Din viaţã

THE DARK EYES OF LONDON, reprezentativ pentru filmele fãcute de Lugosi—şi pentru cinemaul gotic interbelic, aici cu ceva nonşalant haz britanic—notabil pare ceva din oribilul de vodevil al laboratorului şi al procedurilor dementului ‚Orloff’—de fapt, cârpãcealã, ceva ĩnsãilat. Karloff e un actor mai respectat, mi se pare, dar mai puţine din filmele lui circulã ĩn domeniul public. Lugosi e cel cu masca mai kitsch, cel mai decrepit şi deraiat, cel considerat mai nãtâng şi smintit, mai bizar—şi cel al cãrui film triumfal e unanim considerat un rateu.
Karloff e cel mai apreciat de avizaţi; cel care, uman, n—a deraiat; cel al cãrui prim film marcant e unanim admirat (--aşa cum primul film marcant al lui Lugosi e unanim dispreţuit—ca o anostã piesã filmatã); propria mea constatare e cã englezul ĩi era superior ca actor lui Lugosi; ĩn fine, filmele lui Karloff nu se gãsesc ca ale lui Lugosi.
Carierele lui Lugosi şi Karloff nu—s similare, ci ĩn contrast.
۞
Inversul, antipodul unei educaţii literare.
۞
Scopul artei este de a crea frumuseţe—creaţie, emoţie, experienţã.
۞
Scrisul e relaţionat cu ambiţie, compromisuri, trucuri, complaceri, etc., nu e ‚transcrierea unui flux mistic’. Nu e ĩnregistrarea dinamicii unor trãiri mistice, etc.. Scrisul ţine ĩn mod fundamental de ambiţie, nu de sfinţenie. Nu ştiu dacã se slujeşte de ambiţie, sau o serveşte, ĩnsã relaţia existã. Scrisul depinde de ambiţie, e condiţionat de ea. Nu—i cred pe teribiliştii nihilismului sever, de felul lui Valéry—care ĩn ceva credea—ĩn cariera lui, ĩn vanitatea personajului sãu public. E nevoie de ambiţie pentru a scrie.
۞
Ieri şi azi am citit [sic!] un forum Harlan Ellison—cioporul tâmpiţilor.
Prostia e un nãrav, nu o lipsã.
Prostia etalatã ĩn ‚cupoane’, ĩn vãluri groase. Proştii sunt egoişti, egoismul e concluzia prostiei, falsa ei agerime. Egoismul, invidia, agresivitatea.
۞
Intuiesc inegalitatea filmografiei lui Funès; pe de altã parte, moşul aparţinea complet clasei de ‚vedete’ detestate de corifeii Noului Val—clasa lui Baur, Raimu, Simon, Gabin, Fernandel, Bourvil, Philippe, Delon, Belmondo—‚egoiştii’, cei care concepeau filmul ca pe un ‚rol filmat’, ca pe ceva subordonat propriului lor rol, un panou. Pentru ei, filmul e garnitura rolului lor; spunând asta, ar pãrea cã mã oţãrãsc—de fapt, e ceva ce gãsesc din plin—fãrã a obiecta—ĩn Hollywoodul vechi—ca şi ‚ingenuitatea’ şi ‚lipsa de sens’, ca şi atracţiozitatea luatã ca atare—false defecte pe care le acceptãm ĩn filmele vechiului Hollywood. Vorbim de filme ‚fãrã un ĩnţeles’—dar ce ĩnţeles au atâtea mari filme hollywoodiene vechi? Iar dacã au unul, e convenţional, sau banal.
Interesul meu ĩn comedie (--cinematograficã sau teatralã--)—scenarii, roluri, piese—e cumva profesional, ceea ce face o documentare Funès şi mai binevenitã.
Ieri (vin.) am vãzut HIBERNATUS, şi azi am citit un articol francez vast despre Funès [iar azi şi ieri am citit un articol despre Lang—ĩnsã cam sumar; pe de altã parte, e consternant cã unii cretini se ĩntreabã, nedumeriţi, asupra cauzelor dezicerii de exuberanţã a lui Lang odatã ce a trecut oceanul ...—‚oare de ce la Hollywood n—a continuat sã fie expresionist?’]. Vãzute drept ceea ce sunt, fãrã a le cere ceea ce nici nu au vrut sã fie, astfel de comedii banale au oarecare farmec. Iar HIBERNATUS nici nu e un Funès de prima mânã. La Rhodes (care recomandã LA SOUPE AUX CHOUX) gãsesc aprecieri superlative despre aceastã comedie.
۞
Ĩn privinţa lui Lang—se pare cã normele studiourilor l—au şi constrâns sã gãseascã o formã care i se potrivea—l—au ĩmpins ĩn direcţia propriei lui vocaţii—l—au silit sã fie el ĩnsuşi—ĩntrucât, vizibil, austeritatea devine o vocaţie a lui Lang, ceva deliberat cultivat.
Alura austerã a cinemaului Lang a ĩnceput prin a fi ceva impus—de unde contrastul care—i nedumereşte pe unii cârpaci; pentru a deveni ceva cultivat ĩn mod voluntar, o alegere, o vocaţie.
۞
Moftangii ĩntreabã:
--Ce ĩnseamnã PULP FICTION?
--Dar ce ĩnseamnã UNORA LE PLACE JAZZUL, sau filmele de arte marţiale, sau filmele lui Hawks, I. Allen, westernurile italiene, ‚Tarzan’? Iar dacã ele ‚ĩnseamnã’ ceva—sau par sã vrea sã ‚spunã ceva’, nu de asta sunt importante. Cât despre filmul lui Tarantino, nici nu mi se pare cã ar pretinde cã ĩnseamnã ceva. La asta se referã purismul celor care defineau cinemaul ca ‚artã popularã’. Pur şi simplu oferã divertisment.
PULP FICTION nu e descalficabil ca şi cum nu ĩnseamnã nimic iar filmele lui Bruce Lee ĩnseamnã ceva. Cinemaul de divertisment, occidental sau asiatic, nu ‚ĩnseamnã’ nimic; e divertisment.
Filmele realismului liric francez nu ‚ĩnsemnau’ nimic—mai exact, ceea ce ĩnsemnau era un surogat de ‚filozofie’, complet irelevant pentru nivelul filmului.
Filmele ‚de vedetã’, cu Bogart, Gable, Flynn, Grant nu ‚ĩnseamnã’ nimic—chiar dacã ar pretinde contrariul. Filmele de gen nu ‚ĩnseamnã’ nimic.
PULP FICTION este un thriller amuzant, deliberat umoristic; iar O'Brien, Christopher, Foster Hirsch şi Richard Alleva au dreptate cu privire la ‚genul’ filmului.
Un banc, o glumã spusã cu mult talent.
۞
Maica Bisericã ştie cã oamenii nu pot fi iubiţi altfel decât ĩn Hristos şi pentru Hristos şi ĩn numele Lui. Cã, ‚ĩn ei ĩnşişi’, sunt deplorabili—‚vrednici doar de milã’, scria Rozanov.
۞
Izvorul cunoaşterii realului—a cunoaşterii necesare, salutare, existenţiale.
۞
Muşatescu—mãcar 12 romane—ambele trilogii; cvadrilogia; douã romane autonome.
۞
Boiardo, Ariosto, Tasso; Dante, Leopardi, Petrarca; ermetiştii; Manzoni; Gozzi; Salgari.
Puritatea stilului. Manualele.
۞
Amintirea eforturilor coerente, raţionale, nearbitrare, fructuoase, e mereu de preferat celei a lâncezelii, dezlânãrii şi accediei.
۞
Herodot, Tucidide, Plutarh; Platon, Aristotel; Tacit, Tit Liviu, Salustiu, Suetoniu; Cicero ,Seneca.
۞
Bunica mea ştia cã public lucruri despre mistici, cã misticii sunt subiectul despre care scriu.
۞
Citesc policieruri, umorişti—divertismente.
۞
Aerul şcolãresc al notelor lui ‚Morgan’ (--e pseudonimul unui francez care publicã romane de fantazie, de gen, şi scrieri despre banda desenatã--)—citeazã cu nume şi prenume, pe ĩndelete, şi cu titlurile de lucrãri date ĩn ĩntregime ....
Ĩi scapã cã Ch. scria romane istorice ĩntr—o epocã ĩn care acestea pur şi simplu nu fuseserã ĩncã inventate—ĩn epoca prescottianã; ‚Morgan’ observã, cu o perspicacitate facilã, cã MARTIRII nu e reuşit ca roman istoric .... Care roman istoric prescottian e reuşit [ca ‚roman istoric’, cum cere ‚Morgan’, adicã independent de alte merite, mai literare] ?
۞
Ca amalgamare ilogicã de detalii nefuncţionale, de elemente nemotivate.
۞
Dupã urgia din clinica hematologicã, Dumnezeu mi—a dat zile foarte luminoase la cea medicalã—inclusiv ocazia de a conversa despre sfinţii ruşi.
۞
Mai existã o anume ‚eleganţã’, oportunã, care e pãşirea ĩn teozã, activarea sinergiei—conlucrarea cu harul—de unde ĩnariparea, eleganţa ca elevaţie şi ca plenitudine a raţionalului, a umanului, a limpezimii. Nu mã refer la eleganţa forţatã, formalã, exterioarã, simianã, vanã, arama dispreţuitã de Sf. Pavel. Aşadar, vorbesc numai de eleganţa genialã, cum e aceea a marilor antici, a stilului desãvârşit. O intuiţie a acestei eleganţe spirituale, pneumatice, am avut—o, sau o dau sfinţii rãsãriteni ai sc. IV—Sfinţii dascãli ecumenici—Ierarhii.
A fost remarcatã—mai ales de inspiratul Chesterton—ĩn persoana şi opera Sf. Toma.
Schopenhauer era un cãutãtor avizat al acestei eleganţe—nemecanice, vii, inspirate—opusul eleganţei exterioare, crispate şi simiene.
Alţii numesc asta, mai scurt, ‚stil’. Bloy, De Quincey, Coleridge erau avizi de aşa ceva; ultimul dintre ei saluta eleganţa leoninã, virilã a celor pe care—i respecta.
۞
Prostia lãbãrţatã, lãfãitã, vâscoasã, cu obrajii buhãiţi.
۞
Teologul mefistofelic ar putea fi o specialitate româneascã. Ruseascã ĩn mod sigur nu e; poate grecii sã aibã aşa ceva.
۞
Predicã despre Amos, Apostoli, credinţã ca experienţa iubirii.
Ĩmi place salubrul anticlericalism biblic.
۞
Alegorii, bestiarii, Dante, Cantemir, ‚Alice’ ....
۞
Parvenitul—oribila lui vanitate, susceptibilitatea intactã.
۞
O povestire a lui Gorki, interesantã pentru simţul naturii caucaziene; ĩn rest, ĩngemãnare de naturalism şi sentimentalism.
Autorii aceştia—micii realişti\ naturalişti ruşi—pe care—i citesc antologaţi—pot fi apreciaţi la fel cum e citit Zola de Gide, Gracq, Tournier şi ‚Morgan’; iar dacã Nabokov i—a desconsiderat, trebuie subliniat cã el i—a desconsiderat la fel de arbitrar şi pe unii mari realişti francezi.
Korolenko, Kuprin, Gorki, Veresaev pot fi admiraţi la fel ca Zola; sau la fel ca, pentru unii americani, Dreiser sau Norris.
۞
Mã gândesc cã la moartea lui Zola Gide trebuie sã fi avut vreo 35 de ani—ca şi Alain Chartier, Claudel, Proust, Valéry; şi trebuie sã fi fost cu aproape treizeci de ani mai tânãr decât Zola.
۞
Tournier pare omul care dã rãspunsuri aiurite, ĩn doi peri, irelevante, fantaziste şi scornite.
۞
Kasia Zinenko, mezina din nuvela lui Kuprin.
۞
Ĩn ultima vreme l—am confundat mereu pe Miller cu Fritz Laiber—mai exact, credeam cã Laiber ar fi autorul ‚Canticei ...’.
۞
6+ 10+ 13 filme de Lang; şi 9 filme silenţioase, plus fragmentele din restul. Din fericire, Lang a filmat mult.
Cinemaul, ĩn care existã latura de miracol (Lang, de exemplu, Stroheim, maeştrii cinemaului silenţios ...) şi o laturã de banal, de anost.
Elementul mistic al cinemaului este, evident, acea ĩntâie laturã.
Ca şi ĩn cazul cãrţilor, nu—i ĩnţeleg pe cinefilii\ cititorii care pretind cã vraja e independentã de conţinut—indiferent de film sau de carte ... (--actul de a citi, sau atmosfera sãlii ...--). Nu cred ĩn fetişizarea vreunui act.
۞
INNUENDO—ĩmi plac BIJOU, I’M GOING ..., INNUENDO (--care e mai mult ambiţioasã decât reuşitã ...—ĩnsã e lucru rafinat--); NEWS OF THE WORLD—album anterior şi superior, de un dinamism mai autentic—mai puţin procedeu, mai multã creativitate—dar, ce—i drept, album nu de hituri, ci de nivel inovativ—exceptând, de fapt, WE ARE ... şi WE WILL ..., care sunt bineĩnţeles nişte hituri de prim rang.
۞
Realismul şi prozaismul ĩn viaţã sunt terenul cel mai bun pentru reflecţie, poezie, fantazie.
۞
MacLean, May şi Burroughs sunt ca Verne pentru mine, sunt ‚Verne al meu’.
۞
Motorul interesului spiritist al lui Doyle pare sã fi fost acelaşi ca pentru Hasdeu.
۞
A face loc originalitãţii şi creativitãţii Lui Dumnezeu.
۞
Ĩn artã, ĩnţelegerea vine din comparaţie. Sesizarea meritului decurge din sesizarea unui raport.
۞
Arta, mintea, inteligenţa, stilul, gustul.
۞
Ĩn filmografia lui Hitchcock am cea mai vie—şi mai obiectivã, mai necomplice, mai neconcesivã—admiraţie pentru cele douã filme experimentale din anii ‚40--Lifeboat (1944) şi Rope (1948).
Iar ĩn cazul primului, m—a frapat fãrã a şti la ĩnceput cine e regizorul. Ulterior, subiectul filmului sau actriţa mi—au sugerat despre ce film e vorba.
۞
Radaelli, Martini, unii teologi.
۞
Rostul artei e de a oferi ieroglife semnificative—nu reproduceri ale realitãţii. Sau, bineĩnţeles, numai franje foarte restrânse de realitate—atât cât poate cu adevãrat percepe un om.
۞
Chiar de la prima vedere, Daniélou pare sã—i fi fost superior nu numai lui Balthasar—ĩnsã şi lui Congar. Ĩn mişcarea aceasta a teologilor liberali nãscuţi pe la—nceputul sc. XX, francezii par sã fi fost de departe cei mai interesanţi—cu excepţia neegalatului Rahner.
۞
Policierurile GIALLO.
Teologii germani, Schopenhauer şi Heine. Barocii spanioli.
۞
Romancierii englezi antebelici.
۞
QUEEN 1—cu JESUS—fabulos gospel, probabil un cover.
۞
O posibilitate e de a fi un savant, un specialist ĩn teologie istoricã, etc.; cealaltã, de a fi un reflexiv—ca Marcel, ca Simmel, Schopenhauer, Alain Chartier, etc.—de a aborda chestiunile pe calea reflecţiei ‚indepndente’.
Cred cã unii dintre Pãrinţi se aflau mai degrabã ĩn cea de—a doua situaţie (--elementul culturii, al educaţiei metafizice la autorii indicaţi e evident, ei nu porneau de la inculturã--). Aş putea exprima acest lucru şi prin ingenuitatea augustinianã—ingenuitatea abordãrii, naturaleţea.
۞
Istorie, filologie clasicã, filozofie, geografie.
۞
Eu avusesem totuşi dreptate—ĩntrucât neobrãzatul detractor al lui Newman nu a indicat care locuri anume din demonstraţia acestuia erau ‚forţate’, şubrede; liniile demonstraţiei newmaniene corespun unei gândiri organice şi unui simţ fin al viului—satisfãcãtoare pentru un intelect ca acela al lui Tresmontant, de ex.—iar detractorul sfântului englez nu era ĩn mãsurã sã aprecieze cultura istoricã a lui Newman—ĩntrucât strepezitul nu o deţinea el ĩnsuşi, nu domina aceeaşi factologie pe care Newman o avusese la—ndemânã.
۞
Gândirea. Reflecţie. Reformã. Filozofie. Coerenţã. Asanare. Ca Filaret la Ephrem Hugh Bensusan.
۞
Prezenţa unei persoane se gustã, se poate gusta; deosebirea vine, ĩn cazul acelor prezenţe pregnante, din aceea cã nota remarcabilã poate proveni din creativitate, din creativitatea omenescului, sau din ceva mecanic.
۞
Ĩn public, pe Papã ĩl numesc ‚Sf. Pãrinte’.
۞
Autori, cãrţi care—ţi spun ĩntotdeauna ceva nou—adicã autentic, original, satisfãcãtor.
۞
Vechea patrologie occidentalã vedea numai incoerenţã şi defecte, acolo unde erau de fapt firesc şi creativitate şi o altã ĩnţelegere, un alt model decât acela al universitãţilor romane.