Cateva delicatese--

Unul din subiectele muzicale atinse, o data, cam in treacat, a fost identitatea muzicala a trupei texane Pantera—ceea ce cantau ei se cheama groove, numit si post—thrash, si inseamna thrash cantat ceva mai domol, mai liber—teritoriu pe care trupa si—l impartea cu alde Exhorder, insa si White Zombie (albumul din ’92, ceva pasager, vremelnic, o toana a proteicului Robert Bartleh Cummings), Machine Head (albumele din ’94, ’97, chiar ’99, ’03, ’07, ’11), Prong (macar albumele din ’91, ’94, ’96, etc.), Lamb of God, Throwdown, Byzantine, Anthrax (cele patru albume cu Bush),
Reprezentativ pentru stil e si Chaos A.D.; groove—ul desemneaza sentimentul ritmului, imbierea.
Revenind la Pantera, ei au inceput cu albume glam (’83, ’84, ’85, ca din ’88 sa se apropie de thrash)—
Anselmo canta cu Down, trupa ai carei fondatori au in comun interesul pentru doom—a avut si o trupa de black. Intr—un interviu, vorbea despre Hellhammer si Venom—insa abia in copiosul interviu cu Martin Carlsson marturiseste care ii sunt predilectiile--Hellhammer, Celtic F., Darkthrone, Immortal, Emperor--vorbind mai pe larg despre black.
Lui Justin M. Norton i--i mentioneaza pe haarp, Venom si Hellhammer.

Aspiratiile ei mohorate, umile, anoste, ma descurajau--ca si lipsa de inteligenta, banalitatea, prefacatoria, etc.; dar motorul pedalarii acesteia era unul morbid.

Lui Araya se intampla sa ii placa vocea lui ... Bruno Mars, evreul portorican; asculta country.
E chilean.

Gasesc, intr--adevar, numele lui Deepak Chopra, medicul alternativ, asociat cu monismul idealist; aici, indianul in dialog cu Lanza, iar aici e momentul celebritatii media.
Unii ar numi spoiala stiinta invocata.

Viard despre Houellebecq, agronomul Lamalattie, interviul cu Murakami, integral, Reiichi Miura despre americanismul japonezului capital al vremii noastre, 'Maestrul literaturii globale', sportivul Murakami.