NOUA TEOLOGIE ŞI TIPARUL ANTENICEEAN

NOUA TEOLOGIE ŞI TIPARUL ANTENICEEAN


Noua Teologie, cu soluţiile ei exegetice şi spiritualitatea ei, nu poate fi decât o formulã provizorie, ca şi teologia anteniceeanã din care se şi inspirã, o explorare, o tatonare, o propunere, nu o sintezã, nu un rezultat. Aparent, ea a apãrut pentru a contracara numai pietrificarea posttridentinã—realã sau pretinsã. Existã, de fapt, posibilitatea ca, prin reluarea unui model teologic anteniceean, sã fie subminatã nu numai dezvoltarea posttridentinã, ci ĩntreaga tradiţie niceeanã, care se ĩntemeiazã sau e esenţialmente codificatã de teologia niceeanã. Modelul sau tiparul a fost clar—cãci, fiind aparent denunţatã ĩn principal ‚deriva şi fosilizarea postrtridentinã’, s—a cãutat lichidarea simultanã a religiozitãţii baroce—şi a Trentului ĩnsuşi—şi excizarea formei medievale—şi a Conciliilor prea ‚divizive’—vastã operaţiune de eradicare şi de lichidare a peste un mileniu şi jumãtate de tradiţie religioasã—iar la extremişti e, fireşte, sacrificatã şi Niceea. Biserica a fost reconfiguratã, refãcutã dupã prejudecãţile şi idiosincraziile imundei clici progresiste. Un Papã a ĩncuviinţat substituirea Missei cu o formã redactatã de ineluctabilele comisii.
Se vede cã Noua Teologie emuleazã, ĩn exegeza şi spiritualitatea ei, forma, relativ neambiţioasã, a creaţiei teologice anteniceene. O ĩncercare de regenerare, revigorare, ĩnnoire, riscã sã devinã o regresie.