Sfântul Apostol Petru ĩi vãzuse pe Moise şi Ilie (--asta dacã nu credem, ca biblistul RE Brown, cã apariţia celor doi prooroci este un dispozitiv literar, un gadget evanghelic simbolic, figurat).

Lângã locuinţa mea trãieşte o pisicã tãrcatã, o fiinţã umilã şi ĩn felul ei cordialã; ĩn unduirea ei precautã eu vãd un rând al scrisului Lui Dumnezeu.

Şi eu şi toţi coreligionarii mei şi Papa Romei spunem cã ĩnafarã de Hristos Mântuitorul nostru nu mai existã nicio altã fiinţã aşa de ĩnãlţatã ca Preasfânta Deipara, Maica Bisericii; asta, cunoscând şi cinstind locul preaĩnãlţat al Sf. Ioan Botezãtorul, al Sf. Iosif şi al Sfinţilor Apostoli, prietenii Domnului nostru, precum şi ale dreptului Abel, ale lui Abraham, Moise şi Ilie.

IUBIREA DINTRE UN OM ŞI DUMNEZEUL SĂU

IUBIREA DINTRE UN OM ŞI DUMNEZEUL SĂU

Liturghia ca necesitate şi ca mãrturisire de iubire, ca exprimare deschisã a iubirii, ca revãrsare de iubire—afectuos, exteriorizare domoalã. Cu ĩnfrigurarea afectuoasã şi discretã a iubirii. Zelul şi nesaţul liturgic ale unor anglicani sunt relevante.
Liturghia este mãrturisirea de iubire, de afectuoasã dorinţã, ĩntre douã fiinţe care se cautã, se cunosc, se iubesc.
Aşa trebuie ĩnţeleasã, privitã; nesaţul liturgic este al celui care iubeşte—şi care e dat iubirii de Dumnezeu.
Ea porneşte din afecţiunea şi deschiderea celui aprins de iubire, a celui aflat ĩn termeni afectuoşi, de gratitudine afectuoasã şi discretã.
Biblia este cartea experienţelor de iubire ale Bisericii dinaintea şi din vremea Hristosului—Iisus Nazarineanul.
Liturghia este acest tainic susur de iubire, expresie moderatã, gradual elaboratã, şi tocmai de aceea obiectivã.
[Pãr. Hunwicke relateazã ceva despre Pãr. Sandys Wason.]

Pentru mine Biblia veterotestamentarã ĩntreagã se telescopeazã ĩn Psalmi şi ĩn cãrţile profetice şi cele sapienţiale; este aici o preferinţã personalã relevantã pentru gnomic, aforistic, profetic, liric şi sapienţial? Desigur .Eu vãd Scriptura ĩntreagã, imensa naraţiune, desãvârşitã ĩn ĩmpãtrita ordine—psalmicã, profeticã, sapienţial—gnomicã şi liricã. Dar mai sunt şi aşa—numitele scurte romane teologice, cãrţile deuterocanonice, literaturã dintre cele mai rafinate dintre câtã existã.
Biblia nu este (numai) obiectul savanţilor şi al filologilor; ci alimentul creştinilor, nutrirea creştinilor, despre care predicau atât Papii Romei şi Episcopii.
Crearea Bibliei, ca Revelaţie, este nu mai puţin un fapt divinouman, un act sinergic.

Postul Mare are o funcţie recapitulativã şi este constituit ca o recapitulare a credinţei noastre. El recapituleazã şi desãvârşeşte, elucideazã, dã comprehensiune.