Distincţia dintre 'cele două materialisme', la Althusser şi la Lukács.

O povestire a Willei Cather.

Praful aşternut în anii de delăsare ...--praful e amprenta timpului.
Eul şi timpul sunt reale, dar evanescente.

Citesc o antologie de critică literară hispano—americană (aceea din anii '80, a hispanistului Georgescu). Traducerea e adesea cam stângace.
Selecţia deserveşte, probabil, continentul: cuvântări puerile, frazeologie sforăitoare.
Cred că se puteau găsi lucruri mai bune de antologat.
Aşa cum e selecţia, măcar sunt în elementul meu. Mi—au plăcut conferinţa lui Cortázar despre proza scurtă (din moment ce aminteşte 'Ivan Ilici', se referă şi la nuvelă), şi medalionul lui Asturias.
Cinci dintre criticii antologaţi sunt scriitori—iar ceilalţi nu fac o impresie prea bună. Cele mai multe articole reflectă preocupări politice, şi antologia reflectă climatul politizat, în oarecare întârziere faţă de interesul estetic al creaţiilor. Dar nu cred că selecţia e reprezentativă pentru ceea ce e mai bun.

Catolicul Watson are o postare despre 'Grandet', şi alte câteva despre satira menipee (Lewis şi Bahtin; despre al doilea, e un pic condescendent, profesoral, dezagreabil).

Boom—ul latino—american se referă la anii '60--'70, Bastos era cu aproape două decenii mai vârstnic decât Llosa—ideea fiind că la Bastos deja există barocul—alţii vorbesc de Onetti, încă din '39. În general, se vorbeşte despre autori născuţi până în anii '30. Chileanul Skármeta e născut în '40.
Psihoticul Sábato.