Stilul lui Mircea Scarlat e pedant, astringent, analitic, scientist, cu jargonul aferent; 'Istoria poeziei româneşti' nu excelează nici prin percepţia estetică (experienţă, sensibilitate), nici prin gândire; alura e de recenzii obişnuite.
Perspectiva e istorică şi taxonomică, extrinsecă (adică o operă nu e înţeleasă în termenii ei proprii, ci ca element într-un şir). Mircea Scarlat face istoria ideilor literare, teoretice sau inferabile.

Aşa cum s-a scris despre Orfeu sau Teocrit se poate scrie despre abatele Prévost, Rousseau, Bernardin de Saint-Pierre, Florian, scriitori care ei înşişi au graţia unor embleme ale artei celei noi, acel preromantism francez senin, al fericirii, simplitatea rafinată şi înţeleaptă, umanul care era altminteri posibil într-o lume resimţită ca fiind pe potriva omului, şi în vechea cultură aristrocratică, ierarhică. Aceşti autori sunt oameni, sunt şi simboluri, simboluri şi pentru simţire. Trăirea lirică transcende datele reflecţiei literare.

Viktor Şklovski şi altitudinea capodoperelor literare

Întâia trăsătură a exegezelor lui Şklovski e umanismul, stilul foarte uman, deschiderea, cu dorinţa de a se ocupa exclusiv de ceea ce e nou, original în artă, de ceea ce înnoieşte arta (dezideratul acesta e în sine o caracteristică a modernismului, a sensibilităţii moderniste, a gustului respectiv). De unde, totdată, alura absolut nelivrescă a acestei gândiri literare.
Stilul acesta inteligent, net şi modernist, adesea de o simplitate naturală de care abundenţa frazeologiei obşteşti ne-a dezobişnuit, nu e un stil de eseu aşa cum îl practică apusenii. Şklovski scrie despre un gen rusesc, poliedric.
Cu Şklovski, estetica înseamnă filologie în înţelesul cel mai nobil. Există un termen care sugerează natura acestei critici: literaturologie.
Arta nu provine din noţiuni teoretice, însă nici nu oferă întotdeauna noţiuni teoretice sublimabile. Cunoaşterea aceasta nu e teoretizabilă.

Breban, Ciocârlie, Theodorescu (societatea), Pleşu (tinerii), Alexandrescu (socializarea), Johnny R. (pragmatismul), Simion (absenţa operelor de după '89), A. Visarion (degradarea).

«Istoricul» ieşean Cojocaru, un Daea universitar.

Ieşenii de azi, mândri că moldovenii şi-au cedat suveranitatea şi şansa, la 1859.
Mândri de scandaloasa capitulare de la 1859.