Din viaţã

Ca om interesant şi care are ceva de dãruit, are ceva de dat.
§
Mistica transfigurãrii, mistica sofiologicã şi aceea a deplinei respectabilitãţii a strãdaniilor religioase ale umanitãţii—nedevalorizarea religiilor, refuzul de a le desconsidera.
§
Ideea unei ciclicitãţi reale a tiparelor individuale, a repetabilitãţii unor tipare individuale, ca nişte subtipuri. Cam ca ideea mea a ‘semenilor’. [Fiind ‘tipare’, nu mai sunt ‘individuale’, cu toate cã se poate vorbi, în cazul indivizilor, despre nişte ‘tipare’, dacã ne referim la structuri dinamice ale personalitãţii. Adicã existã tipare comportamentale, reacţionale, etc., proprii unui individ. Ele rãmân, astfel, strict individuale, nu caracterizeazã mai mult decât un singur individ.]
§
Sapiditatea; imagini; firea, înclinaţie, semeni; grija pentru fiinţã; aspiraţiile.
§
Lui P., despre palamiştii care nu sunt anti—filioquişti.
§
Pentru al doilea scuar: Dna. A., poeme în prozã, proze scurte.
§
Chipul aşa de meridional şi de teluric al lui Clément aminteşte fie de acela al lui Liiceanu, fie de acela al actorului care l—a jucat pe Poirot: Suchet (un englez evreu). Chipuri din lut.
Chip socratic, lipsit de fineţe şi de spiritualitate, chip teluric, htonian.
§
În cãrţi nu caut dogme—ci excitanţi, ceea ce suscitã inteligenţa, ceea ce e interesant şi picant.
§
Dupã 2 ½ zile, revenisem, în scris, la incomparabila lui sapiditate.
§
O interpretare filozoficã a religiosului.
§
Bobârnace: ceea ce nu rezistã, ceea ce nu face faţã.
§
Lossky la Gilbert, Ware şi Clément (aşadar, anii ’80, ’60 şi ’50). Ulterior, au considerat concluziile lui ca exagerate, au considerat criticile lui ca prea tranşante, şi—au revocat asentimentul iniţial, l—au taxat pe maestrul parizian drept prea exclusivist.
§
Bloy se ştia un mare scriitor, era conştient de înzestrarea lui, drept care îşi transcria în jurnal scrisorile.
§
Lirismul ca diluare.
§
Poezia, mistica, romanele, nuvelele, eseurile ar trebui sã fie lecturile cele mai plãcute ale unui cititor. Prea adesea, ele se dovedesc a fi lecturile cele mai neplãcute—corvoada. Citirea poeziei n—ar trebui sã fie o corvoadã, ci desfãtarea purã.
§
Hedonizarea, estetizarea, dezîmbâcsirea, mundanizarea, aspiraţiile şi mundanul. Sapiditatea, imaginile, aspiraţiile, firea şi semenii—înclinaţiile.
§
Tripla lecţie: frica (frica, şi nu iubirea); valorile, degeaba enunţate; halul, descalificarea. Dupã 2 ½ l.. Principiul atenţiei. Descalificarea (‘Nu vã pierdeţi vremea cu un oligofren!’). Cam oligofren. Degenerat. Aspiraţii negate, şi contrazise brutal. Bãrbat—sapiditatea—grija pentru fiinţã—înclinaţia, firea, semenii—simpatia—prompt—pe fazã—aspiraţii—mundanul—costum.
§
Când rãsãritenii pretind sã le dea apusenilor lecţii de democraţie bisericeascã (‘sinodalitatea’, etc.).
§
Pomazansky a cãutat sã fie imparţial, constatând cã şi Puhalo, şi Rose au, parţial, dreptate. Unul pãcãtuia prin îngustime—celãlalt, prin literalism. Unul era prea îngust—celãlalt lua basmele drept geografie.
§
Calitatea literarã a lui Clément a fost unanim elogiatã şi recunoscutã.
§
Creştinul se cade sã fie om întreg, nu om—doctrinã, nu om exponent; altfel, devine caricatural şi decade la statutul acelor oameni—afiş. Nu trebuie ucisã spontaneitatea, cãci spontaneitatea e naturã, care e de la Dumnezeu; iar natura e nedesãvârşitã, nedefinitivatã, nu coruptã. Omul nu convinge defel prin verva cu care debiteazã teorii. Trebuie sã convingã prin ‘rezultatul uman’. Omul nu poate deveni portavocea instituţiei fãrã o diminuare, fãrã o amputare.
Creştinul nu trebuie sã substituie substanţei umane, substanţa teoreticã; dimpotrivã, numai luminozitatea substanţei umane e mãsura progresului sãu. E om pe mãsura luminozitãţii umanitãţii sale—nu a scânteierii lui abstracte, teoretice.
§
Paradoxul, aporia unei rugãciuni publice ‘aproape în întregime secrete’.
§
Un dicţ. de geografie, ‘de la A la Z’.
§
Existã şi contemporaneitatea falsã, închipuitã, imaginarã. Cineva numai se imagineazã contemporan, nefiind cu adevãrat.
§
Demascarea tuturor carenţelor, neflatarea lor.
§
Cine nu e gata sã accepte necontemporaneitatea, nu va primi nici contemporaneitatea tangibilã. Suntem contemporani, însã nu în sens absolut, ci numai relativ.
§
Normativ e ca lupta sã fie datã, nu câştigatã. P. şi imaginile militare, marţiale, rãzboinice, metaforele belicoase.
§
Bloy atribuia vizionarului religios meritele literare ale viziunii, considera cã ceea ce impresioneazã la o viziune e meritul vizionarului.
§
Tainele dezvãluie secrete, nu ascund secrete.
§
Sapiditatea rãsãriteanã, sapiditatea unui rãsãritean bonom (ca ierarhul ucrainian).
§
În singurãtatea lui clocitã, nimeni nu—L va întâlni sau afla pe Dumnezeu. Dumnezeu e aflat ‘în larg’, ‘la larg’, nu ghemuit în fundul hrubei, al criptei.
§
Inima smeritã, inima pocãitã, atât vrea Dumnezeu. Pe aceasta nu o va strivi El.
§
Ştiut pentru lucruri amuzante, interesante, picante, excitante—nimic tern sau pedant sau anost.
Umor crâncen, scrâşnit.
§
Ascetica disjunsã de misticã; ascetica fãrã misticã nu are sens (decât ca strãdanie şi aspiraţie), pe când o misticã mai puţin asceticã e posibilã.
§
Judecata crudã şi nemiloasã, pãrtinitoare şi nedreaptã, ostracizarea oamenilor drepţi.
§
Dupã binecuvântarea cu Sf. Sacrament din cadrul adoraţiei euharistice.
§
‘Eu nu sunt unul dintre mistreţii care, pentru a se culca cu dv., acceptã orice, fiindcã numai asta îi intereseazã.’
§
Furia e realã—sau e jucatã—şi teatralã.
§
Teologia actului medical.
§
‘Relaţia’ mea e în cadrul vieţii laice, în sintaxa laicã.
§
Aerul de babã încãpãţânatã.
§
Aşadar, existã douã vols. de conversaţii.
§
Ce poate sã îi placã ei la mine? Cã vorbesc frumos şi folosesc cuvinte dificile? Pe asta nu se întemeiazã o relaţie.
§
Reprezentabilã ca o chestiune de cogniţie, nu de transgresiune. Altfel, se volatilizeazã coordonatele umanului.
§
Protopopul Pomazansky avea obiceiul sã citeze din vechi teologi ruşi—ca Ep. Silvestru cu ‘Expunerea istoricã …’ şi ca Mitropolitul Macarie al Moscovei, Arhiepiscopul Filaret de Cernigov—ba îi şi citeazã pe toţi aceştia trei într—un paragraf al eseului ‘Rãzboiul nostru nu este împotriva …’. Ilustrativ pentru ‘teologia ca predanie’.
§
Eu nu biologizez iubirea, ci arãt numai cã dumnezeiescul ilumineazã pânã—n strãfundurile biologiei, cã nici relaţiile zise elementare nu—s în afara razei dumnezeieşti, cã şi în ‘bezna instinctului’ licãreşte, sub forma iubirii devoratoare, licãrirea dumnezeiescului.
Trecând de la iubirea conjugalã sau nupţialã, la aceea maternã, femeile nu comutã pe un altfel de iubire, ci numai gãsesc acestei iubiri un obiect mai potrivit.
Adulţii nu ştiu şi nu pot sã primeascã aceastã iubire femininã (‘maternã’) în felul bebeluşilor. Dacã s—ar face ca pruncii, ar fi iubiţi la fel cum sunt aceştia.
Nu cred cã femeile au douã feluri de iubire; ci numai un singur fel, pe care doar bebeluşii ştiu sã îl primeascã.
§
În Clément e reprezentat ceea ce are mai bun modernismul.
§
Rãutatea deliberatã, şi cruzimea deliberatã.
§
Mi se pare cã harul D. N. Iisus Hristos şi darul Sf. Spirit hãlãduiesc prin lume. Nu cred cã e ceva rezervat exclusiv creştinilor sau credincioşilor în accepţia de inşi care subscriu unui formular.
§
Discuţia despre douã cãrţi—dintre care una, o postumã.
§
Stil epigramatic.
§
A rãni.
‘Credeţi cã ei n—au suflet?’
Absenţa bunãtãţii, lipsa bunãtãţii.
§
‘Dupã cum v—aţi purtat cu mine, bãrbaţi de proastã calitate aţi mai cunoscut!’
§
Teologia ‘vãmilor vãzduhului’ a fost criticatã ca tendinţã apuseanã, occidentalizantã.
§
Voi menţiona o lume bisericeascã de care mi—e cam silã.
§
Dublul indiciu al mizeriei: frica, şi dosarul ‘vãmilor vãzduhului’. Vârsta şi nivelul.
§
Dezîmbâcsirea. Bãrbat. Chixul. Joi şi vin.. Romane. Literaturã. Ocazia ratatã.
Atent vs. aerian.
§
Inteligenţa se vede abia dupã experienţã; la început, nu se vede decât inexperienţa.
§
Ap. Pavel cuvânta dintr—o mare pace lãuntricã, ajunsese sã cuvânteze dintr—o mare pace lãuntricã.
§
Femeia are dreptate sã nu acorde nimic pe tavã, fiindcã a vãzut cã, oferind pe tavã, rezultatele sunt rele.
§
Creştinii încep sãptãmâna sãrbãtorind Învierea Lui Iisus.
§
Harul nu se adaugã ca o substanţã, altei substanţe de acelaşi ordin; ci ca semnificaţia, substanţei.
§
A da sensuri nu psihologice, ci metafizice. Abia sensul psihologic ar fi acela relativ.
§
Falsa sofisticare a gnosticismului şi a kabalismului.
§
La apusenii ecumenişti se simte o plictisealã şi o lipsã de entuziasm faţã de propria Tradiţie—ceea ce nu e cazul cu rãsãritenii ecumenişti, care nu din plictisealã sunt ecumenişti, nu fiindcã ‘vor altceva’. De aceea, ecumenismul apusenilor e, adesea, spiritualmente dubios. Pare ‘cãutarea a altceva’. Raţiunea lui pare sã fie una psihologicã, nu una teologicã.
§
Chipul existenţei mele, fizionomia, configuraţia. Cei care, cu premise mult mai modeste, au fãcut lucruri bune, au lucrat bine.
§
Sunt un ins nu neinspirat—ci catastrofal.
§
Dublul principiu—credinţa cã nu mi se cuvine nimic—şi distructivitatea, dorinţa de a—mi bate joc de viaţa mea, de a o cãlca în picioare, în paroxisme ale furiei auto—agresive. Aşa sunt eu.