Iisuse, Cel nepatruns, Care luminezi pe toti credinciosii

Nu ştiu de ce lui moş Kreeft i se par aşa de cristocentrici protestanţii;mie mi se par mult mai cristocentrici Sf. Isaac Sirul,autorii filocalici, isihaştii, Sf. Loyola şi Sf. Francesco.
Nu este greu de vãzut ĩn ce fel refuzul cultului sfinţilor se coreleazã,la protestanţi,cu refuzul teozei, adicã al conlucrãrii omului,a colaborãrii omului cu Dumnezeu. Refuzul cultului sfinţilor apare ca o consecinţã necesarã a refuzului teozei,a opiniei cã omul nu participã activ la propria sa mântuire,cã este mântuit din exterior, ‚magic’.
۞
Recunoaşterea de principiu, admiterea alterãrilor,a devierilor—cã au survenit alterãri, alienãri, etc., şi cã emanciparea de acestea este validã şi salutarã, necesarã.
۞
Ascult mai ales douã casete—MURDER BALLADS (pentru coverul DEATH IS NOT THE END) şi SLEEPING WITH THE PAST.
۞
Probabil cã şi ĩn teologie recomandarea Ep. Sigrist de a asculta melodia unei filozofii este valabilã. Sunetul secret, discret.
۞
Cine, cum mã credeam.
۞
Monahii vestici hinduizaţi. Cred cã antichitatea şi medievalitatea creştine au mai cunoscut fenomene la fel de extreme. Ĩn care despuierea de ‚accesorii’ sã fi fost la fel de completã. Ĩn extremismul lor, Benedictinii hinduizaţi nu—s o premierã. Rezervele sunt una, dezaprobarea, alta. Ĩmi imaginez cã existã o negrãitã binecuvântare ĩn a descoperi cã, dincolo de toate, Hristos, biruitor, este Hristos, rãmâne Hristos, trece pragul şi bariera oricãrei tradiţii, practici, etc., cã numai El este de o adâncime nespusã, incomensurabilã.
۞
Alunecos.
۞
Exemplarul obicei rãsãritean de a—i numi, afectuos, ‚pãrinte’/ ‚maicã’ pe sfinţi, declarând propria filiaţie spiritualã [fãrã a restricţiona la vreo tradiţie particularã, la vreun specific].
۞
Ca sã continui—cristocentrici mi se par Sf. Ioan de Kronstadt şi Vlachos, nu protestanţii şi sectele eferente.
‚Cristocentrismul’ protestant apare sãrac, schematic, abstract şi iluzoriu, ideal, nepractic. El suprimã gradele, gradualitatea, etc.. Ĩn dorinţa de a nu rãmâne ‚decât cu Hristos’, se rãmâne, de fapt, şi fãrã El.
۞
Viaţã—briza rãcoroasã, care ĩnvioreazã. Unghi. Simplitate. Cele patru alineate ale unui articol despre Carmeliţi. Carmeliţii, Dominicanii, Benedictinii, Franciscanii, Cartuzienii, Cistercienii şi Trapiştii, etc.; contemplativitatea şi echilibrul, integritatea umanã, ĩntregimea, integralul uman.
Anumite expresii paradoxale, ca ale Ep. Sigrist—aparentele contrarii, specificitatea şi universalitatea, etc.. Sinteza este acordatã de Sf. Spirit; sã nu fie una verbalã, iluzorie. A nu ascunde carenţe şi defecte ĩn spatele draperiei veşmântului unui Ordin.
۞
Giganţii vestici si sc. XVI; din pãcate, astãzi mãreţia lor, impozantã, nu mai este adecvat reflectatã ĩn expresii, referiri evlavioase, etc.. Ei ţin de un ordin al studiului savant şi al abstractului, nu al continuitãţii trãite. Se vorbeşte despre ei ca despre preoţii azteci.
۞
Chiar ĩntre consacraţi, evlavia pe care aceştia o au faţã de JF Kennedy, ML King şi E Wiesel nu se mai regãseşte şi când vorbesc despre propriii lor predecesori ĩn credinţã. Li se pare mai la ĩndemânã evlavia faţã de ‚eroii’ stângismului contemporan, faţã de care ei regãsesc spontan limbajul evlaviei prosternate.
۞
Livresc vs. a testa, cunoaşte aceste moduri de viaţã. Nu pot nimic ĩmpotriva inimii.
۞
Şi eu simt, cred cã dispreţul faţã de Pãr. Merton aparţine recuzitei gazetarilor mãrginiţi. Nu cred cã se poate vorbi despre el ĩn termenii ĩn care aceştia o fac.
۞
Etapele emancipãrii mele (--ceea ce trebuie sã treacã drept liberalism pentru fanatici--): ĩntâi, Tresmontant; apoi, isihaştii, athoniţii; Watson; Ep. Sigrist. [Ĩn ceea ce priveşte elementele, lucrurile care au venit de la alţii.]
Isihaştii (vremurilor mai noi)—paradoxalul, simplitatea, şi emanciparea de formalism, de exterioritate, de mecanicism.
۞
Predica, fabuloasã, ĩn care a vorbit despre semnificaţia catedralei papale, ‚Sf. Ioan’. Apostolii ca şi coloane ale Bisericii. Trecerea la ecleziologia Noului Testament, creştinii ca templu.
۞
A oferi jertfã ĩmpreunã cu dreptcredincioşii.
۞
Experienţa, contrariul experimentului; trãitul relevant. Viaţa.
Experienţele practice, concrete (Vasquez, de ex.—nu rãmâne la abstract, vag).
Prezumata indiferenţã finalã a Pãr. Merton faţã de particularitãţile catolicismului—juvenilul lui anticatolicism, recãzut, nelecuit, sechelar?
Cine traseazã limita ĩntre particularitãţi şi esenţial?
Exploratorii, pionierii.
۞
Anumite, şi numeroase, simptome ale accediei—instabilitatea, etc.. Geniul lui este una, accedia, alta. Geniu? Ar fi ‚ĩnzestrare’ un cuvânt mai bun?
A balansa viziune, ĩnţelepciune, curaj, moderaţie.
Ĩnsufleţiri factice.
Viaţã.
۞
Suavitatea unei filozofii, melodia ei (‚sunetul’ sugereazã reducţionism).
۞
Roland Meynet, Michel Cuypers, Georges Anawati, Jacques Jomier,şi Serge Beaurecueil; Institutul Dominican pentru Studii Orientale din Cairo.
Contextualizare şi intertextualitate; ce are asta de—a face cu viaţa de evlavie? Jucãrii savante.
۞
Cred, dragã Parmenide, ĩmpotriva unora ca Michel Cuypers,şi ĩmpreunã cu Ep. Sigrist, cã Apocalipsa dã cheia pentru ‚lumea’ ĩn care trãieşte omul,şi cã toatã sporovãiala despre ‚lumea complet diferitã ĩn care trãieşte omul modern’; acestea sunt inepţii. Omul tuturor vremurilor trãieşte ĩn sistemul de lumi descris de Apocalipsã, aşa cum o descifreazã şi Ep. Sigrist.
Filologia aceasta biblicã la modã este edificatã pe cele mai putrede şi decadente premise—ipoteza fantastã a ‚lumii complet diferite’, care, aşadar, ĩi dispenseazã pe cei de azi de orice coerenţã.
Acest soi de pospãialã filozoficã gireazã orice rãtãciri.
۞
Montaigne avea 38 de ani când s—a dedicat reflecţiei. ‚An. Christi 1571 aet. 38, pridie cal. mart., die suo natali, Mich. Montanus …’. ‚Despre canibali’ şi ‚Furtuna’.