Din viaţã

Sadoveanu, Stevenson, Lang, galezul, Gracq, Tournier. Tema nerepudierii copilãriei; ceea ce au în comun aceşti cititori. Fideli întâii literaturi cunoscute.
Scott, Dumas, Stevenson, Reade.
Sadoveanu—numai cu Neculce şi Creangã, nu cu Husserl, Bergson, Proust. Moldovenismul exclusiv al lui Sadoveanu (literaturã, istorie).
§
Doyle, Dumas, Verne, Nesin, Istrati,
§
Mama—‘Pãdureanca’, ecranizarea veche a ‘Amintirilor …’ lui Creangã, ‘Rocky II’.
§
E mai puţin important ce titlu are un autor; conteazã ce foloseşti de la el, dacã devii mai sfânt, dacã te îmbunãtãţeşti—indiferent de faptul cã îi acorzi sau nu vreun titlu. Folosul trebuie cãutat aici, în viaţã, în progres, nu în direcţia convenţiilor liturgice; iar restul sunt discuţii de prisos, falsã spritualitate, excedent dizgraţios.
§
Admiraţia veleitarã a apusenilor pentru riturile rãsãritene, inclusiv pentru ceea ce e un pic cam formal, denotã o tendinţã de compensare, nãdejdea cã un exces de sens contrar le va reda ceva din simţul evlaviei. E o tendinţã de a compensa ceea ce e resimţit drept o deficienţã —vor sã corecteze lipsa de suficientã pietate prin contrapunerea a ceva cam formalist pentru gustul meu.
Apusenii vor de la riturile acestea exotice ceva ce nu le poate veni decât numai de la ei înşişi; nu ritualismul rãsãritean va aduce restaurarea evlaviei vestice.
§
Rezultatele gândirii.
§
Însã toate sã fie cântãrite de iubirea pentru Dumnezeu. Inclusiv, sau mai ales, modul cum e cititã/ abordatã literatura religioasã.
§
O înţelegere foarte denaturatã şi improprie a sfinţeniei, la ‘ortodocşi’, o înţelegere deformatã şi confuzã, cãzutã în puerilitate; chestiunea autoritãţii patristice constituie numai vârful aisbergului.
§
Mai degrabã prin ‘împerecheri’ şi juxtapuneri fericite.
§
A sesiza imperfecţiunea unei gândiri sau a unei teorii. Împotriva acestei priceperi nu pot nimic.
§
Memorialisticã; marile basme, ‘Harap …’, ‘Capra …’, ‘Soacra …’, poveştile; manuale şi literaturã didacticã; nuvelele, ‘Nichifor …’, poveştile licenţioase. [--o taxonomie a scrierilor lui Creangã--]
§
Ca Neculce şi Creangã:--Shakespeare, Homer, Manzoni, Goethe ….
§
Când cei de anvergura umanã şi intelectualã a Sf. Augustin şi a capadocienilor se aflau de partea creştinismului ….
§
Patrologul american Gilbert îl celebreazã pe Swete.
§
Falsa perspicacitate psihologicã—de fapt, izmenirea şi vanitatea iconarului—în fond, impostura lui.
§
Ce existã sub aceste veşminte strãlucitoare. Clivajul.
§
Cu clericii nu trebuie uitat niciodatã cã nu e vorba, în ceea ce spun, numai despre adevãr, ci şi despre prudenţã, iconomie, alte considerente, pastorale sau de alt fel; ei nu joacã având toate cãrţile pe masã. Ţin, cu seninãtate, lucruri ascunse, mai şi felicitându—se pentru prudenţã, etc..
§
A scrie despre actriţe. Diverse forme literare, eseistice, ca dãri de seamã sau ca ingenioase ‘juxtapuneri’, utilizând dispunerea ca paragrafe pentru a alterna perspectivele. Se poate face. Resursele tipografice.
§
Rozanov; Bloy; Claudel; romancierii; savanţii. Creaţia. Creativitatea. Emoţia.
§
Scrisul: un fel de imagine, însã simbolicã, a existenţei. Imagine, însã reflectatã, elucidatã.
§
Cine acordã un loc prea mare supranaturalului îl şi abstractizeazã—îl reduce, de fapt, la ceva abstract; la asta duce supralicitarea iraţionalã a supranaturalului, gândirea clisoasã, confuzã.
§
Spiritualul nu e opus biologicului—însã e diferit, copleşitor de diferit. Eu aş accentua nu opoziţia, ci diferenţa; aceasta mi se pare a fi primarã. Din ceva relativ banal, anost, apare ceva extraordinar, nou şi creator.
§
Experienţa lui Gracq, Sadoveanu, Tournier şi Stevenson, nu aceea a Dnei. Tartler şi a lui Gide.
§
Ca Swete la Gilbert—Verne, Stevenson, Kipling, Scott, Dan, Féval, Carroll. A merita.
§
Aprecieri—şansa de a şi fi—literatura copilãriei—Stevenson, Lang, galezul, Gracq, Tournier, Ralea.
§
Şi pe mine experienţa, şi mai întâi chiar cea personalã, m—a îndrumat cãtre ceea ce pretinde Gilbert unei teorii—criteriul, deschiderea, falsificabilitatea, raţionalitatea sau necircularitatea; testabilitatea, caracterul de a putea fi testatã, ‘declinatã’, confirmatã, probatã. Ca şi lui Gilbert, îmi repugnã teoriile ‘inexpugnabile’, modelele autiste, nefalsificabile, autopostulante. Teoriile care pun cãpãstru, nu propun sã acompanieze. Teorii, de aceea, ‘bidimensionale’, abstracte.
În absenţa unui criteriu, teoriile acestea ‘în aer’, ‘în abstract’, sunt inutilizabile, neabordabile, ermetizate.
§
Gracq reprezintã, chiar mai mult decât Sebastian şi Paleologu, ideea mea de criticã literarã vie care meritã (sã fie scrisã). O mare eseisticã analiticã şi ingenioasã. Într—un sens, Gracq este (nu numai cel mai mare, ci şi) unicul; şi unicul în mãsurã sã dea o idee despre ceea ce poate critica literarã.
§
Keenan despre Hauer;
§
Adesea, când schismaticii rãsãriteni vorbesc despre ‘Bisericã’, subînţeleg ‘Liturghia’, care pentru ei rezumã, codificã şi exprimã Biserica; ba încã s—ar mai putea spune un cuvânt şi referitor la atitudinea lor liturgicã.
§
Citirea Apocalipsei la egipteni; la Luther, la Calvin şi la Sf. Grigore Nazianzenul. Jefferson gândea ca primatul anglican actual.
§
Teologi şi creştini ca Swete denunţã, implicit, insipiditatea şi inarticularea clericilor de azi, pierderea gustului asupra cãreia avertizase Iisus. El face sã reiasã, prin contrast, meschinãria şi rizibilul progresiştilor flasci de azi, cuvântul lor fãrã importanţã. El este exemplar, iar ei, ridicoli şi jalnici. El e unul din marii exponenţi ai creştinismului antebelic; aratã cum ar trebui sã arate un teolog creştin, ce atitudine e de aşteptat de la un cleric creştin.
§
‘Autoritatea’ teologic—spiritualã a Reformatorilor e pânã la urmã ceva lipsit de sens; ceva vag şi lipsit de înţeles.
§
Azi, la cabinet, reflectând la o posibilã explicaţie alternativã a teozei, în alţi termeni decât aceia palamişti conscraţi de Sinoadele constantinopolitane ale sc. XIV, regãsesc natural gândirea ‘arhetipicã’ a capadocienilor, principiul asemãnãrii divine, chipul secret. Cel puţin aceastã mişcare a gândirii Mitropolitului IZ pare naturalã.
Aceasta pare a fi alternativa care îi apare spontan gândirii. Acest ‘personalism’ capadocian nu e o invenţie a lui IZ, ci este un umanism de tip antic foarte prezent la Pãrinţii respectivi.
Omul ca imagine a arhetipului dumnezeiesc apare ca alternativa patristicã la învãţãtura despre energiile necreate.
§
Inspiraţia pentru douã eseuri (pe alese—cinci cãrţi de Verne; Sf. Cruce). Poezia; Biblia, Proorocii.
Crucea la Sf. Pavel şi Vasile.
§
Realitatea şi convenţia.
§
Aegidius de Colonna ca tomist; şcoala teologicã augustinianã.
§
Swete şi isihaştii ruşi.
§
A discuta cãrţi, filozofie, religie, literaturã, romane, genuri, SF, muzicã. A ierarhiza—cãrţile.
§
‘A little over a year ago I bought, very cheaply, a near-complete set of Sir Walter Scott's novels. They're nearly one hundred and twenty years old, and yet the pages were all uncut until I began to read them. When I started Waverly I couldn't avoid thinking about how many homes or libraries or used bookstores this set must have wandered through in twelve decades, with no one to read them, waiting for me to find them’.
§
Ce ton iau discuţiile adevãrate, care nu—s rãţoieli şi oţãrâri.
§
O interpretare a Transfigurãrii de pe Tabor se aflã la II Petru 1, 16—18.