Din viaţã

Reconcilierea de pe patul de moarte a Sf. Juan cu prigonitorii sãi nu trebuie înţeleasã ca o pocãire a acestora, ca o recunoaştere de cãtre ei a vinei lor, ci ca o formã de generozitate a lor şi ca o expresie a faptului cã—l iertaserã pe Juan, considerau cã bolnavul meritã iertarea lor—a fost forma lor de a fi caritabili faţã de bietul Juan, au decis sã punã capãt animozitãţii. Fãcând asta, ei se considerau generoşi, magnanimi. Nu îl reabilitau pe Juan, ci îl iertau frãţeşte, îi dãruiau pacea lor, atâta câtã o aveau.
Nu e vorba cã ar fi vãzut cã Juan ‘avusese dreptate’; însã au crezut necesar sã îi dea iertarea lor.
Prin asta nu cã ei şi—ar fi recunoscut greşeala; ci le iertau pe ale lui.
Juan nu a fost astfel ‘reabilitat’, ci iertat, i s—a dat iertarea. Nu s—a recunosct astfel vreo greşealã în judecarea lui.
Însã acea lume era una nederizorie.
§
Luni—joi:
--joi: Frazer (5 vols.), ‘Un dor fãrã saţiu’, ‘Studii despre opera lui Mihail Sadoveanu’, fraţii Grimm, Fischer, ‘Învãţaţi sã râdeţi fãrã profesor’, ‘Istoria evreilor’, ‘Fructele pãmântului’, Aisberg, Borec, trei cãrţi de electronicã, ‘Gramatica pentru toţi’; CPSF—238 no.; ‘Patria m—a fãcut om’ şi ‘Maigret’;
--marţi: Sorescu, Camil P. şi Wells;
--luni: ‘Uimitoarele peripeţii ale jupânului Antifer’ şi ‘Soarele de la Breda’; ‘Imnele Raiului’, ‘Imnele Pãresimilor, Azimelor, Rãstignirii şi Învierii’, ‘Puterea inimii’, ‘Predicile’ Sf. Luca, ‘Prietenia cu Iisus’ şi o omilie patristicã la aşezarea în mormânt a cadavrului Domnului nostru.
§
Majorarea salarialã am dat—o pe cãrţi—azi, ieri şi luni.
§
Azi: ‘În tranşeele Stalingradului’, ‘Cãlãtorie în trecutul Pãmântului’, ‘365 întrebãri incomode’, ‘Confesiunile unui opioman englez, urmate de Diligenţa şi Despre omor considerat …’.
§
James, 70 de ani, pare, uman, departe de modul de—a fi al lui Kurp.
§
A nu se teme de ‘platitudinea’ cuviincioasã, moralizatoare, sau de concluzia de bun simţ, normalã, care e oricum mai rarã decât s—ar crede, a nu vâna ingeniozitatea cu orice preţ. A da platitudinii ce e al ei—cum fac, în planuri diferite, Stagyritul şi Gilbert.
§
Nişte închipuiţi.
§
Kurp despre claritatea lui Swift, Sterne, Johnson, Boswell. Daţi ca modele de stil limpede—şi citibili ca atare. Stil nefumegos, transparent. Remarci literare; cred cã am întâlnit pentru prima datã remarci de naturã literar—esteticã referitoare la stilul lui Swift, la Taine.
§
Waugh, Fowles, James, Paleologu, SF.
SF, câteva almanahuri, antologii britanice, Manolescu şi umor.
§
Hibridizãrile necesare, sau mãcar plauzibile. Monahismul apusean a început ca un hibrid; de aceea, nici ideea unui carmelitism rãsãritean nu e o anomalie. Succesul unei hibridizãri depinde, însã, de oportunitate şi de organicitate.
§
Învierea Lui Hristos, izvorul bucuriei şi nãdejdii noastre—sãrbãtoarea duminicalã a Paştilor Domnului.
§
Dimensiunea misticã a cristologiei egiptene, cu toatã unilateralitatea ei.
§
Frumoasã o vreau eu; deşteaptã trebuie; bunã, e nevoie.
§
Atitudine virilã, bãrbãteascã şi simpaticã.
§
A fi lacom sau a mânca mult nu înseamnã a se şi pricepe. Toatã lumea mãnâncã. Puşlamale oribile sunt şi mari mâncãi. Nu înseamnã cã, dac—o fac des sau mult, n—o fac şi prost.
§
Calitatea perceptibilã a imnografiei şi a liturgicii rãsãritene a prohodirii Domnului. Ceva luminos, salubru, moderat şi profund.
O prefer de departe alternativei vestice.
§
Adevãruri morale care constituie o sursã de forţã şi de regenerare, de diferenţiere, de dezbãrare.
§
Prospeţimi de sentiment, de simţire. Poezia liturgicã e pe potriva sentimentelor blânde, domoale.
Veacuri de imnografie bizantinã, sirianã, egipteanã, creaţia poeticã.
§
Modernismul picant şi subtil, preconciliar.
§
Calitate rezidualã.
§
Tipul de modernism rafinat, suplu, ilustrat de cãtre un Ratzinger cãtre sfârşitul anilor ’60.
§
Creştinii au înţeles cã minunile Lui Iisus n—ar însemna prea mult, dacã n—ar avea şi o altã semnificaţie, adâncã, misticã—a se vedea interpretarea minunii din Cana. Ideea fiind cã Iisus vrea sã spunã ceva cu minunile Lui, cã transmite o învãţãturã despre viaţa veşnicã.
§
A caracteriza un stil—sau emoţia unei cãrţi—aşa cum o face Kurp pentru prozatorii englezi ai sc. XVIII şi pentru ‘Lear’.
§
‘În şase zile, adicã în şase etape’ (Daniel).
§
Modernismul derizoriu şi grosier. Modernism rudimentar, caricatural, plebeu şi, mai ales, demagogic, grunjos (alde moş Kűng, Drewermann, alţi apostaţi). Cele douã modernisme; dihotomia existã şi la Tresmontant—ca şi prevenirea referitoare la pericolul modernismului peiorativ, eronat.
Modernism pe potriva gazetarilor.
§
Ton moderat, cumpãtat, raţional, rezonabil, neexaltat. Nu se lasã dus de valul niciunei artificiale ‘modernizãri’ sau nesãrate ‘aduceri la zi’.
Mã gândesc la predica lui Daniel despre Prohodul Domnului—ceva luminos şi moderat, rezonabil, tradiţional, intelectual. Pedagogie teologicã de nivelul cel mai ales. Predicã Învierea în ziua Prohodului.
§
La fel, înalta opinie a unora ca EMC, Jűnger, Maupassant, Kurp, etc., despre meritele literare ale sc. XVIII (--nu aşa gândea, însã, şi Gracq--). Antologia portretisticii franceze.
Gracq era cel care prefera mai degrabã, empiric, pe raţiuni de gust, stilul romanticilor, franceza sc. XIX.
A învãţa transparenţa literarã de la cei mai mari.
§
Sc. XVIII ca veac literar—fetiş, breloc.
§
Poziţia lui Maxim şi Tarasie e, pânã la urmã, mai rezonabilã, mai largã şi mai cumpãtatã, aşadar mai umanã—mai luminoasã şi mai plauzibilã uman. Fanatismul antifilioquist fotian are ceva suspect (la fel cum are şi papismul extremist). Sigur cã mãsura lui Maxim trebuie aplicatã, însã, consecvent şi neunilateral—nu numai când serveşte o cauzã, oportunist, ci la nivel de principiu. Ecumenismul patristic trebuie constatat la faţa locului, aşa cum îl practicau Pãrinţii doritori de unitate bisericeascã.
Eu cred în resursele bunului simţ, ale empirismului şi ale raţiunii, cred cã se poate ajunge la ceva bun cu ele.
§
Azi am vrut sã recitesc succinta caracterizare fãcutã de Gilbert stilului lui Severian.
§
‘Înnoise—vor ca ale vulturului tinereţile tale.’
§
Îmi repugnã romanţiozitatea hidoasã a ‘psalmilor’ arghezieni, mostre de artificialitate şi de ifose, de vanitate şi de incompetenţã spiritualã.
§
Pãgâni de rit creştin, superstiţioşi şi mecanici.
§
Azi Missa vorbea despre a deveni pãrtaşi firii lui Dumnezeu—menţionare a divinizãrii la Missã (dupã ce creştinii oferã jertfa).
Predica a fost despre identitatea creştinã, explicaţia succeselor misionare.
§
A nu lãsa principiile sã deformeze constatãrile empirice.
§
Biblia trateazã despre relaţia cu temeiurile ultime ale existenţei.
§
Dezamãgitã e numai pofta alienatã.
§
Îmi place ca oamenii sã se adreseze bunãtãţii mele, şi nu prostiei mele.
În ceea ce priveşte inteligenţa, sunt, vorba lui Mãlãescu, o viperã.
§
Subiecte—cãrţi—Dumas, Scott, Sf. Vasile, Sf. Toma, Neculce, Ghica, Hogaş, Ureche, Sadoveanu, Drãguşanu, cãrţile de 21 de z..
§
Textul brut şi textul finit.
§
‘Prohod’. Dispreţ, constatare. Simplism. Ce fel de constatare.
§
Filozofia artei. Ca analist al artei. Ifose. Şi nici filozofia—a artei, sau alta—nu exclude pornirea de la bunul simţ.
Altitudinile speculative nu—s nimic fãrã întemeierea raţionalã şi empiricã.
§
James şi apãrarea limpezimii literare—crezul lui.
§
Câteva salutare schimbãri: ieri, canonul rãsãritean şi baia; azi, atât lecţiile cât şi reactivitatea anapoda.
§
Maupassant—genul matroz.
§
E interesant cã din vraful de CPSF—uri pescuite în urmã cu şase zile tocmai cele pe care le cunosc mai bine (Stevenson, Renard, Simak, Rosny, Lem, Du Maurier, Şurianu) lipsesc; la fel şi Anderson.
§
Sigur cã poziţia mea de principiu nu e aceea a erbologului, şi cã nu aş situa orice alt scriitor în acelaşi plan cu Beyle, Giono, Balzac, Gracq, Pamuk. Aceasta ar fi o falsã justiţie, o proastã echitate. Nu orice ‘document social’, nu orice scop literar, orice justificare sunt la fel de bune. Existã intenţii literare care nu justificã o carte; şi prin care o carte nu este îndreptãţitã sã existe. Desigur cã dezaprob întregi tendinţe de şcoalã, moduri întregi de a face literaturã. Nu mã pot pretinde indiferent la aceste resorturi practice ale scrisului. Conteazã ceea ce vreau un scriitor sã facã cu romanele lui; şi am o idee despre care sunt intenţiile acestea literare care mã servesc cel mai bine.
Unele intenţii literare (din nou: Beyle, Giono, hedonicii, Balzac, Tolstoi realistul, Gracq, Pamuk …) sunt mai proprii şi mai adecvate decât altele; literatura nu e otova, nu se poate scrie bine pornind chiar de la orice intenţii (pentru a nu mai vorbi şi de aptitudini). Nu se poate scrie bine cu orice fel de idei, cu orice fel de intenţii; neutralitatea, fie şi de cititor, în aceste domenii, miroase a cârpãcealã şi a indecizie. Cei care vor prostii cu arta lor, sau de la arta lor, nu vor putea ajunge departe. Literatura majorã nu e nici reportaj, nici pamflet, nici protest; literatura de duzinã poate fi toate acestea. Sau se va ajunge la o artã inferioarã, echivocã, nesatisfãcãtoare, defectuoasã şi grunjoasã.
Nu mã pot pretinde un erbolog; ar fi o greşealã.
Pe de altã parte, intuiţia organicã poate ţine, în sufletul scriitorului, locul unui crez explicit.
De la literaturã obţin mult—şi ca scriitori, şi ca cititori—cei care mai întâi îi cer mult, cei care încep prin a—i fi cerut efectiv ceva de soi. Şi la aceasta serveşte educaţia literarã.
§
Ca la Pamuk: Sf. Luca, Sf. Efrem, Grimm, Frazer, Botta, cãrţile din cele trei sãptãmâni.
§
Johnson a lucrat la ‘Vieţi …’ de la 68 la 72 de ani.
Avea ceva lucid de spus despre convenţionalitate, pe care probabil cã o considera necesarã social.
§
Pamuk, cititor interesat de valorile literare ale textului, de lãuntrul sãu literar.
Şi, mai ales, cititor hedonic.
§
Cf. ieri: Pamuk, Papa. SF.
§
Femei de romantismul unui macaragiu.
§
Despre Lundgren. Un film cam gotic, cu o decapitare, etc..
§
Trebuia sã mã fi adresat cu încredere şi ca unei femei adevãrate; ca unei femei feminine, sensibile şi adevãrate, a cãrei chemare s—o simt.
§
Alte scrieri despre Waugh, Fowles, James, Paleologu, Jurist, Aldani, SF.
§
Nefanatizat. Oamenii în care viaţa nu naşte decât crispare, obtuzitate, încrâncenare, bosumflare, stupiditate.
Acestea au felurite pretexte.
§
Tanita, Kylie.
§
Neirosit.
§
A sabota încrâncenãrile şi fanatismul. A dejuca fanatizarea.
§
Ca la Gracq: universul unei creaţii operatice. Bergman, Beyle, Visconti sunt alte exemple.
§
A scrie (limpezimea sc. XVIII; fraze scurte; realismul—triplul standard al scrisului viril, neintimidat de prozaismul stagirit oportun), a gândi, a mã comporta ca un bãrbat. Mai ales, nefanatizat. Standarde limpezi (empiric; pasiune).