Adevărata eleganţă literară este eleganţă mai mult la nivelul funcţiei decât al formei, o calitate subtilă, din plan second, din planul raporturilor, o funcţie spirituală şi de atitudine care cere tocmai emanciparea de planul prim, al formei, al bornării şi al decoraţiunii. Adevărata eleganţă vizează ceva mai ĩnalt, şi constă mai degrabă ĩntr—un farmec şi armonie ale ĩntregului, ale coordonării, ale abordării, este ea ĩnsăşi o eleganţă la mai multe nivele—ĩn atitudine, expresie, gândire şi construcţie. Asta face ca o scriere să fie definită drept cu adevărat elegantă.
Uneori, expresia literară ca atare ar putea trece drept elegantă—ĩnsă ĩntregul şi construcţia, ca şi gândirea secretă, sunt clisoase, haotice şi vraişte.
Eleganţa reală pretinde o trecere dincolo de element—ĩn spirit, un gust mai ĩnalt, o fineţă mai puţin accesibilă şi mai ascunsă.
Eleganţa n—ar trebui confundată cu caricatura ei; iar faptul că există caricatura nu face ca originalul să fie derizoriu.
Eleganţa literară nu e eleganţa mioapă a formei frumoase—ci, mai degrabă, a funcţiei libere—ceea ce remarcau oameni ca Beyle, Nietzsche, Lampedusa, Tresmontant.
Este o superioară ĩnzestrare nesuperfluă—şi nu ornamentarea, ĩnzorzonarea.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu