Din viaţã: DEBILITATEA CRONICII LITERARE

marți, 30 septembrie 2008

DEBILITATEA CRONICII LITERARE

Ca realitate de artã,cartea e un ĩntreg ĩntrunit numai parţial,şi treptat,şi ĩn salturi,şi prin cuante de ĩnţeles.Vulnerabilitatea recenziei „la cald",a diagntosticului rapid,e imediat vizibilã.Cineva ajuns la finalul unei cãrţi importante nu are totuşi constituitã ĩncã respectiva carte—ca pe un ĩntreg de relaţii,de raporturi,etc..
Ĩn aceste condiţii de vitregie cognitivã,ce se poate aştepta sau cere de la o recenzie „la zi",de la o cronicã literarã?E o operaţiune de mercenariat intelectual.E un fapt observat acela cã marea criticã literarã le aparţine nu cronicarilor de meserie,ci marilor cetitori (adicã acelora cari sunt nu cetitori rapizi,ci mari,fideli cetitori ai unei cãrţi sau ai unui autor).
Cronica este o improvizaţie despre ceva ce recenzentul ĩncã nu cunoaşte,o dibuire arbitrarã. Rutina cronicii literare seamãnã cu un control tehnic de calitate—la fel de sumar,dar,ĩn cazul cãrţilor, fatal inadecvat.
A face cronicã ĩnseamnã a ambiţiona,van,sã evaluezi ceva la prima vedere,sã faci un CTC.De fapt,orice experienţã,orice competenţã criticã abia dacã ar ĩngãdui schiţarea câtorva remarci de detaliu—ĩn niciun caz o evaluare de ansamblu,o caracterizare globalã—imposibilã ĩn aceste condiţii.
Bineĩnţeles,cãrţile de duzinã se lasã estimate complet la un examen sumar şi rapid;dar nu ele dau mãsura unui critic.Ĩn acest sens,meseria de cronicar funcţioneazã numai ĩn aspectul ei negativ şi exterior—probabil cã e suficientã pentru a trata corespunzãtor acele scrieri cari nici nu meritã altceva .
Dar ce poate spune un examen sumar,grãbit,despre o mare carte?Ce,cât sesizeazã din ea?O carte e o enigmã,şi mintea nu se lasã condiţionatã de ritmul impus de periodicitatea unei rubrici.Prima impresie e ĩn cel mai bun caz parţialã.
O recenzie cinstitã nu—şi poate pretinde decât sã remarce un aspect,câteva aspecte ale unei cãrţi—nu sã analizeze imaginea de ansamblu,ĩntregul."Totul sau numic" e un principiu prost;ĩn loc sã se pronunţe asupra ansamblului,care ĩi scapã,cronicarul literar ar trebui sã poatã remarca mãcar unul sau câteva aspecte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Maică Sfântă a Luminii celei negrăite

Bucură-te, toiagul din care Dumnezeu, odrăslind fără de sămânţă, a pierdut prin lemn moartea.

Bucură-te, norul Luminii celei neapuse, care ai purtat în braţe pe Însuşi Domnul slavei.

Firii celei dumnezeieşti ne-am făcut părtaşi prin tine, de Dumnezeu Născătoare.

Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu.

Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.

Mire, cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună-şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv.

Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră!

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

‘cu o inimã am aşezat ca sã ne întoarcem în sânul sfintei Maicii Biserici romano-catoliceşti şi iarãşi sã ne unim cu ea, toate acelea primindu-le si crezându-le care ea le primeşte, le marturiseşte şi le crede. Şi mai întâiu mãrturisim acelea patru puncte, în care pânã acuma ne-am împerechiat:

a) Cunoaştem cã Papa de la Roma este cap vãzut a toatã biserica Lui Hristos, care peste toatã lumea e lãţitã.
b) Mãrturisim cum cã afarã de Cer, scaunul celor fericiţi, şi afarã de Iad, temniţa celor osândiţi, al treilea loc este, în care sufletele celor ce încã nu sunt curãţite se ţin şi se curãţãsc.
c) Cum cã pâinea azimã este destulã materie a Cinei Domnului şi a jertfei Liturghiei, nu ne îndoim.
d) Credem cum cã Duhul Sfânt, a treia faţã în Treime, de la Tatãl şi de la Fiul purcede. Şi primim, mãrturisim şi credem toate celelalte, care sfânta Maicã Bisericã romano-catolicã primeşte şi crede.’

[declaraţia oficialã de unire a Ep. Teofil, febr. 1697]

‘Însă întru acest chip ne unim şi ne mărturisim a fi mădularele sfintei catoliceşti Biserici a Romei, cum pe noi şi rămăşiţele noastre din obiceiul Bisericii noastre a Răsăritului să nu ne clătească, ci cu toate ceremoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţine după calendarul vechi şi pe cinstitul vlădicul nostru Atanasie până la moartea sfinţiei sale să n-aibă puterea a-l clăti din scaunul sfinţiei sale..." […] "Şi aşa ne unim acei ce-s scrişi mai sus cum toată Legea noastră să stea pe loc. Iară de n-ar sta pe loc acele, nici aceste puncte să n-aibă nici o tărie asupra noastră şi vlădica nostru Atanasie să fie cap şi nimeni să nu-l hărbutăluiască.’ [1698]

‘slobozi de bună voie şi porniţi de Duhul Sfânt ne-am unit cu Biserica Romano-catolică şi prin rândul acestora ne mărturisim a fi mădularele ei, toate primindu-le, mărturisindu-le şi crezându-le, câte le primeşte, le mărturiseşte şi le crede dânsa şi mai ales acele patru puncturi, în carele ne vedem până acuma a fi osebiţi...’ [5 sept. 1700]

Izvoare

‘Acolo unde (…) viaţa amarã, tulburatã şi plinã de decepţii este trãitã senin şi calm pânã la presupusul sfârşit … acolo se aflã Dumnezeu cu îndurarea Sa eliberatoare. Aceasta este mistica vieţii cotidiene, a—L gãsi pe Dumnezeu în toate lucrurile; aceasta este starea de beatitudine lucidã a spiritului, despre care vorbeau Pãrinţii Bisericii şi liturghia anticã.’ (Pãr. Karl Rahner, ‘Erfahrung des Geistes’)

Rozanov, Bloy, Nietzsche, Weininger;

Stevenson şi Lang;

Cingria, Gracq, Sebastian;

Tresmontant, Gracq, Simmel, Philippide;

Toma, Maxim, Bonhoeffer, Rahner;

Maxim, Damaschin, Teodor, Proclu;

Isaac, Dorotei, Varsanufie;

cãrţile sapienţiale;

Claudel, Schopenhauer,

De Quincey,

Rozanov, Bloy, Weininger, ‘Morgan’;

Saward, McCabe, Weinandy;

Bonhoeffer şi Rahner;

marți, 30 septembrie 2008

DEBILITATEA CRONICII LITERARE

Niciun comentariu:

Despre mine

Arhivă blog