CEI TREI MUSCHETARI, ROMAN UMORISTIC ŞI DE SUSPANS

CEI TREI MUSCHETARI, ROMAN UMORISTIC ŞI DE SUSPANS




Citesc cu multã admiraţie CEI TREI MUSCHETARI, ditamai romanul, şi îl citesc ca pe un roman umoristic, ceea ce, într—adevãr, este, însã şi de un suspans şi un romanesc foarte energice; notele stângace sunt aşa de puţine—poate numai tiradele amoroase ale lui Buckingham şi tãmâierea lui D’Artagnan de cãtre Athos …. Dumas umoristic este cumva o noutate pentru mine; adicã, aşa nu mi—l aminteam (MUSCHETARII i—am citit în urmã cu 20 de ani). Pentru adult, ironia lui Dumas apare ca netãgãduibilã—Buckingham e un scelerat iresponsabil, iar Constance o fufã despre a cãrei virtute Dumas comenteazã dezabuzat.
Personajele sunt adesea comentate ironic, în numele unui râs mai mult sau mai puţin reţinut. Ceea ce, însã, nu face din aventurile narate o farsã, iar MUSCHETARII nu sunt un roman burlesc. În plus, formula dumasianã e foarte bine mânuitã.
Diversitatea muschetarilor, varietatea caracterelor lor e cam mecanicã şi abstractã (--vanitosul Porthos, virtuosul Athos, ipocritul Aramis--). De la aceastã a doua lecturã a romanului reţin cã numele muschetarilor sunt pseudonime, iar acela al lui Athos se referã într—adevãr la Sf. Munte.
Copiii nu vor umorul amestecat cu aventura; eu, cel puţin, aşa eram. Ca adult, apreciez asortarea celor douã, şi, în special, precizia gustului lui Dumas. Iar arta comentariului umoristic dumasian apare în aceea cã ironia, umorul nu submineazã aventura şi suspansul.

MUSCHETARII dumasieni constituie una din reuşitele romanului francez al sc. XIX; considerat cu obiectivitate, locul sãu este, mutatis mutandis, cel al lui JANE EYRE în literatura victorianã—romanesc de mare clasã, pe deplin literar. Din nefericire, marea criticã francezã—universitarã şi nu numai—a fost aproape în unanimitate ostilã romanescului literar, de unde desconsiderarea izbânzilor celor mai vãdite.