câteva Mistere ale Rozariului, sã reflectez, sã hotãrãsc.
Ca de la (--ca acte ale lui--) Simmel, Gracq.
Dimineaţã mã gândeam la bãrbaţii cu suflete gingaşe—ca evreul berlinez Simmel şi discipolul lui francez, evreul Marcel—delicaţii, suavii, finii. Nu momente de delicateţã, ci conduita lor obişnuitã.
Deasemeni, reflectam la învierea lui Lazãr—prefigurare, în chipul resuscitãrii unui cadavru, a Învierii—şi, poate, ‘povestire teologicã’ (am impresia cã relatarea existã numai la Ioan Teologul). Învierea lui Lazãr nu e aceea despre care vorbeşte Sf. Pavel—ci resuscitarea unui cadavru, revenirea la viaţa biologicã; s—a remarcat cã, din acest moment, al învierii, al chemãrii lui din morţi, Lazãr dispare din cronologia evanghelicã, nu are nicio mãrturie consemnatã. Bineînţeles, existã şi alte învieri de acest fel în NT; ele nu sunt încercãri la întâmplare, cãci Iisus ‘prelua’ fiecare caz ce Îi era înfãţişat, nu alegea, şi nu exista, cred, nicio epidemie de morţi clinice în acele locuri şi vremi. Ca sã fi fost trezirea din morţi clinice, ar fi însemnat ca, din cazurile ce Îi erau înfãţişate la întâmplare, aleator, în unele, Iisus sã izbuteascã, iar în altele, nu; însã El reuşeşte în toate, nu numai în unele.
Un ideal de puritate a eseisticii: Ralea şi Eliade, Noica şi Marcel, Simmel şi Gracq. Gazetãria. Gazetãria deghizatã. Filozofia experimentatã, trãitã: Bradley şi LF, la GM. Nu etichetele. LF, KB şi DB la romanciera americanã.
Luni: fumatul, de la 6.

Citesc eseurile critice ale ‘sclavilor din minele de diamant ale Golcondei’—care redau gustul cititului de romane, de ‘ficţiune’, cum se zice, cu un cuvânt care nu îmi place; joi seara, fumat, cola, cinã cu pilaf, pui Shanghai şi sarmale.
De la începutul anului, am citit câteva pagini ale unui atonit (scurte portrete de monahi din vremea noastrã), nişte pagini ale unui roman SF, şi câteva pagini ale unui tratat nemţesc de teologie.

Azi, vin., am ajuns la Missã la rugãciunile de cerere de dupã predicã.
A aprecia mai mult atitudinile şi comuniunile, ‘atingerile’, decât cuvintele. Oamenii care se iubesc nu au nevoie sã şi—o spunã.
Ieri şi azi am întârziat mult la Missã—ieri am ajuns la predicã, iar azi, la ‘rugãciunea credincioşilor’—cererile care urmeazã predicii.

Pustiul şi rarefierea. Dezlânarea. Luni începusem bine—casã, factura.
Ceea ce trãiesc eu de 9 ½ l. e un coşmar care nu se sfârşeşte.
Ce sã citesc.
Din nou neinspirat—pânã şi la alegerea periilor.
Impresia fãcutã.
Dâra.
Acea literaturã amarã, nãscutã din blazare şi dezamãgire. Literatura dezamãgirii.
Seara, la Missã, vicarul i—a citat pe Sf. Grigore Dialogul (Dumnezeu l—a fãcut pe om cu limite, mãrginit), ‘Drumul’ şi pe Sf. Ioan Zlataust (din tratatul despre rugãciune: flori şi rugãciuni).

Criteriul. Vremea. Fusta.
Dum., la Missã, bruna, şatena, şatena picantã. Mâncarea—azi, ieri. Cola rece. Salatã; cremwurşti, cotlete sau ceafã de porc. Cafele—fumat—cola—lecturi. Duş. Cafele. Orã. Vremea. Gabi J. cu fosila ei, ceva deprimant, aerul porcin al javrei. Criteriul—gândul criteriului de deosebire. Izbânda mea. Obrajii—aniversarea—2 l.—vin., simbolic—gândul obrajilor: 10 z.. Obez—brizã—vremea—fusta—10 z.—2 z.. Tel.: azi—tarabe—vremea—mâncarea—cafele—cafele, fumat, cola, lecturi—cola rece—mâncarea, azi, ieri—salatã de boeuf, cremwurşti, cotlete sau ceafã de porc—cola rece—cafele, fumat—lecturi. Neamţul& Lit.. Tuns. 3 s.. Bruna de dum.: 4 s.; azi. Lit., tuns—3 s.. Tel.—azi. Orã. Tarabe. Vremea. Fustã. ‘Preluat’.
Tarabe. Cafele. Fumat. Marţi—vin.. Vremea.
Cinã. Fumat. Bucurii. Obez. Ocazie, tel., aluzii, intrarea& neamţul. Gerul.
Joi. 2 z.. Misse. Nevrozã de eşec. Bilete. Ed..
Obrajii. Aniversarea. 2 x a glumi. Douã glume (furtuna; joi). Ziarele—ed.. Ce sã citesc.
6 vols.—2 x hram—2 x P.—2 x ed..
Romanciera americanã care îi discuta, scriind despre un preot, pe Barth, Feuerbach şi Calvin. Gândurile preotului despre aceşti autori erau, probabil, chiar gândurile romancierei. Existã vreo cinci autori despre care scrie ea adesea—Calvin, un teolog american din sc. XVIII, Feuerbach, Barth şi Bonhoeffer.
Joi—cafele, aluatul—orã—vremea, tarabe, cinema. Vin.: plânsul, cafeaua cu lapte, aparatul, blitzul, bateria. Luni—muzicã. Marţi—ciocolatã adusã de ea. Trufele. Lichiorul& actul.

Dupã CT, nu existã o unitate biologicã, ci spiritualã, informaţionalã, a organismului. Unitatea organismului trebuie cãutatã în psihism, în etajul psihismului. Explicaţiile privind funcţiile organismului ţin de psihism, de unitatea psihismului. Cu alte cuvinte, unitatea funcţionalã a organismului nu e una de tip material, ci informaţional. Ceea ce admiteau şi marxiştii, numind informaţia o a treia dimensiune a realitãţii, distinctã de celelalte douã. Pânã şi marxismul devenise informaţional.
Luni—fumat, cafele, cola, mâncarea (tobã şi cremwurşti). Expresia nestânjenitã, neîngrãditã, nerestricţionatã, spontanã.
Vremea. Fumat—cafele—cola. Mâncarea. Casã. Ritm. Ce sã citesc. Tel.—azi—orã. Femeile. Muzica. Impresia fãcutã—vin..
Abia azi am cãutat ceva de citit despre doi autori apreciaţi de catolicii post—conciliari; despre Quoist am aflat cã era un preot francez, iar despre Phil Bosmans, scriitor care îmi era recomandat în ’97, am gãsit numai un articol olandez, din care rezulta cã e vorba despre un preot, cred, olandez. Mã întrebam, de o vreme, cine sunt cei doi—şi ce au mai scris. Eu îi clasasem drept anoste surogate post—conciliare, religie ziaristicã şi aspiraţii parohiale. Oricum—nu sunt nici mai de dispreţuit, nici mai incompetenţi religios, nici mai convenţionali decât atâţia schismatici autori de maculaturã religioasã. Abundã şi literatura religioasã rãsãriteanã în asemenea scriitori. Astfel de anexe cvasiliterare ale literaturii, de maculaturã religioasã, polueazã piaţa tuturor confesiunilor.
‘Nu mai flirta cu Dumnezeu’. Sau; ‘Înceteazã sã mai flirtezi cu Dumnezeu’.

Foarte pãtruns de superioritatea intelectului feminin, care nu interferã negativ cu ampla lor emoţionalitate şi omenie.
Privat de cunoaşterea femininului; atmosfera astringentã, de asexuare, de crispare.

Azi, seara, dupã gardã, trei pachete de ţigãri; azi am cheltuit mult—pizza, ţigãri, ceafã şi cotlete de porc, pâine, tarabe, ziarele—ed..
Altfel—descurajat, amar, melancolic, cu gânduri negre, sumbru, vindicativ, crispat de duşmãnie; cheltuirea pentru ţigãri o atribui celor patru femei—Miledy, care ‘a intervenit’ (execrabil, dupã vechiul tipar), colega ei, Elena (care, azi, nu mi—a rãspuns). Mãcar le atribui lor faptul de a cheltui pe ţigãri. Cãrţile—şi tontul nepriceput, bleg, neisprãvit, aerian, aiurit. Aerian, bleg.
Aşa cã încep fumatul la 7 ¾; acesta ar putea sã fie şi un jurnal al fumatului.
La tel., Elena îmi spune cã acuma vine la Iaşi, acasã; mai avea ½ orã pânã în Iaşi. Îi spun cã, profesional, mai sunt şi alţii în halul meu.

Decontul multor cruzimi, violenţe şi brutalitãţi, al multor necuviinţe. Al prigonirii celor fãrã apãrare. Al închiderii voluntare dinaintea apelului suferinţei. Al plãcerii de a cãlca în picioare.
Tristeţea blândã. Limpezimea tristeţii blânde.

Vin., despre casã, investiţii, expatriere, Belgia şi atestate. Naşa. Concediul, fentarea. Magazine. Biscuiţii.
S—a intrat într—o rutinã a eşecului, a delãsãrii, a risipei şi umilirii, a neputinţei şi irosirii; se dã chix în fiecare mod posibil, rând pe rând.
Gândul de a citi mãcar nişte romane scurte.
Facerea de râs în vãzul tuturor. Ajungerea de pominã.
‘Rebecca’, ‘Jane Eyre’ şi ‘Pe aripile vântului’. Romanele femeilor. ‘Rebecca’ e, pentru unii mãcar, ‘Jane Eyre’ a sc. XX—pe potriva unui veac mai îngãlat şi mai anost. Mie ecranizarea ‘Rebeccãi’ mi s—a pãrut detestabilã. Melodrama ‘Rebeccãi’ e mai îngãlatã şi mai clisoasã. Dincolo de evidentele diferenţe de înzestrare literarã, Dra. Brontë era victorianã fãrã efort, pe când Dna. Du Maurier, pe o treaptã literarã inferioarã, se strãduia sã fie neovictorianã. Marele roman al victorienelor a avut drept continuare o literaturã melodramaticã, uneori cvasiliterarã, abia puţin deasupra pastişei.
Lucrurile nu s—au putut face cu simplitate—ci s—a recurs la vechiul oligofrenism. Orgoliul. 9 ¾ l..