Visul văduvei este o reuşitã extraordinarã,o mare realizare de fantastic,de onirism,de atmosferã,şi de iniţiere ĩn moarte,cu respectivele puneri ĩn abis uşurel sugerate.
Ca ĩntotdeauna,perspicacea discreţie a artei lui Tumanian ĩl fereşte de supralicitare. Este ceva mai fin decât ‚La Ţigãnci’,mai subtil.
Proza lui Tumanian este una ‚de visare’,nu ‚de acţiune’;iar limpezimea ei netedã se acoperã,ĩn cele câteva bucãţi de rememorare,cu funinginea amarã a melancoliei.
Este o prozã de seducţie,o prozã cuceritoare;ĩn fundal,melancolia care—ţi strânge inima—de cum s—au prãpãdit,pe rând,toate (un vers,citat foarte aproximativ,al lui Perpessicius, sunã cam aşa:’ toţi au intrat, rând pe rând,ĩn pãmânt’).
Tãria ei este discreţia ei—nihilism girat de cãtre aceastã discreţie virilã.( Puţinele note ale autorului pe care le cunosc sugereazã o ĩnclinaţie cãtre literatura marilor autori ultramasculini,de felul lui Greene, Malraux şi Camus,marele Sârbu.)
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Un comentariu:
Domnule Cipron,
Pe langa faptul ca observatiile dv. sunt magulitoare, dovediti o sensibilitate foarte apropiata de a mea. Nu stiu cati dintre potentialii cititori ai "Visului vaduvei" vor sesiza plasarea actiunii povestirii dincolo de "apa uitarii".
Trimiteți un comentariu