Marele eseu conversaţional englez provine dintr—o concepţie mai degrabã literarã şi esteticã, de divertisment, decât existenţialã. El corespunde unei spiritualitãţi şi unei civilizaţii care—ntre timp s—a pierdut. Are o alurã ironicã şi sprinţarã.
Existã ceva perisflare, desigur, ĩn aceste alternãri dibace de reflecţie şi de improvizaţie; Montaigne nu aşa—şi scria eseurile. De fapt, alura eseului conversaţional este strâns legatã de destinul modern al gazetãriei. La noi, genul a fost ilustrat de Ralea, Eliade, Zarifopol.
La Montaigne eseul este un gen privat şi sapienţial; la cei din sc. XVIII, el este deja un gen public (dupã pamfletele sc. XVII). La Montaigne, eseul era confesiune, memorial, interiorizare. La oamenii sc. XVIII, devine gazetãrie superioarã.
Books are good company, in sad times and happy times, for books are people — people who have managed to stay alive by hiding between the covers of a book (E. B. White)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu