Din viaţã

Existã distrugeri irecuperabile, existã pierderi ireparabile, existã un rãu irevocabil şi ireparabil; ceva se pierde pentru totdeauna. Visele mele, iluziile mele, încrederea mea s—au dus pentru totdeauna.

Laşitatea şi micimea. Darea mea pe mâna canaliilor, dezvãluirea fricilor mele intime, indiscreţia cea mai hidoasã—au fost preferate nedeconspirãrii. Mahalaua, mahalagismul şi indiscreţia—nu ‘lumina Învierii’.

Coşmarul, batjocura, linşajul au început abia ‘dupã’.

Vipera. Însã, cu toţii sunt reptile. ‘Oameni vechi’.

4 l.& scârbirea& târârea în noroi.

Fricile mele, dezvãluite. Halul ticãloşiei, al indiscreţiei criminale, al mahalagismului.

Împãcat în faţa penibilului.

Trezirea, dezmorţirea, despovãrarea.

Nu e decât un sistem de canalizare. O hazna.

Mã simt dispreţuit, manipulat, ‘dus’, desconsiderat.

Accentul social al NT—triada ortodoxã (Berdiaev, PE şi preotul citat), Tresmontant, baptistul Gordon, Dna. Grimké.
Morbiditatea fobiei sexuale creştine, a marotei sexuale.

Nu existã falsã modestie la autorii NT. Nu se închipuiau inferiori haznalelor vremii lor.

Hart despre Berdiaev, Sales, EW, anglicanul ateu, atei, SK, stilul filozofilor nemţi, firea lui IK, autorii la modã, Derrida, tratatele nemţeşti—pedanteria laborioasã, actoria lui Cooper.
Câţiva Pãrinţi, Jenson, Wojtyla, Tasso, cãlãtorii, Malick.

Care a fost însemnata operã aboliţionistã a teologilor catolici? Care a fost, în sc. XIX, apelul lor la dreptate socialã, şi protestul?

Ca şi cum ar fi blogul englezului—ca şi cum englezul ar avea un blog.

Faptul cã Dumnezeu va avea ce judeca, aratã cã fatalismul e fals, cã acţiunea nu e o formalitate, nu ‘se face oricum voia Lui Dumnezeu’—nu tot ceea ce se întâmplã e din voia Lui Dumnezeu.

Baptistul Gordon spune un lucru minunat şi remarcabil: cã, în tabloul lui Weyden, ‘Magdalena’ e îmbrãcatã modest însã frumos. E o paginã de filozofia artei, scrisã de un baptist scoţian.

‘Tonul etic şi accentul duhovnicesc’ despre care scrie baptistul scoţian.

Decât sã li se debiteze creştinilor stupiditãţi despre ‘iubire’, mai bine li s—ar vorbi despre milã, caritate, compasiune, altruism. Trebuie vorbit în termeni rezonabili şi altruişti. ‘Supranaturalã’, spune Biserica, e caritatea, e îngãduirea, mila, deschiderea şi tolerarea; acesta e realismul sãnãtos. Creştinismul nu e un sentimentalism. Supralicitarea nu ajutã.

Baptistul Gordon enumerã cinci cãrţi ale lui Jeremias.

Dezvãluirea, criminalã, a vulnerabilitãţilor mele.

Elementul feminin, tristeţea şi aspiraţiile, înclinaţia.

Iisus e un reper care scoate din mãrginire, care întrerupe bucla legilor de clan, etc.. Trebuie preferat tuturor celor care nu sunt o referinţã ultimã. Referiţi—vã la adevãr, mai degrabã decât la familie! [A se vedea cã Iisus vorbeşte numai despre familia ‘primitã’, nealeasã, ‘ereditarã’.]

Patru chipuri ale rãului. Calea Crucii. Biciuirea la stâlp.

Ceea ce ar fi fost ‘prea ieşit din comun’, ca sã se şi întâmple. Lecţia de realism.